Editura UZP se îmbogățește

PORNIRE LA ATAC (CĂTRE CITITORI)

 Nimeni nu poate schimba trecutul  din care descinde şi nimeni nu poate  desface ceea ce este

                                              (Eric J. Hobsbawm)

Trebuie spus din capul locului că poveştile dintre aceste coperte nu sunt reale. Sunt, însă, realiste şi inspirate, majoritatea, din fapte mai mult sau mai puţin rurale şi de „făptaşi” care mi-au fost rude de sânge (necum albastru) sau vecini în satul unde m-am născut, am crescut, m-am şcolit „elementar” şi, apoi, am evadat în lumea luminată, gazeificată, canalizată, „asfaltată”, adică civilizată din buricul târgului sau de la margine de metropolă europeană.

Pe unele le-am scris ca şi când le-aş povesti chiar eu (Ştefan Trucală, după numele de erou!) celor care acceptă vraja, iar pe altele le-am prezentat povestite de altcineva, dar tot despre ce (mi) se întâmplă mie (în alte cărţi, acea persoană, tot un alter ego al autorului, se numește Scriitorincul deconspirat ca Nell Roth alias Ivan Kolesov fost Nelu Roată!), aşa încât ansamblul narativ se clădeşte din două unghiuri (vizionar-atitudinal şi comportamental-efectorii) de vedere, cu deschidere dinspre eu  –  ego spre extern şi dinspre extern spre mine – sinele.

Dar cartea pe care tocmai aţi deschis-o este născută direct ediția a doua. Ea conține materia recuperată prin varii osteneli (din lăzile cu manuscrise, din e-mail-uri, din postări pe rețele de socializare), la care s-a adăugat, ca tencuiala pe un zid, câteva creații post-factum.

În logica devenirii epice, volumul de proze Rudele de sânge ar fi trebuit să-ncheie (o şi face, mai târziu şi mai chinuit!) aşa zisa Trilogia humei (din care au apărut opurile Zodii de pământ, în 2009, la Editura Detectiv şi Casa păcatelor, în 2013, la Editura ANIMV), dar așa cum am mai spus, am fost (sunt, deși m-am plâns peste tot și toți au săltat din umăr a neputință, inclusiv cei cu umerii apăsați de epoleți ai autorității în materie!) victima unui atac cibernetic (cryptolocker virus se cheamă inamicul, de care ştiu mulţi, dar pe care nu-l poate anihila nimeni!) în urma căruia toate fișierele din hardul computerului (texte, poze, filme, sonuri) s-au criptat. Între „beneficiare”, şi cele peste zece manuscrise ale unor cărți aflate în … luna a noua! La fel, și cel de față. Pe care, practic, l-am rescris.

După ce-i „cioplisem” într-un anume fel textele (ca ulucile unei curți), adunate la fel ca zilele în anii (trei la număr) în care mi-am rotunjit trei vârste de-a stânga și de-a dreapta axului 65 al devenirii, am fost nevoit să reiau travaliul păstrând planul cărții (curții!) și, cum spuneam, recuperând cum şi cât s-a putut, o parte din materia primă pierdută.

Cine face efortul să fie rezonant în închipuiri și să înțeleagă această „reconstituire” a unui … gard născut, din start,  incomplet, imperfect, intermitent, poate gusta altfel măreția știrbă a curții cu un contur geografic difuz, unde „convieţuiesc” Ţara de ţărână (din care sosesc Zapişti rurale), Ţara de asfalt (de unde vin Scrieri urbane) … teritorii  în care este invitat. Un fel de rural şi urban despărţite sau legate de un inevitabil suburban. Satul, mahalaua şi oraşul. Treimea habituală care m-a avut drept trăitor.

Poate că abia așa, promovând excepția, regula (care s-a reportat cu „ajutor” din afară!) devine mai atractivă. De n-aș fi avut această convingere nu aș fi recurs la o muncă mult mai istovitoare, ci aș fi trecut totul la capitolul pierderi, așa cum fac țăranii care fiind afectați de hazarde (intemperii, secetă, cutremure) se-nchină resemnați, glosând ca vestitul personaj biblic Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”

Eu, un țăran mai cu moț, nu am acceptat acest Waterloo al unei serii de lupte victorioase duse în teatrele de operații ale cuvântului scris. Militar, deh! Unul al jurământului, pildei, gloriei, vitejiei și sacrificiului. Militar de carieră. Ofițer „de rezervă în retragere”, dar cu bastonul de mareșal încă la purtător într-o raniță napoleoniană de general jandarm, lider al unei (vechi) gărzi care moare, dar nu se predă!

Dacă tot m-ați urmat în cele peste o sută de confruntări (numărul cărților anterioare) m-aștept ca și acum să fiți solidari cu mine, dacă, în loc să aleg rușinosul surghiun dintr-o insulă (Elena) am optat pentru luptă ca alternativă la resemnare.

Poate-s de vină şi bărbaţii din neamul meu: străbunicul Ion, care a căzut luptând pentru Independenţa Regatului României la Plevna, bunicul Tudorache care s-a întors acasă rănit în pasul Oituzului ca oştean făurar cu arma al României Mari şi tata Constantin, combatant şi-nvingător al morţii până-n Munţii Tatra, în Cel De-al Doilea Război Mondial.

Nu probabil, ci sigur aceşti înaintaşi sunt „vinovaţi” că mi-au lăsat moştenire neînfricarea şi tenacitatatea, iubirea de meleag şi credinţa în puterea cauzei, iubirea de oameni şi speranţa în triumful vieţii împotriva morţii.

Așadar, vă propun să fiți martorii  ofensivei epice pe frontul cuvintelor, cu bătălii care, prin lectură, devin câştig spre folosul comun.

Vă cer prea mult? Şi dacă da, şi dacă nu, am hotărât deja să sune atacul!

                                                Autorul

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Nicolae Rotaru Reply

    Mda, imi pare cunoscut autorul. Această a 116-a carte a sa s-a născut cu sprijinul colegilor Doru Dinu Glăvan, Ovidiu Zanfir şi Valentin Uban, ca şi cu al colegei de apartament Zoe Rotaru-Ioniţă. Multumesc.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.