Un pahar cu bucurie

Am un pahar, un singur pahar pentru bucurie.
Paharul sufletului meu.
E un recipient foarte cuprinzător, în care încape multă, multă bucurie, așa că se umple rar.
Așadar, nu se umple toată ziua bună ziua, dar când se întâmplă parcă aș fi în al nouălea cer, cum se spune.
Cel mai recent mi l-a umplut patronul hotelului MariVila, o mândrie arhitecturală cu care începi Bucureștiul când vii pe autostradă dinspre Marea Neagră. De fapt, un ospitalier așezământ crescut pe verticală, un spațiu primitor mai ales pentru spirit, aici petrecându-se adesea veritabile sărbători ale spiritului, una dintre acestea prilejuindu-mi întâlnirea cu acest atipic om de afaceri, care pare a împinge cu lumina ochilor săi întunericul de oriunde. Așa am avut impresia cu câțiva ani în urmă, când l-am întâlnit prima dată, la o defilare a cuvintelor scrise și rostite deopotrivă cu mintea și inima, așa am simțit și într-una dintre serile trecute, când a invitat, la un fel de cină familială lărgită, o duzină de prieteni, cu mult peste o sută zic, dar cred că au fost mult mai mulți și toți afișau un aer familiar.
În același timp cu primii musafiri a venit și ploaia. Sunt sigur că a trimis-o Dumnezeu ca să nu uităm că există, să nu trecem ușor cu vederea peste faptul că deasupra noastră lucrează o voință mai puternică.
Dar gazda noastră nu s-a întristat. Mângâindu-i cu gesturi calde pe cei ce soseau, a privit spre cer de parcă ar fi rostit cu ochii o rugăciune. Și ploaia s-a oprit. Pe neobservate, o mână nevăzută a tras perdelele văzduhului într-o parte și lumina ochilor gazdei s-a unit cu lumina cerului, dând naștere unei lumini mai mari, care ne-a cuprins într-o unică blândețe pe toți.
Rând pe rând, ne-am așezat.
Tinerilor însărcinați cu rostul lucrurilor ca totul să fie bine li se adresa, oprindu-se cu lumina lui cu tot în dreptul fiecărei mese: ai grijă, aici sunt cei mai buni prieteni ai mei! Și tot așa, zâmbind cu toată ființa: toți sunteți cei mai buni prieteni ai mei!
Într-un târziu, deodată, a izbucnit focul de artificii. Viața steluțelor care se înfiripau în nenumărate culori era scurtă, dar suficient de lungă ca să-și lase cântecul pe cer. Nu era un simplu joc de sunet și lumină, ci o muzică diafană, ce se înstăpânea dinspre înalt către noi, umplându-ne paharele cu bucurie.
Pe al meu, îl ridic pentru sănătatea unui om care știe să aștearnă întotdeauna în jurul lui lumina bucuriei. O fac în zorii care îi anunță ziua de naștere.
La mulți ani, domnule Marin Mândrilă!

Firiță Carp / UZPR