Acum câteva săptămâni, am fost destul de norocoasă să fiu invitată la Parlament.
În curtea de est, am participat la un eveniment al Ambasadei României pentru a sărbători cea de-a 10-a aniversare a Parteneriatului Estic și a 5-a aniversare a Acordurilor de Asociere dintre Uniunea Europeană și Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Evenimentul a fost plin de politicieni din toate țările, inclusiv ambasadori, muzicieni, aperitive și, bineînțeles, vinuri georgiene și românești. Am fost inspirată să vad atât de mulți dintre concetățenii mei într-un singur loc.
Am locuit acum în Ottawa timp de 9 ani, și nu mi-am dat niciodată seama că comunitatea română și din Europa de Est, in general e aşa de implicată in politica Canadei.
Având în vedere că am făcut bacul de universitate în afacerile internaționale și limbi moderne, cu o doză sănătoasă de științe politice, vă puteți imagina cât de impresionată și de uimită am fost.
Inainte de a participa la eveniment, m-am informat de istoria parteneriatului, ca să evit să mă bâlbâi dacă cineva m-ar fi intrebat ceva – hah! Parteneriatul estic a fost stabilit și lansat în 2009 ca o dimensiune estică specifică a politicii europene de vecinătate. E și un alt mod de a sprijini cooperarea regională, pentru a consolida relaţiile între Uniunea Europeana (UE) și vecinii din est. Pentru ţările implicate, parteneriatul estic oferă un forum instituționalizat pentru discutarea acordurilor de vize, de liber schimb și de parteneriat strategic cu vecinii estici ai UE.
În zona geografică a parteneriatului se află în prezent țări din afara UE, ca şi Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Parteneriatul include, bineînțeles, cele 28 de state membre ale UE. Un lucru interesant la eveniment au fost discursurile ambasadorilor, mais ales din Georgia, Moldova și Ucraina, care nu fac parte din UE.
Printre altele, fiecare ţară a exprimat (foarte diplomatic) cum au crescut ca naţie, și cum UE ar putea să beneficieze de ei ca membri.
Dar in final, evenimentul nu a fost un test de inteligenţă sau cunoştinţe. De fapt, a fost mai mult un moment pentru a ne bucura de o muzică excelentă, si pentru a da mâna cu oameni importanţi.
Am ascultat piese de muzică şi performanţe din fiecare ţară – România, Ucraina, Georgia şi Moldova. Mâncarea a fost decentă, vinul a fost perfect, dar ceea ce ma uimit a fost discursul dlui Scott Simms, deputat și președinte al Asociației Parlamentare Canada-Europa, vorbind despre recenta sa călătorie în România și cât de mult se bucurase de țara noastră.
A vorbit cu atâta mândrie și laudă de România, chiar am fost surprinsă.
Eu m-am mutat în Canada când eram tânăra, iar ca și majoritatea copiilor, nu îmi amintesc mult despre România. La 27 de ani, am trăit 16 ani din viața mea în Canada, și numai 11 în România. Cu toate acestea, eu încă ma identific, în primul rând, ca românca și europeana. Având în vedere acest lucru, nu primesc întotdeauna reacții bune atunci când îmi dezvălui originea. România este considerată în continuare de către o mare parte a Occidentului ca și putin deosebită, sau o ţară plină de corupţie. Deci, auzind un parlamentar canadian care laudă țara mea, a fost un moment foarte mândru.
Dând mâna cu politicieni, trecând din română la engleză la franceză, chiar am avut un sentiment de comunitate.
Cănd am plecat, m-am gândit: totuși, la câti copii de imigranți li se oferă aceste oportunități?
Să fii în mijlocul lucrurilor și să vezi politica reală, care are loc. A fost o experiență umilitoare și o reamintire de ce am mers la universitate.
Și deși Finlanda a înlocuit acum România la președinția UE, seara a fost, de asemenea, o reamintire că, indiferent cât de mulți ani petrec în Canada, românca din mine, europeana în mine, va fi mereu mândru de moştenirea ei.
Și dacă nu altceva, seara sa încheiat cu o promisiune solemnă pentru mine și pentru viitorii mei copii: că România va continua să crească și vom fi acolo pentru ao asista, indiferent de ţara unde trăim.
7/16/2019
Alexa Whitewolf