default-logo

LUMINĂ LINĂ / GRACIOUS LIGHT, AN XXVII/Nr. 2 (APRILIE – IUNIE 2022) New York, revistă de spiritualitate și cultură românească

Revista se deschide cu un eseu al Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian despre „Învierea Domnului, dovada supremă a potențialului nostru existențial”. Învierea Domnlui înseamnă „trezirea din somnul cel de moarte” de care vorbea și poetul Andrei Mureșanu (1816- 1863), deci trezirea la viață, la conștiință. Este vorba despre un somn metaforic. Filosoful german Martin Heidegger proclama că existența noastră curge spre moarte (Sein zum Tode). Învierea Domnului Iisus Hristos demonstrează contrariul, adică faptul că existența noastră sfârșește nu în moarte, ci în Înviere. Moartea fizică este nu finalul, ci pragul spre înviere, spre un alt stadiu existențial.

Domnul Iisus ne învață că viața de dincolo poate fi bucurie sau osândă, iar acestea depind de alegerile pe care le facem aici, în viața pământească. Prin învierea Sa din morți, Iisus Hristos confirmă numeroasele suferințe din Vechiul Testament, din religiile și filosofiile lumii. Cei ce cred în Învierea Domnului știu pe ce drum merg, pe calea Învierii, au temeinica încredințare că în Hristos noi toți cei credincioși vom învia, așa cum spune frumosul text: „Hristos a înviat din morți/cu moartea pe moarte călcând/și celor din morminte/viață dăruindu-le”.

Un eseu savant publică Horia Ion Groza despre „Douăzeci și șapte de trepte și poezia pietrei”.

Autorul vorbește despre cartea lui Constantin Noica din 1969 și despre cele 27 de categorii care au marcat un câștig sigur și semnificativ în cunoaștere. Este vorba despre cinci „categorii” din Platon, zece din Aristotel și douăsprezece din Kant. Constantin Noica le-a grupat într-o sinteză originală, pe care nu o comentăm acum.

Într-un „Preambul la centenarul Urmuz” (17 martie 1883-23 nov. 1923), Florentin Popescu scrie despre „trei liceeni prieteni, predestinaţi literaturii: Vasile Voiculescu, George Ciprian și Urmuz.”

Autorul face considerații foarte interesante despre destinul celor trei scriitori, toți trei erau buzoieni, chiar dacă Urmuz s-a născut la Curtea de Argeș – ceea ce i-a făcut să se împrietenească repede. Acest lucru s-a întâmplat în anii ciclului secundar de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, unde cei trei înființaseră o societate literară „Cap de rățoi”, ținându-se de mici „năzdrăvenii” ( tăierea capetelor tuturor rațelor). Dincolo de farse și șotii, cei trei se strângeau la o masă ( de mustărie) și discutau filosofie. Ei s-au manifestat literar pe direcții diferite. Cel mai original dintre ei a fost Urmuz (sărbătorim acum, la inițiativa Acad. Gheorghe Păun, începând din 17 martie 2022, Anul Urmuz).

Cel mai bizar scriitor român, Urmuz a fost un precursor al literaturii absurdului, al antiliteraturii. Tudor Arghezi i-a publicat primele texte în „Cugetul românesc”, iar Geo Bogza a editat în 1928, la Câmpina, o publicație intitulată „Urmuz”.

Vasile Voiculescu se situează la polul opus față de Urmuz, el fiind un tradiționalist de bună fac tură, un poet religios. Postum, i-au apărut „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară” și povestirile fantastice, prin care opera sa a fost reevaluată.

În ceea ce-l privește pe George Ciprian (14. IV 1883-7 VI 1968), actor de profesie, acesta s-a remarcat ca dramaturg, prin două piese originale:”Omul cu mârțoaga”și “Capul de rățoi”, prin care se definește ca un precursor al lui Eugen Ionescu.

Dan Anghelescu scrie un eseu „Despre Beethoven și despre sufletul romantic al poeziei… dar și despre aberațiile actualității”.

Autorul aduce un cald elogiu marelui muzician, subliniind noutatea viziunii sale asupra muzicii, revoluționarea ei, cel care, așa cum l-a caracterizat  Bernard Shaw, „a fost ca un val uriaș în acea furtună a spiritului omenesc ce a făptuit Revoluția franceză”. 1. Bernard Shaw, Despre muzică și muzicieni, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1969, p. 79.

   Se părea că până la Beethoven muzica a fost o artă dedicată aproape exclusiv dansului, Prin ea, se inocula ideea de spațiu. “Începând cu Beethoven, muzica traversa o re-conversie subtilă către ideea de timp?, spune Dan Anghelescu. 2.

_______________________________________________________________________________

  1. Lumină Lină/ Gracious Light. Nr. 2 (aprilie-iunie 2022, New York, p. 22. „Poetica muzicală a lui Beethoven, care, în esență, prin apropierea de filosofie și poezie, avea intuiții care chiar prefigurau subtilele estetici ale romantismului in statu nascendi”. 3. Idem, p. 23

Prin Simfonia a IX-a, poezia intrase pe o cale regală în lumile muzicii, provocând totodată o imensă resurecție a Eu-lui…Beethoven a fost acela prin care muzica s-a transfigurat într-un altfel de a fi al cunoașterii”4. Idem, p. 25.

Din păcate, în epoca noastră, Epoca Marii Resetări, a Covidului, Beethoven se va afla în carantină datorită caracterului instigator al Simfoniei a IX-a, iar mesajul  generos, de înfrățire a tuturor e asociat periculos de către ideologiile paranoide ale aberațiilor neomarxiste, care amenință cu dispariția civilizația zilelor noastre.

La rubrica EMINESCIANA, Pompiliu Crăciunescu prezintă informații de mare valoare despre „Suferințele și moartea lui Eminescu: adevăr, eroare, anamorfoze”. Subiectul nu este nou. Au fost numeroase comentarii pe această temă, dar acum avem dovada unei cercetări științifice, a unor opinii autorizate , venite din partea unor profesioniști, a unor specialişti de marcă. Este vorba despre volumul „Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor”. coordonatori acad. Eugen Simion , prof. univ. dr. Irinel Popescu, ediția a doua, revizuită și adăugită, Cuvânt înainte de Eugen Simion, Prefață la ediția a doua de Irinel Popescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2021, 230 de pagini.

Enigma bolii și morții lui Eminescu a determinat diferite speculații și ipoteze, iar autorul le trece în revistă, cu obiectivitate și precizie, analizându-le pe rând, pentru a ajunge la o concluzie finală privind diagnosticul bolii lui Eminescu. Este vorba despre opiniile unor medici specialiști (șapte la număr), care, pe baza unor cercetări aprofundate, pe bază de documente, refac istoricul bolilor lui Eminescu, eliminând erorile care s-au făcut în trecut în această privință. Lectura este pasionantă, iar cartea reprezintă un eveniment cultural și științific de o mare valoare.

Theodor Codreanu publică un lung eseu despre „Eminescu și a treia pradă imperială din pământul Moldovei”. Autorul povestește pe larg istoria celor trei prăzi imperiale rupte din pământul Moldovei. Prima, răpirea Bucovinei de către Austria, a doua, raptul rusesc de la 1812, acum urma ca Rusia să mai „elibereze” o dată Basarabia de la Gurile Dunării și de la Marea Neagră, precum și țările din Balcani. Autorul descrie în amănunt situația dramatică a Principatelor Unite care se aflau la intersecția intereselor dintre marile puteri-Rusia-Imperiul Otoman. În România, chestiunea Basarabiei era nod gordian între cei care îndemnau la orientarea către Poarta otomană sau către Rusia. România nu avea niciun interes de a se poziționa alături de Rusia împotriva Turciei. Era și poziția lui Eminescu, adept al neutralității în conflictul care se profila. Războiul era necesar Rusiei nu pentru a „elibera”popoarele creștine, ci pentru a le înrobi, luând locul Istambulului. Basarabia sudică era una dintre mize. La 9 mai 1877, s-a proclamat solemn independența României, declarându-se război Porții.

Theodor Codreanu descrie pe larg complicatele ițe politico-militare ale vremii, prin care România era obligată să accepte condițiile Rusiei asupra „retrocedării” celor trei județe din sudul Basarabiei.

Deoarece contextul geopolitic nu permitea refacerea unității politice a vechii Dacii, Eminescu optează pentru menținerea unității de limbă, credință și cultură, singura care garantează pentru viitor împlinirea idealului Daciei Mari.

Un articol interesant despre „Familia Eminovici și credința” publică Nicolae Iosub, care ne prezintă date importante, cu valoare documentară, despre Familia Eminovici. Aflăm informații prețioase despre Gheorghe Eminovici și Raluca Jurașcu, părinții lui Eminescu, oameni cu credinţă în Dumnezeu care și-au educat copiii în același spirit.

Printre altele. o însemnare de mare preț făcută de Gheorghe Eminovici pe o psaltire veche: „Astăzi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri și cincisprezece minute evropeneşti s-au născut fiul nostru Mihai” confirmă că aceasta este adevărata zi de naștere a lui Eminescu și nu 15 ianuarie 1850. Autorul ne dă și datele de naștere ale celorlalți copii ( 11 la număr, Eminescu fiind al șaptelea).

La rubrica CĂRȚI ÎN AGORA, descoperim mai multe cronici, semnate de Mihaela I. Rădulescu („Cântecul iubirii” de Ștefan Dumitrescu), Viorica Pop („Hățișuri” de Vasile Pop-destin asumat”), Florentin Popescu (Bucuriile scriitorului ajuns la senectute, „Tăcutele iubiri” de Nicolae Peneș), Ada Stuparu („Anca Sîrghie, ambasadoare a culturii românești peste Atlantic”), Ion Haineș („Marcel Miron, Vise pe Tabor”).

Cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu, Prof. Univ. Dr. Nicolae Mareș publică un articol de elogiere a marelui diplomat român, a activității neobosite a acestuia în soluționarea diferendelor apărute în raporturile României Mari cu Rusia bolșevică, după primul război mondial, în planul recunoașterii Basarabiei, temă de mare actualitate politică, morală, diplomatică, culturală și spirituală.

Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian aduce un cald elogiu părintelui protopop martir Aurel Munteanu (1882-1940), care a fost un ctitor important în spiritualitatea și cultura românească , deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, prezent în viața românilor la toate nivelurile. El a fost ținta primară în timpul ocupației maghiare a ținutului transilvănean  în care se afla Huedinul pastorației sale după Dictatul de la Viena. Pentru credința și idealul său, el a fost torturat cu bestialitate și a murit ca un martir. El este un exemplu de eroism , ceea ce îl face pe Theodor Damian să spună:”Eroi au fost, eroi sunt încă!”.

Un interesant articol despre „Vlahii din Bosnia medievală și religia lor” publică Prof. Univ. Dr. Octavian Ciobanu.

Tanța Tănăsescu ne dă informații prețioase despre „Reședința de vară de la Brebu a lui Constantin Brâncoveanu”.

La rubrica ANIVERSĂRI, Pr. Prof. Unov. Dr. Theodor Damian desenează un portret al Mihaelei Albu, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Personalitate complexă, Mihaela Albu „acoperă o vastă arie de domenii academice și culturale: profesor universitar de prestigiu, poetă, prozatoare, ziaristă, critic și istoric literar, editoare de reviste ș. a.”. Ea este un model al istoriei civilizației românești.

La rubrica IN MEMORIAM, Narcis Zărneanu scrie cu căldură „Despre Mihail Diaconescu sau despre cel ce a reușit să facă pustia roditoare”. Un portret elogios, cu o analiză aplicată a operei acestuia.

Excelent articolul-pamflet al Mihaelei Malea Store – „A fi sau a nu fi…nostalgic”. Autoarea scrie cu năduf despre modificările negative ale vocabularului românesc actual, printre care cuvântul „nostalgic”, care a căpătat alte valori: „nostalgic” = comunist (ceaușist”). Ea mărturisește cu mândrie că are nostalgia locurilor natale, a produselor de valoare din trecut din fabricile românești, a învățământului de calitate din trecut etc. Ea face o trimitere simbolică la piesa lui Marin Sorescu -”Iona”, cu adresă directă la libertatea mutilată de abuzurile unui regim totalitar și cu trimitere concretă la adevăraţii nostalgici ai totalitarismului din vremea noastră.

La rubrica RECENZII, Rodica Gabriela Chira scrie despre cartea Ancăi Sîrghie „Lucian Blaga și ultima lui muză”, versiune în limba franceză, Sibiu, Techino Media, 2020, iar Ada Stuparu  scrie o cronică despre volumul „Versuri cu litere curate” – „Pietre albe” de Alexandrina Tulics.

Revista publică POEZIE ( Dana Opriță, Cristian W. Schenck, Mariana Zavati Gardner, Cristina Onofre, Luciano Maia, Fehredin Shehu, Vasilica Grigoraș, Passionaria Stoicescu, Lucia Sav).

PROZĂ (Roxana Pavnotescu, Bedros Horasangian, Angela Burtea, Rodica Bretin, Gheorghe Andrei Neagu).

                                                                                                                      Ion HAINEȘ / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*