default-logo

Scrisoare

– Eminescule, strig cu disperare: ţara mea, ţara mea încă-i răstignită şi o doare. Încă-i pe mâna străinului şi a început să-i placă să fie slugă, să fie furată.  Să-şi renege limba, istoria, identitatea.

– Eminescule, arde inima acestui popor, arde cetatea. Mormintele toate-s uitate şi generaţia aceasta mută, nici de părinţi, dar nici de Dumnezeu nu mai ascultă. Când tu le-ai spus de atâtea ori: „Suntem români şi punctum!” Iar ea, dacă ai fi viu, te-ar băga în închisori, susţinând că ai greşit cuvântul şi „suntem moldoveni şi punctum”.

– Eminescule, poporul meu suferă de amnezie. A uitat cât a plâns, cât a suferit sau a fost deportat. Nu-şi mai aminteşte nimic. Nici de mama ori tata…

Că, de-ai reveni întâmplător printre noi, sunt convinsă că aceștia te-ar aresta şi te-ar declara persona non grata.

– Eminescule, ţara are nevoie de tine. Ea a înviat doar cu poemele tale.  Roagă-te Domnului ca timpul acesta, care mai vine, să fie unul al deşteptării noastre naţionale.

 

Doina Dabija

Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*