default-logo

ECOUL UNOR POEME ANTIVIRUS

Recunosc, suntem în plină lună iulie și am tot refuzat să lecturez versuri „antivirus”, intoxicată fiind de sperietoarea pandemică din  ultimele 14-15 luni. Totul, până în clipa în care  am auzit vocea poetului Dumittru Buțoi, cu ale sale „gânduri din arest la domiciliu”, înnegurate amintiri: „azi dimineață / Moartea, tânără frumoasă / mi-a deschis ușa cu o lumânare / mai albă ca un trandafir…” (La plimbare cu Moartea).

Recunosc, m-au trecut fiorii, reamintindu-mi de sunetul sinistru al sirenelor de la salvările „covid”, de știrile radio-tv, de înfiorătoarele cifre care ne-au tot bombardat, zi de zi, ceas de ceas, de luni bune!… 

Pentru a-mi reveni, cât de cât, am respirat adânc, dar… ca un ecou… aud vocea poetului Dumitru Buțoi care nu ne dă pace: „Visez, tresar, și-ncerc să evadez dintr-un tablou sinistru! / Până și moartea căreia i-am dat CNP-ul și codul PIN / Îmi recomandă blând, păstrează, mortule, distanța / Stai la rând, și pune-ți masca, nu vezi că cimitirul este plin?!” („Distanțare, fără nicio supărare”).

Nici titlul volumului care se vrea omagiat, nu este mai mângâios. 

Un titlu special, „Dumnezeu s-a supărat pe noi” (Editura Waldpress, Timișoara, 2020), și-un total de 80 de poeme.

Recunosc, tristețea poetului Dumitru Buțoi a fost și rămâne tristețea fiecăruia dintre noi!

„Trăim într-o lume dramatică / În care viața e ca o frunză legănată de vânt / Ca o tristețe continuă, / Risipită pe dealuri de zare”. 

Și totuși, îmi permit o mică observație. Vă rog! 

Dumnezu NU s-a supărat pe noi. 

Noi ne-am îndepărtat de EL.

Dacă „trăim într-o lume blestemată / <fără cinste, fără gramatică>”, cum, Doamne-Dumnezeule, să nu traversăm clipe înnegurate?!

În realitate, „în noaptea / în care visul se destramă / și lacrima de pe obraz / ca un fulg de nea / alunecă, / topindu-se ca o lumânare / în oglinda de apă de mare / a sufletului…”, să ne mai mirăm, de ce am fost încorsetați de furtunosul covid?

Ce facem, dragilor, când „suferința lumii e în floare”?

Răspunde tot poetul Dumitru Buțoi. 

Căutăm „România normală”, „România lucrului bine făcut”, corectăm, ce se mai poate corecta în „România (ne)educată”!… 

Nu știu câte grame de optimism vom conserva în adâncul ființei noastre, după lectura acestor poeme. Dar, în mod cert, mesajul poetului este clar. Să căutăm lumina, astfel încât să nu rămână în urmă, doar  „un strigăt în pustiu”.

 

Livia Ciupercă/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*