Patru jucătoare din România au fost acceptate direct pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului.
Acestea sunt Simona Halep , locul 3 WTA, Patricia Ţig , locul 63 WTA, Sorana Cîrstea , locul 67 WTA, şi Irina Begu , locul 74 WTA.
Ana Bogdan , locul 102 WTA, este prima rezervă, şi va intra pe tabloul principal dacă se va retrage una dintre jucătoarele direct acceptate.
Mihaela Buzărnescu , locul 137 WTA, dar cu clasament protejat, este de asemenea rezervă, a cincea, informează News.ro.
Meciurile de pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, o săptămână mai târziu decât era prevăzut, cu scopul de a maximiza şansele ca turneul să se poată desfăşura în faţa celui mai mare număr posibil de spectatori.