Ca întreaga presă, și cea online este mai întâi un mod de exprimare și apoi unul de comunicare, de transmitere semenilor. Ca mod de exprimare, el face parte din mult râvnita libertate, din dreptul câștigat, fără a ști care-i va fi prețul. Ca mijloc de comunicare, prin intermediul internetului, „presa” online se propagă rapid, știrile sunt luate de bune și atunci când sunt și când nu sunt (nu stă nimeni să verifice). Am folosit ghilimele la presă pentru că o consider o pseudo-presă. Acțiunea nu mai este cea de a în-tipări, prin presare, literele, cuvintele, ci este una de a tasta, facil, și de a răspândi, în grabă.
În acest perimetru, al așa-zisei prese on-line, au luat naștere, au crescut și s-au dezvoltat și … știrile false. Ele nu prea sunt apanajul presei de sine stătătoare, pentru că acolo mai există organizare, „cap limpede”, „bun de tipar”, pe lângă experiență și profesionalism, dovedite în timp.Adevărata presă are o istorie. Presa online este ca o sectă a zilelor noastre, agresivă și în căutare de simpatizanți.
Nu am nimic cu ziarele online. În Bistrița-Năsăud, de exemplu, cu mici excepții, ele dețin, numeric, locul întâi. Sunt căutate, consultate, dimineața, la cafea, înainte de a începe munca.Articolele sunt punctuale, de actualitate, unele bine scrise. Vizualul cucerește. hedonismul lecturii, în sensul cu care am fost obișnuiți, rămâne prea puțin explorat. Ne informăm și atât.
Nu știu dacă ați observant faptul că din paginile ziarelor lipsesc acele reportaje, adevărată artă, măiestrie a talentului de scriitor (și aici mă gândesc doar la cel ce scrie, nu neapărat la profesie). Există, în schimb, multă publicitate (sursă de supraviețuire), inexactități, articole care scot în evidență aspecte etice, mai mult decât pe cele estetice, ca să nu mai punem la socoteală buclucașele greșeli gramaticale. Sunt rare publicațiile care mai alocă spațiu unor recenzii de carte, cronici de teatru…
Cei ce administrează astfel de ziare online nu se consideră, cred, în concurență cu nimeni. Ei sunt stăpânii unui public-cititor ce îi acceptă. Nu poate fi vorba despre o „Cenușăreasă” a presei, atâta vreme cât fiecare dintre noi știm că lucrurile nu stau așa. Iar dacă din Cenușăreasă va ajunge o frumoasă prințesă, va fi doar meritul ei, nu al nostru, cei care ne îndoim.
Unul dintre avantajele presei online (am convenit că o numim în continuare astfel) ar fi comentariile din subsolul materialelor, care, uneori, reprezintă cumplit meșteșug de implicare a cetățenilor, pe care online-ul îi face să se creadă importanți, să spere că cineva le-a dat cuvântul, deși au vorbit neîntrebați. Anonimatul de acolo reprezintă o culme a lașității, pe jumătate, pentru că cealaltă jumătate aparține lumii dezlănțuite, unde fiecare poate spune orice.
Nici nu știu dacă noțiunea aceasta de „presă online” are nevoie de vreo organizare sau de recunoaștere, de acreditare. Ea există și gata. Face „concurență stării civile” a presei cu care am fost învățați. Este un fel de tele-presă, așa cum am fost obligați, în pandemie, să facem tele- muncă. Are și ea locul ei, păcatele ei.Atunci când este bine făcută, are locul ei. Mă gândesc aici la organizare din interior, la program, la consecvență, la un format care să țină loc, cât de cât, foilor de ziar.
Timpul va decide dacă presa online merită să ocupe un loc la masa mijloacelor de informare în masă, alături de surorile ei mai mari, presa difuzată fizic, radioul, televiziunea.
Elena M. Cîmpan
Coordonator, Filiala Bistrița-Năsăud
(Revista UZP nr. 21/2021)