IOANA BOGDAN: „Sergiu poate vedea  personajele întruchipate de el ca fiind tot atâtea  pașapoarte spre inimile oamenilor”

Ioana Bogdan este un brand al Televiziunii Române, având aproape patru decenii de activitate: reporter, redactor, apoi realizator a zeci de emisiuni în Departamentul Divertisment, redactor-şef, producător delegat. Ulterior a fost director editorial la TVRMEDIA. În aprilie a împlinit 76 de ani (La mulți ani, cu întârziere, Ioana Bogdan!).

Unul din momentele emblematice ale vieții și profesiei sale a fost întâlnirea, în tinerețe, cu marele matematician Grigore Moisil, care i-a adresat, printre altele, următoarele cuvinte: „Dragă, când eşti în pragul vieţii, ca dumneata, trebuie să ştii trei lucruri: cine eşti, ce vrei şi ce poţi, cât eşti în stare să faci din ceea ce vrei. Dacă răspunsurile acestor întrebări sunt sincere şi corecte şi vei mai şti şi cum să le armonizezi între ele, poţi spune că eşti un «om de ispravă», te-ai împăcat cu lumea, cu tine şi cu Dumnezeu!”. Nu se știe dacă Ioana Bogdan și-a rezolvat toate „împăcările” existențiale dar, oricum, aceste cuvinte au constituit pentru ea reperul de orientare în viață și profesie.

Pasionată de lumea spectacolului, dar și de promovarea a tot ce înseamnă valoare autentică, a continuat (și continuă) să fie un „vector de opinie culturală de înaltă clasa” (cum spune ea, referindu-se la Sergiu Cioiu), implicându-se direct în orice i se pare (și i se pare corect) semnificativ, constructiv, constitutiv, în spațiul spiritual românesc, astăzi din ce în ce mai părăsit, mai părăginit. Susținător al performanțelor valorice de orice fel, face permanent „danii” de opinie și de fapte, atunci când îi stă în putere și atât cât îi stă în putere. Înarmată cu un aparat Nikon, Ioana Bogdan arhivează, de multă vreme, viața spectacolelor și a oamenilor din spectacole. Nu știu când și-a descoperit această vocație, dar am impresia că dintotdeauna, ca un accesoriu suplimentar sau ca un „complement” al profesiei sale de teleast super-profesionist. Acum, aparatul foto a înlocuit total sofisticata aparatură din televiziune, iar „complementul” a devenit „predicat”, căci este singurul cu care mai surprinde clipa. Ba chiar „istoria clipei”, căci fotografiile ei surprind simultan ansamblul, detaliul și mișcarea. O face magistral, cu tot arsenalul de cunoștințe pe care le-a deprins și le-a practicat în televiziune, inițial sub bagheta mentorului ei, Tudor Vornicu. O face selectiv și oarecum „clasic”, căci Ioana Bogdan nu fotografiază orice și pe oricine. Imaginile ei sunt dedicații, reverențe aristocratice în fața unor aristocrați ai profesiei. Adică numai pentru cei care consideră ea că merită. Este subiectivismul cultural al Ioanei Bogdan, subiectivism care, în expresie, devine adevăr obiectiv și sensibil. Căci adevărul și realitatea nu sunt, pentru Ioana Bogdan, sinonime.

La recitalul aniversar al lui Sergiu Cioiu de la Teatrul Nottara (55 de ani de la absolvirea IATC), Ioana Bogdan i-a dedicat artistului, în foaierul teatrului, o tulburătoare expoziție foto, cu imagini surprinse de ea în spectacolele acestuia după revenirea pe scenele românești. Sensul și miza acestor fotografii sunt explicate, la solicitarea noastră, chiar de Ioana Bogdan:

„În aceste fotografii se așează, cuminți, propriile mele  emoții și bucuria convingerii că pot stabili, prin aparatul meu de fotografiat, o comunicare ardentă, aparte, prin filtrul căreia nu știu dacă artistul are timp să trecă vreodată. Toate instananeele de sub reflectoare transcend  lentila obiectivelor Nikonului meu,  surprind, imortalizează, stările de efort creator, fizic și spiritual, filtrat de ochiul și meseria de fofograf, de prieten, de teleast, trăiri pe care cel de pe scenă le simte dar nu are habar cum arată! Știu  asta de la Stela Popescu. Ea mi-a atras atenția, după o filmare de Revelion, la TVR, că eu, din Regie, o văd cu cinci camere, cum ea nu se poate vedea niciodată. De aceea artistului îi e greu să contureze cum și cât se reflectă combustia sa  internă  în plan vizual, în procesul exteriorizării interpretative, și nici felul în care este percepută arta să (unicat, din multe puncte de vedere) în impactul cu publicul eterogen. Eu simt în pozele acestea freamătul biunivoc, confortul voluptos  al comunicării dintre artist și lume,  cu publicului din sală! Nu numai din orgoliu legitim și legal, ci din dimensiunea  împlinirii sale artistice, aș fi fericită să se deceleze, cumva, frisonul artistului. Aparatul este foarte fidel și flanând printre fotografiile mele,  Sergiu poate vedea  personajele întruchipate de el ca fiind tot atâtea  pașapoarte spre inimile oamenilor, spre ogoirea propriilor tale neliniști cretive.  Redimensionând acum, la ceasul unei experiențe luxuriante, anvergură talentului său  de artist  hăruit și binecuvântat de Ceruri! Dar să nu uităm „omagiul” adus marilor valori literare încredințate tinereții sale, demult,  de către monștrii sacri ai literaturii și spiritului românesc. Recent, la un spectacol de-al lui, cineva comenta în șoaptă, lângă mine: „Ia te uită, Cioiu  e de o mie de ori mai bun acum decât la tinerețe, când își arunca haina, provocând mici paltipații amoroasae demoazelelor din epoca lui Ceașcă!”. În prima clipă am zâmbit. După altă clipă, am lăcrimat de bucurie măsurând , cu gândul și inima, uriașa șansă  pe care cerul, soarta, întâmplarea, visele sale nerostite, lacrimle disperate înghițite cu amărăciune în depărtări, i-au redeschis cărările părăsite, catapultându-l pur și simplu sub refelectoarele fierbinți ale Bucureștiului, recreând  parfumul, dulceață, savoarea tinereții, care au acum altă… aromă. Mai temeinică, mai matură”. 

A consemnat Miron Manega

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.