◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ioan G. Bibicescu, folclorist și om al cetății

Perioada postpașoptistă a fost creatoare și decisivă în evoluția ulterioară a instituțiilor statale românești. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848, prin ideile ei europene, a sădit sămânța formării unității statale (la 1859), a cuceririi Independenței (în 1877-1878) și a modernizării țării, prin marile sale personalități: N. Bălcescu, A.I. Cuza, M. Kogălniceanu, Brătienii, Carol I, etc., Titu Maiorescu și toată „Junimea”, M. Eminescu, C.A. Rosetti etc.

Între aceștia, Ioan G. Bibicescu face o figură aparte, distinctă. „Un C.V. la Ioan G. Bibicescu e fascinant de regăsit, întrucât viața acestui om s-a topit în faptele sale precum sarea în bucate”, pentru că el, ca autentic patriot, și-a iubit patria „și a luptat împreună cu marii bărbați pentru înfăptuirea României moderne și întregite”, afirmă cu temei Ileana Roman și Tudor Rățoi în vol. Excelențe severinene, I, Drobeta Turnu Severin, 2017, p. 231.

S-a născut la Cerneți, pe atunci vechea reședință a Mehedințului, la 8 noiembrie 1848, în anul Revoluției, într-o familie de moșneni. Bibicu, era numele de familie, dar tatăl l-a înscris la școala din Cerneți pentru primele două clase, cu numele Bibicescu, nume devenit renume; următoarele clase le-a continuat la Școala Centrală din Craiova (azi Colegiul Național „Carol I”), unde se împrietenește cu Al. Macedonski. Urmează  Dreptul la București și Paris, revine în țară și se angajează copist la Primăria Capitalei (azi, unii inși cu doctorate plagiate devin mari demnitari sau oameni politici!). Cariera sa funcționărească este exemplară: copist, consilier, ajutor de primar, deputat, director și guvernator al Băncii Naționale. Cochetează și cu presa, fiind remarcat de C.A. Rosetti și Ion C. Brătianu, angajându-l la oficiosul ziar liberal „Românul”, cu care Eminescu a avut o aprigă, dar obiectivă polemică. (Directorul revistei, C.A. Rosetti, își începea ziua citind articolele lui Eminescu din „Timpul”, iar la moartea acestuia a scris un necrolog încărcat de simțăminte sincere. Ce vremuri!). Se transferă la ziarul „Dorobanțul” (1877-1879), unde glorifica jertfa soldaților români pe câmpul de luptă, dar și necesitatea câștigării unei independențe economice, a industrializării și stimulării comerțului, înființarea unei bănci naționale etc. (idei regăsite și la Eminescu), apoi la ziarele „Renașterea”(1879), „Unirea”, Telegraful”.

De altfel, el a devenit director (în 1895) și guvernator și al Băncii Naționale (în decembrie 1916, până în 1921, fiind declarat director onorific până la sfârșitul vieții, ca recopensă pentru meritele sale incontestabile în consolidarea și evoluția acestei instituții de importanță primordială în viața oricărei țări, prin realizarea unificării monetare a pieții românești, înființarea de agenții bancare în toate provinciile țării, revigorarea capitalului bancar al țării după Primul Război Mondial. Un fapt nu lipsit de importanță: el s-a opus transferării tezaurului Băncii Naționale la Moscova.

O altă dimensiune majoră a personalității sale este cea de ctitor al bibliotecii publice a orașului de pe Dunăre, care, în timp, îi va purta cu cinste numele. Vocația sa de filantrop a fost clar exprimată: „să dau ființa dorului de mult hrănit în sufletul meu, de a lăsa, după trecerea mea din viață, compatrioților mei și, cu deosebire, iubiților mei mehedințeni, un mijloc de a se continua răspândirea culturii și în generațiile viitoare”. Ideea sfântă de luminare a poporului, anulată în mare parte azi, când, de pildă, bibliotecile comunale din Mehedinți au fost desființate! I.G. Bibicescu donează orașului (prin intermediul unei alte uriașe personalități, Teodor Costescu, care a ctitorit un palat cultural) „aproximativ 20.000 volume, multe din ele opere de mare valoare, care face ca Severinul să aibă cea mai frumoasă bibliotecă din țară după orașele București și Iași”, bibliotecă inaugurată la 23 octombrie 1921, cu filiale în județ, dar și în Basarabia, Ardeal, Bucovina, Banatul sârbesc etc. ( vezi și Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, III, Iași, TipoMoldova, 2017, p. 155-160).

I.G. Bibicescu este și autorul unor cărți cu impact în epocă: Mișcarea poporațiunii în România de la 1870 până la 1878 (1880), Embaticul, răscumpărarea lui (1881), Raportul secțiunii comerciale (1882), Câteva cuvinte asupra conviețuitorilor comerciale (1884), Cercetări asupra crizei și cauzele ei (1885), 1848 în România (1898), Sunt persecutați evreii în România? (1902), În cestiunea agrară (1907), Este în legile noastre vreo sancțiune contra călcării art. 7 din Constituțiune?(1908), Les revendications de la Roumanie (1913), Rectificări de constatări în Banca Națională a României (1914), Opt ani în Banca Națională a României (1921).

Dar, cea mai importantă lucrare a sa, este vol. Poezii populare din Transilvania, culese și adnotate de el (București, 1893, LXIX + 511p.). Membru al Ligii Culturale, I.G. Bibicescu a cules folclor din dorința „solidarității naționale”, cu speranța și credința că „suferințele [românilor din Transilvania, n.n.] vor înceta, că soarele românismului va străluci mândru și peste acele țări, unde sila se trudește a-l întuneca, voind să facă pe român a nu mai fi român”.

Despre viața și activitatea lui I.G. Bibicescu au scris: Petru Drăgănescu-Brateș, Gh. Vrabie, I.C. Chițimia, Ovidiu Bârlea, Iordan Datcu, Dan Buciumeanu, Ileana Roman, Tudor Rățoi, Cristian Anița, Viorel Mirea, Lucia Cireș. Numele său apare în dicționare academice, în lucrări enciclopedice (Excelente mehedințene, Dcționarul enciclopedic al județului Mehedinți, ambele scrise de Ileana Roman și Tudor Rățoi), în ediții (Corespondență, ediție Virgiliu Tătaru sau, ediții din Poezii populare din Transilvania etc.).

Recent, piața cărții românești a înregistrat un nou și valoros volum: Ioan G.Bibicescu, folclorist și om al cetății, în corespondența și documente, ediție alcătuită și îngrijită, note și indicii de George Sorescu și Tudor Rățoi, cum scrie pe pagina de titlul, apărut în 2019 la Editura Didahia Severin a Episcopiei Severinului și Strehaiei, instituție eclesiastică veche și nouă totodată, înființată acum 650 de ani ca a doua mitropolie a Țării Românești și reînființată în 2003, sub purtarea de grijă a episcopului Nicodim, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. După apariția acestui volum, profesorul craiovean a mai găsit câteva documente încredințate tot lui Tudor Rățoi, pe care le-a publicat în 2020 în aceeași editură a Episcopiei Severinului și Strehaiei, sub titlul: I.G. Bibicescu în alte arhivalii inedite.

George Sorescu este fratele mai mare al genialului Marin Sorescu, a fost profesor la Liceul „Traian” din Turnu Severin (unde a condus cenaclul literar „Al. Vlahuță”, avându-i printre invitați și pe studentul Marin Sorescu), prieten cu bibliofilul severinean Dumitru Brehui. Cu vocația cercetării și a profesoratului universitar, G. Sorescu a frecventat Biblioteca „I.G. Bibicescu” și spre norocul ctitorului acestei instituții, dar și al posterității, a găsit documente din arhiva I.G. Bibicescu, care erau  scoase  din inventar și date la topit ca maculatură. Era epoca epurării din viața socială nu numai de oameni idezirabili într-o Românie bolșevizată, dar și de cărți și documente ce aparțineau acestor personalități care nu se încadrau politic, ei sau opera lor, cu noua ideologie a vremii. Și, astfel, profesorul și scriitorul G. Sorescu a salvat cu ceva risc, această avuție inestimabilă și a păstrat-o ca pe o relicvă până în zilele noastre. Pe baza acestei „maculaturi” salvate, G. Sorescu a susținut comunicarea Bibicescu-folclorist în cancelaria Liceului „Traian” în care a profesat între 1953-1961, în prezența nepotului, Tiberiu Bibicescu. După publicarea acestora, arhivaliile au fost donate de salvatorul lor Arhivelor Naționale Mehedinți spre veșnică păstrare. Voia s-o valorifice prin publicare, a apelat și la mine și i-am recomandat pe cel mai bun specialist în domeniul editării și arhivisticii, pe profesorul doctor Tudor Rățoi, a cărui onestitate și acribie științifică i-o cunoscusem din vreme.

Tudor Rățoi s-a născut la 14 ianuarie 1953 în comuna doljeană Dăbuleni, unde-și începe școala, continuată la Liceul economic din Corabia (1972) și la Facultatea de Istorie a Universității „A.I. Cuza” din Iași (1972-1976), unde și-a susținut doctoratul cu teza Dimensiunea socială și națională a legislației sociale a muncii în România interbelică, pe care o publică la editura Antheros din Iași în 1998. După o activitate muzeografică la Muzeul Regiunii „Porțile de Fier” (1976-1981) se transferă la o instituție de care își va lega întreaga activitate științifică, la Direcția județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale ( din 1985), ajungând direcor (1996-2006; 2007 până la pensionare) și director general adjunct al Arhivelor Naționale din București (2006-2007). Paralel, a activat și ca profesor la Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Academia de Poliție „A.I. Cuza” din București și la Universitatea din Craiova.

Este autorul unor lucrări de sinteză: Diplomația europeană în epoca modernă (2009), Documente ale municipalității severinene, vol. I-IX (2008, cu N. Chipurici),  Rezistența anticomunistă din sud-vestul României, vol. 1-3 (2004, 2007, 2008, cu N. Chipurici), Managementul Arhivelor (2008, cu Corneliu Mihai Lungu), Ștefan Odobleja. Corespondența (2009), Regimul Dunării la Porțile de Fier și Cataracte, vol. 1-2 (2009, 2011), Instituția poliției în județul Mehedinți (2004, cu N. Chipurici), Instituția Arhivelor în județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea (2006, în colab.), Prezența elenă în Mehedinți (2008, cu Paula Scalcău), Catolicii din Turnu Severin (2012, în colab.), Oltenia în Primul Război Mondial (2017, în colab.) Al. Bărcăcilă. Corespondență (2017), Excelențe mehedințene (2017, cu Ileana Roman), Dicționarul enciclopedic al jud. Mehedinți (2003, cu Ileana Roman), Colecția dr. C.I. Istrati (1988, cu N. Chipurici), Societatea muzicală „Doina” (1997), Partidul național Liberal în Mehedinți (1999), Palatul Cultural și Teatrul din Turnu Severin (1999), Camera de comerț, industrie și agricultură Mehedinți (2000) etc., a întocmit monografia localităților Valea Bună, Rudina, Grecești.

Proaspăt pensionar, Tudor Rățoi nu stă locului, întrucât cercetarea este o vocație și durează cât întreaga viață a deținătorului ei. Ca membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei  Severinului și Strehaiei se ocupă, împreună cu un alt autentic istoric, Dinică Ciobotea, de elaborarea unui dicționar al tuturor localităților mehedințene, mai ales sub aspect confesional.

Cu  o asemenea experiență profesională, Tudor Rățoi purcede la alcătuirea acestei ediții de documente emanate de „un Bibicescu complex, plurivalent, angajat” despre care se spunea, cum subliniază editorul, că „nu a purtat corespondență, deși erau la modă epistolele” și că nu „a practicat formula jurnalului, nu a arhivat documente de familie și nici de amiciție, deși amicii nu i-au lipsit”, deși astfel de documente în legătură cu C.A. Rosetti sau alte personalități au existat.

Volumul Ioan G. Bibicescu, folclorist și om al cetății reunește 291 de documente din perioada 1881-1926, în cea mai mare parte primită de destinatar, dar și „câteva arhivalii care nu au legătură directă cu el, dar care, din motive necunoscute ori bănuite, s-au păstrat în arhiva lui”. Multe documente înregistrate în acest volum evidențiază personalități marcante ale vremii, precum C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Al. Pelimon, Zamfir Arbore-Rally, Eugeniu Carada, D.A. Sturdza, N. Xenopol, G. Orășianu, Natalia Hurmuzaki, P.P. Carp, I.I.C. Brătianu, Cristofi Cerchez, V.G. Mortun, Elefterie Cornetti, Carol Göbl, Gr. Trancu-Iași, Stelian Popescu, C. M. Ciocazan, M. Dragomirescu, C. Șaban-Făgețel, Th. Costescu, I. Catina, Emil Costnescu, N. Titulescu, G. Sion, G. Brăiescu, Gh. Ionescu-Sisești, etc., etc.

Unele documente aduc o contribuție esențială la istoria culturii române; de pildă, la 15 aprilie 1895, I.G. Bibicescu, Emil Costinescu, Vasile Lascăr și Em. Porumbaru, primesc de la frații Vintilă și Horia Rosetti conducerea ziarului „Românul” pentru perioada 1895-1900; negustorul și filantropul brașovean Damandi Manole îi solicită, prin Eugeniu Carada, o sumă de bani pentru românii și bisericile din Brașov. Solitari de sprijin financiar vin din partea altor români din țară sau din afara granițelor sale de atunci, cunoscută fiind opera de mecenat a lui I.G. Bibicescu etc.

Pertinentul studiu introductiv al lui Tudor Rățoi se încheie cu sublinierea dorinței lui și satisfacției „împlinirii dorului de veacuri al tuturor românilor românilor de a fi cu toții întrupați într-un singur stat  național, în România Mare și întregită, el însuși, I.G. Bibicescu adică, punând o petricică „la temelia organizării vieții viitoare a neamului, care va trebui să fie și va fi strălucită”. Și a pus, cum concluzionează Tudor Rățoi nu o pietricică, ci „o cărămidă mare și tare, căci biblioteca sa a fost un bun prețios nu numai al severinenilor, ci și al românilor din noile provincii ale țării și al celor sud-dunăreni, rămași după 1918 în afara patriei – mumă”.

Volumul lui G. Sorescu și Tudor Rățoi, Ioan G. Bibicescu. Folclorist și om al cetății, este o contribuție esențială la cunoașterea unui om și a operei sale scrise, financiare sau filantropice, elaborată într-un mod științific, în care notele de subsol, bogate și precise, dovedesc profesionalismul celor doi autori.

Tudor Nedelcea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *