Expoziții de copii în satele din jurul Sibiului, la 1900: „E cu neputință să nu simți o mândrie că poporul nostru are sate cu oameni așa de chipeși și așa de frumoși”
Sorana MAIER BIȚU
Una dintre țările europene cu cea mai mare mortalitate în rândul copiilor, în anii 1900, era, potrivit statisticilor, Ungaria, cele mai îngrijorătoare procente fiind înregistrate în zonele locuite de români, principala cauză a acestei situații dramatice fiind sărăcia.
Intelectualii sibieni au găsit o modalitate inedită prin carte să stimuleze țăranii din satele din jurul Sibiului să fie atenți și să îngrijească de sănătatea copiilor. Eugen Brote a fost primul care a lansat în ziarul Tribuna, la începutul secolului XX ideea de a organiza la sate… expoziții de copii cu premii. Ideea a fost preluată de Victor Tordășianu, președintele Reuniunii sodalilor români din Sibiu, care având sprijinul Reuniunii agricole a pus la punct aceste manifestări.
Prima astfel de manifestare, care apoi va avea să fie preluată și în alte
zone, a avut loc în anul 1906 în localitatea Apoldu, unde sute de copii au participat la o competiție inedită. Având o populație de 3.000 de suflete, Apoldu mic a strâns la un loc membrii Reuniunii agricole din Sibiu, unii dintre ei cu soțiile, cărturarii și preoții din zona Miercurea, avocați, director de bancă, învățători și toți fruntașii comunelor din jur, alături de medicii din Săliște și Tălmaciu.
„Comuna Apold a fost toată în picioare, cu mic cu mare, bărbaţi, bătâîni, tineri, femei de toate vârstele şi copii. Primirea comitetului a fost din cele mai sărbătoreşti. La gară, în capul comunii, călăreţi, trăsuri, cuvîntări. Iar la şcoală, unde s’a ţinut expoziţia, tot poporul adunat. Înainte de toate, în pripă, s’a constituit juriul, înlocuindu-se membrii absenţi prin alţii. În acelaş timp s’au postat în spaţioasa curte a şcolii mamele cu copiii de expus, în semicerc, completat în partea de cătră şcoală cu juriul, iar la spatele expozantelor marele public, femei şi apoi bărbaţi de toate vîrstele” (Luceafărul, nr. 19/20, an. 1906, p. 422), este descris evenimentul în presa vremii.
Dr. Petru Șpan, profesor al Seminarului teologic din Sibiu a deschis expoziția vorbind despre însemnătatea ei, după care juriul a examinat cei 460 de copii cu vârsta de la 6 luni la 6 ani, din care 60 de copii, din familii cu situație materială mai precară, au primit premii în valoare de 204 coroane, iar „mamelor din familii mai bine situate și copiilor lor li s-au adus laude”.
Patru ore a durat întreaga evaluare a juriului, după care părinții au primit, din partea Asociațiunii ASTRA, un mare număr de cărți de igienă și educație.
„Iată o mulţime de momente, care de sigur vor lăsa urme neperitoare de înălţare sufletească şi de pornire pe calea progresului”, exclama gazetarul revistei Luceafărul.
Principalele idei ale acestei manifestări erau de a educa poporul, de a strânge medici din județ la un loc pentru a se putea consulta asupra stării de sănătate a copiilor români, de a instrui poporul, de a găsi formule pentru publicarea de broșuri, de a găsi mijloace pentru îmbunătățirea situației igienice a țăranilor, căci adevărata avere naţională era considerată ca fiind un popor sănătos, viguros şi deştept.
„Prin expoziţiile de copii se lucră, fără îndoială, pentru desăvîrşirea
poporului, pentru a-l face tot mai capabil de o muncă intensivă şi naţională. Prin premiile distribuite în libele şi cassete se cultivă preţioasa însuşire a păstrării. Prin învăţăturile ce i se dau cu asemenea ocazii, poporul îşi înmulţeşte cunoştinţele. Cei ce ştiu ceti capătă poftă de a se cultiva prin lectura cărţilor ce li se distribue şi se îndeamnă a procura şi ei cărţi şi reviste” (Luceafărul, nr. 19/20, an. 1906, p. 423), scria Romul Simu.
Expozițiile de copii au continuat și în anii următori, iar în 1909, exact în urmă cu 110 ani, revista Luceafărul publica o situație a acestor manifestări, spunând că s-au organizat expoziții de copii în Ilimbav în 1907, în Poiana în 1908, iar în 1907 exemplul Sibiului fusese preluat și de Reuniunea femeilor din Sălaj.
Publicația face o analiză a situației țăranilor români din Transilvania, spunând că în această zonă erau cele mai îngrijorătoare cifre în privința mortalității infantile.
„Și cari sunt de obicei cauzele acestei mortalități? Boalele izvorâte din
negrija mamelor, murdăria și sărăcia. Sărăcia e cauza primordială, care adeseori creează pe celelalte. În ținuturile unde țăranii noștri sunt lipsiți de pământ,, unde sunt siliți să trăiască o viață mizerabilă de zilieri, bineînțeles că orice încercări de felul acesta sunt premature. În aceste ținuturi problema de căpetenie e cea de a crea mai întâi o situație materială țărănimii. […] În ținuturile în cari țărănimea noastră are însă condițiile unei dezvoltări prin sine însăș, e o crimă socială și națională a nu-i veni într-ajutor cu sfatul, luminându-l la o viață mai rațională. Expoziţiile de copii în aceste ţinuturi sunt o necesitate. Cu ajutorul lor ţăranii se vor deda să îngrijească de sănătatea lor şi a copiilor, de curăţenia locuinţelor si de vigoarea neamului, la care poporul nostru în multe părţi ţine cu mândrie. Si înţelepciunea cuprinsă în vechea maximă: mens sana în corpor e sano eun precept social de cea mai mare importanţă pentru existenţa unui neam” (Luceafărul, nr. 1, an. 1909, p. 19), era de părere Octavian C. Tăslăuanu, directorul publicației de la Sibiu.
Luceafărul publică în mai multe numere ale sale fotografii frumoase cu micuții îmbrăcați, indiferent de vârstă, în costume naționale, cu mamele lor ținându-i în brațe și purtând același port tradițional. „E cu neputință să nu simți o mândrie că poporul nostru are sate cu oameni așa de chipeși și așa de frumoși” (Luceafărul, nr. 1, an. 1909, p. 19), concluziona Tăslăuanu.