default-logo

„Presa online” – între piraterie și profesionalism, în căutarea propriei condiții de a fi

Nu am nimic împotrivă ca presa în România să fie cât mai diversificată şi cu un grad cât mai înalt de profesionalism, capabilă să se adapteze la noile trenduri de modernitate generate de această spectaculară epocă a digitalizării. Este o certitudine, şi este inutil să te împotriveşti valului, că ne îndreptăm spre convieţuirea cu smartpress. Ceea ce nu exclude respectarea obligatorie a deontologiei profesionale. Mai mult ca oricând, tocmai pentru că există tentaţia – primejdioasă, spun eu – ca, prin mijlocirea presei electronice/virtuale, sub diferite forme insidioase, să fie eludată morala profesiei de jurnalist. Şi, de altminteri, aşa ceva se petrece acum, de când e de voie, fără nicio îngrădire, ca spaţiul public să fie confiscat de invazia, aflată într-o continuă explozie, a „presei online”. Am pus-o între ghilimele pentru că avem de-a face, până una-alta, cu un quid pro quo.

Cu câteva parcimonioase excepţii, de real profesionalism în fiecare judeţ, care pot fi modele de bună practică jurnalistică, invazia asta otrăveşte spaţiul public prin manipulări grosiere şi fake-news-uri. Dar, de fapt – chiar şi acele parcimonioase excepţii – online-urile, oficial, nu sunt recunoscute a fi, în adevăratul sens al cuvântului, produse de presă. Însă cum comunicarea/informarea opiniei publice, şi prezentă, şi viitoare, este/va fi o parte inconturnabilă a existenţei omenirii, se impune, fără tergiversări care ascund interese obscure, ca, în România, prin lege, şi în conformitate cu Codul deontologic al presei, să fie reglementată posibilitatea de existenţă media a online-urilor. De ce este imperios necesară această legiferare? Nu este niciun secret!

Majoritatea site-urilor, substituite adevăratei prese, câtă a mai rămas în această ţară, sunt generos finanţate, pe criteriul că fac audienţă, înfeudându-și-le politic e partide, consilii locale şi judeţene, de unii nababi şi lideri politici. Şi chiar de guvern, dacă este să amintesc cum, recent, într-un mod scandalos, s-a împărţit, e drept, legal, dar imoral, preferenţial, finanţarea unor mijloace de comunicare, printre acestea regăsindu-se şi unele site-uri. Cred că Uniunii  Ziariştilor Profesionişti din România îi revine sarcina de a solicita, în regim de urgenţă, Parlamentului reglementarea prin lege a exprimării, ca mijloace de comunicare, de fapt, website, a portalurilor.

(N.B. Anumite site-uri de știri și-au luat asupră-le, în mod total fraudulos, denumirea ambiguă, și, de altminteri, contradictorie, de „ziar online” sau „cotidian online”, cu scopul de a vicia piața de publicitate acolo unde informările publice trebuie realizate, prin lege, într-un ziar, lege gândită nu doar în scopul imperativ al transparenței diseminării informației, ci și al documentării activității unor instituții în publicații care se păstrează în arhivele statului. Și tocmai legea – mai exact, Codul Fiscal! – face lumină în această contradicție, precizând, negru pe alb, că un ziar este o publicație tipărită și înseriată ISSN. Așadar, nici vorbă de „ziar online” sau „cotidian online”! Aviz amatorilor!)

Reiterez, nu am nimic împotriva presei online, se înscrie intrinsec în evoluţia smart a societăţii omeneşti, cu o singură şi obligatorie condiţie: să fie legal recunoscută ca atare, ceea ce-i impune să se exprime profesionist şi moral. Altminteri, asta e: piraterie media. Deocamdată este în căutarea propriei condiţii de a fi.

 

GEORGE COANDĂ

(Revista UZP nr. 21/2021)



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.