TIMPUL … ÎN AȘTEPTARE
În 22 octombrie 2019 se va putea comemora (dacă timpul, în marea lui așteptare înțeleaptă va permite) 113 ani de la nașterea și 71 ani de la moartea lui Negip Hagi Fazîl, fiul valoros al tătarilor crimeeni din satul Azaplar / Tătaru, jud. Constanța, supranumit de diaspora noastră pe drept, EROUL NAȚIONAL TĂTAR.
NEGIP HAGI FAZÎL (1906-1948)
NegipHagi Fazîl s-a născut la 17 aprilie 1906 ca cel de al treilea copil (după Mustegep și Salya) al hagiului Fazîl și al soției acestuia, Șeripe, în satul Azaplar (numele provine dela soldații azap sau asabi, care au avut garnizoană aici, referindu-se de fapt la soldații proveniți din șerbi). A studiat la școala germană din Constanța, la Seminarul Teologic Musulman din Medgidia și la Academia de Comerț din București. După plecarea fratelui în Turcia a fost ales președinte al Co mitetului pentru Eliberarea Crimeii, anii 1942 și cei care au urmat, cerându-i demnitate și sacri ficii. El a asigurat ocrotirea refugiaților tătari din Crimeea din toamna anului 1943 până în ziua omorârii sale în timpul anchetei cumplite din toamna anului 1948. Om de cultură, a scris poezii, povestiri, nuvele, piese de teatru, a ținut conferințe, a regizat piesele de teatru și a susținut revistele epocii sale, „Emel” (România), Calea Națională (Berlin). Din evocările tatălui meu, hogea, poetul și patriotul din Aqbaș \ Albești, știu că a inițiat și a desfășurat activități culturale, având întotdeauna„buzunarul deschis”. La Centenarul nașterii, în anul 2006 i-am dedicat poezia bilingvă Saygî \ Omagiu:
OMAGIU
El a fost creat din durerea neamului şi din a patriei jertfire!
El a ars pentru patrie, azvârlind pământul în stelele nadire…
Duşmanului el i-a spus că noi în istoria lumii existăm,
„Vrem Crimeea“ în fapt, focul eroic prin el îl proiectăm.
Destinului tragic al neamului tătar război a declarat
Şi a trudit pentru ai lui până ce inima de iubire a cedat.
E jertfa eroică născută din sângele patriotului curat
Pentru prigoana nedreaptă a neamului său veşnic trădat.
Noi suntem astăzi iarăşi în Crimeea, în Dobrogea suntem,
Oriunde noi suntem, ideea de neam tătar o spunem.
La 42 de ani, Negip cel tânăr, trăieşte EROİCA,
Sufletul său îi cere pentru neamul lui salvarea…
Benefic centenar e ziua ta pentru ai tăi tătari!
Nu am pierit şi astăzi cuvântul tău deschide nou hotar
O sută de ani îţi cântăm noi azi, o mie poate,
Tu dă-ne, dă-ne Patria, de dincolo de moarte!
17 aprilie 2006 (rev.EMEL \IDEAL, număr omagial pregătit pt. Simpozionul Internațional organizat de UDTTMR, apr.2006, p.1)
„Până în decembrie 1989 numele lui Negip Hagi Fazâl nu se rostea, sau se rostea în taină, ca să nu supere prin viaţa şi moartea lui eroică pe comuniştii de dincoace sau de dincolo de Prut. Militant naţional, lider politic, erou al tragediei neamului său, declanşată de cel de-al doilea război mondial, Negip Hagi Fazâl este şi om de cultură, poet, dramaturg, culegător de proverbe tătare.
Operele sale reprezintă deschiderea spre modernism a literaturii tătare. Stabiliţi în Dobrogea în valuri succesive, ultimul val aparţinând, se pare, epocii războiului crimeean (1853), tătarii au adus odată cu aurul strămoşesc şi cântecele, poemele, proverbele, zicătorile, tot ce înseamnă literatura orală şi scrisă, literatura de care putem vorbi chiar din secolul al XII-Iea. Cele două poezii , Ruga şi Fiicei tătarului, sunt excelente arte poetice în care poetul îşi exprimă crezul artistic strâns legat de crezul naţional şi politic.
Piesele de teatru constituie documente literare, istorice, etnografice, lingvistice. Prima piesă, Crimeea, are în centrul său epic o pagină tragică din istoria tătarilor crimeeni, anume pierderea patriei şi pribegirea în alte zone locuite de conaţionali. Deşi acţiunea piesei se desfăşoară într-un sat dobrogean, în perioada interbelică, memoria personajelor stă sub semnul amintirii patriei-mamă, însorita Crimee, pe care o evocă în cântece şi în cultul căreia îşi cresc copiii. Cei doi tineri, Kerimgean şi Mensulu, cu nume arhaice, „fiii“ unor bunici născuţi în Crimeea, află cu uimire din evocările părinţilor datele interesante ale istoriei lor, tatăl lor evocând într- o limbă poetizată prin zicale şi expresii populare legenda Kok Koz Bayar, în traducere Boierul cu ochi albaştri. Ei află că tătarii crimeeni şi-au părăsit vetrele luând focul pe care îI păzesc ca „să nu se stingă, pentru că este foc adus din Patrialor, Crimeea!“ în acest gest al păzirii focului „sfânt“ identificăm o rămăşiţă a şamanismului strămoşesc, focul simbolizând viaţa, dar şi speranţa reîntoarcerii…
Conflictul principal al piesei îI reprezintă drama dezrădăcinării, precum cel social, lupta veşnică dintre sărac şi bogat.
Voi exemplifica prin două citate definitorii pentru gândirea şi simţirea patriotică a militantului naţional şi a omului de cultură Negip Hagi Fazâl. Bătrânul Kurtveli „predă“ copiilor săi o lecţie de istorie în actul I al piesei: „Fata mea, Patria noastra de origine este Kârâm -Crimeea. Noi am fost creaţi din pământul şi din apa acelui ţinut. Am fost născuţi pentru acele locuri. Dar destinul crud ne-a împrăştiat în aceste ţinuturi îndepărtate. Ne-a despărţit pe noi de pământul îmbelşugat şi de apa ei cea dulce.“ (pag.29, act. I).
Cuvintele bătrânului Kurtveli sunt gândurile atât de dramatice şi atât de scumpe scriitorului şi eroului nostru naţional, care a murit după cinci zile de torturi la Siguranţa constănţeană în octombrie 1948, când avea doar 42 de ani!
Al doilea fragment pe care l-am selecţionat cuprinde conflictul social proiectat în istorie. Preocupată de destinul de argat al fiului ei, mama, Hagitotay, evocă pe marii moşieri tătari din Crimeea, duşmanii propriului popor: „Atunci un boier (bay) stăpânea 30-40 de sate, iar cei mai bogaţi erau Careşaischi şi Muhamed, care aveau în stăpânire câte 96 de sate. Când porunceau, populaţia satelor se supunea întocmai, ca în zicala, la porunca culcă-te, se culca tot satul, la porunca scoală-te, se sculau toţi. Cum spuneam, ei erau un fel de Allah al satelor lor. Sărmanii ţărani trudeau doar pentru mâncare! Copiii ţăranilor nu erau lăsaţi să studieze în şcolile cele mari din lume. De ce? Nu erau de acord bogătaşii. Da, copiii sătenilor vor studia, vor înţelege nedreptatea săvârşită de mine, se vor răscula împotriva mea, aşa gândeau în teama lor bogătaşii.“ (pag. 31 ).
Testamentul bătrânului Kurtveli este zguduitor, incluzând drama familială în cea naţională. În acelaşi timp este testamentul unuiluptător: „să nu te întristeze nenorocul epocii!“
Credincios supus, bătrânul Kurtveli, în clipa morţii îl desfide şi pe Hogeacellacom: „Pentru voi, o gâtuire şi o spălaresă fie doar!” spune el referindu-se metaforic (limba tătară este o limbă poetică) la munca pentru bani a preotului musulman. Muribundul Kurtvelicere un singur lucru a pus copiilor lui: „să rămână adevăraţi tătari!“
Celelalte două piese redau vechi obiceiuri tătăreşti legate de peţit şi de căsătorie, aspecte din viaţa satului tătăresc, critică moravuri, închistarea în menţinerea unor tradiţii neconforme cu epoca, militează pentru modernism. Un peţitor precum Alimseit învârteşte destinele tinerilor, iar în piesa Geaş fidanlar, pentru care mi se pare mai potrivită traducerea Tinere mlădiţe, flăcăii săraci îmbătrânesc neputând să se căsătorească din cauza unor condiţii materiale grele, cum ar fi organizarea de nunţi tradiţionale, plata pentru mireasă,ş.a.
O pagină de etnografiet ătărească este eseul folcloric Kiew Konuşmasî, în traducere Nunta mirelui. Acest eseu evocă şi dezbate istoric, social, politic, obiceiurile nunţii tătăreşti, prezentând „mirele“ ca personaj mitic, ce traversează pragul unei vieţi noi. Autorul descrie aceste momente ale nopţii mirelui în procesul nunţii tradiţionale, în relaţie cu destinul ţării, cu destinul naţiunii sale. Negip Hagi Fazâl accentuează caracterul democratic al sistemului de viaţă statală prin cele două simboluri, „Mâna dreaptă şi Mâna Stângă“, întrebându-se cu motivată mândrie naţională“ dacă şi alte popoare au cultivat democraţia într-un asemenea simbol etnofolcloric“. Redăm un fragment din poezia „Tîlegăm \ Ruga” :
„Am ajuns departe de Patrie şi sufăr precum un copil orfan
Aruncat de colo până dincolo, precum pribeagul apatrid,
Pomenind o mare ţară care mi-a fost casă prin străbuni.
Azi, pentru acest ţel, în ciuda suferinţei ce m-a ţintuit
Mă rog să mi se dea în Patrie măcar un loc pentru mormânt…”
(G.Akmolla, op.bilingvă „Necip Hagi Fazîl”, 2009, p.124)
Prin viaţa şi lupta sa pentru drepturile poporului său la o viaţă liberă şi demnă, prin jertfa şi opera sa, poetul, dramaturgul, militantul Negip Hagi Fazâl reprezintă o personalitate marcantă a poporului său”.
Güner Akmolla