Revista Vatra veche 6/2019

A apărut revista numărul de pe iunie al revistei mureșene de cultură Vatra veche.
Numărul se deschide, cum era firesc, cu texte dedicate lui Mihai Eminescu, de la moartea căruia se împlinesc în această lună 130 de ani.
Florian Copcea scrie despre „ Întoarcerea la mitul existențial al lui Eminescu”, plecând de la o carte a academicianului Mihai Cimpoi, iar Theodor Damian abordează un subiect delicat:  Naționalism și patriotism la Eminescu”.
Veronica Pavel Lerner  își continuă serialul despre  N. Steinhardt, de la moartea căruia se împlinesc ăn iulie 30 de ani.
Un loc aparte în sumarul revistei este dedicat Festivaluuil de Creație și Interpretare „Ana Blandiana”, ajuns la ediția a VIII-a. Despre cărțile apărute în contextul festivalului  (cinci!), scrie Nicolae Băciuț
Maria Daniela Pănăzan și Lorinczi Francisc Mihai comentează manifestările de la Sebeș și Lancrăm și despre încă o recunoaștere a poeziei Anei Blandiana: Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga”. În contextul recunoașterii internaționale a poeziei românești, Nicolae Băciuț publică un text acid despre trecerea cu ușurință în presa noastră peste cel mai important premiu de poezie care-i va fi acordat în august  la Struga Anei Blandiana:  „Cununa de Aur”., cu care au fost distinși mari poeți ai lumii.
Tot despre un festival, Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, desfășurat la Chișinău și Iași, o relatare și o evidențiere: Marele Premiu al Festivalului, acordat lui Nicolae Băciuț, pentru întreaga operă poetică.
În cuprinsul revistei, se mai pot citi cronici literare la cărți de poezie, proză, critică literară ale unor autori români din largul lumii.
Pagini aniversare, la 60 de ani, îi sunt dedicate lui Valeriu Matei, din Chișinău.
Un text inedit. Blestemul chinezesc, din opera postumă a lui Francisc Păcurariu.
În orizontul de întâlnire cu noi cititori sunt aduși Dimitrie Stelaru și Valentin Silvestru.
Nelipsite rubricile de Documente ale continuității ( semnează Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române), și „Convorbiri” , care îl au ca interlocutor pe mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan.
Rubricile tradiționale –film, teatru, plastică, umor adună semnături noi despre evenimente culturale din ultima vreme.
Numărul e ilustrat cu lucrări semnate de un artist plastic român, Remus Moldovan, stabilit de ani buni în Canada, cu care realizează un amplu interviu compatrioata noastră Veronica pavel Lerner, jurnalist și scriitor resident în Canada.
Un număr consistent, pentru toate gusturile și așteptările celor care continuă să creadă în virtuțile lecturii.
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.