Acum 141 de ani, la 17 aprilie 1880, apărea, în ”Monitorul Oficial”, nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României, cu un capital de 30 de milioane lei, sub formă de societate anonimă cu participarea statului care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari, cu privilegiul exclusiv de a emite monedă. BNR începe să funcţioneze la 1/13 iulie 1880, primul guvernator fiind Ion I. Câmpineanu. A însemnat actul de naştere al Băncii Naţionale a României.
La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit. Banca Națională a României era o societate cu capital social românesc, în care statul deținea o treime din cele 60.000 de acțiuni, iar persoane private dețineau restul de două treimi. Guvernatorul era numit de guvern pe o perioadă de cinci ani, trebuia să fie cetățean român și să dețină minimum 40 de acțiuni. Prima Adunare Generală a Acționarilor are loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care este instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu. Astfel, banca își începe funcționarea propriu-zisă. Este adoptat regulamentul interior, sunt angajați specialiști și sunt înfiinţate patru agenții la Iași, Galați, Brăila și Craiova. Principalele activități ale băncii sunt acordarea de credite comerciale și economice, comercializarea metalelor prețioase, depozitarea valorilor și emisiunea de „bilete de bancă la purtător”. Imprimarea bancnotelor este un drept acordat pentru o perioadă de 20 de ani, exclusiv Băncii Naționale. Primele bancnote proprii sunt imprimate începând cu anul 1881, în sediul central din București, în atelierele nou înființate ale băncii.
Considerat fondatorul Băncii Naționale, Eugeniu Carada a ocupat poziția de director în bancă din 1882 şi până la moartea sa, în anul 1910. Deși a refuzat propunerea prim-ministrului Ion C. Brătianu de a deține funcția de guvernator, Carada s-a implicat activ în toate activitățile și proiectele importante ale băncii – organizarea imprimeriei sau construcția sediului central al băncii, fiind întotdeauna consultat înaintea luării deciziilor importante.
Neavând un sediu încă, imediat după înființare, banca a funcționat în clădirea Senatului de pe Bulevardul Elisabeta, apoi în sediul Creditului Funciar Rural, unde exista spațiul necesar pentru instalarea imprimeriei. Conducerea băncii a fost permanent preocupată de construirea unui sediu nou, realizat astfel încât să respecte cerințele unei astfel de instituții: de la birourile angajaților, până la spațiile dedicate relațiilor cu publicul, spațiile de maximă siguranță pentru păstrarea valorilor sau cele pentru imprimarea bancnotelor.
Pentru construirea noului sediu, în 1881, banca cumpără de la stat terenul pe care se afla Hanul Șerban Vodă de pe strada Lipscani. În septembrie 1882, conducerea băncii aprobă proiectul realizat de arhitecții francezi Cassien Bernard și Albert Galleron pentru construcția palatului Băncii Naționale a României. Arhitecții români Cerchez și Băicoianu sunt apoi numiți responsabili de finalizarea lucrărilor, care se încheie în 1890.
Banca Națională a României a fost a 16-a bancă, în ordinea înființării, dintre cele aproape 200 de bănci centrale din lume, înaintea celor din Japonia, Italia, Elveția sau Statele Unite ale Americii.