Începând cu toamna anului 2018 apare la Craiova o revistă cu o personalitate distinctă, denumită de directorul fondator, Mihaela Albu, – Antilethe. Numele, preluat dintr-o însemnare a lui Vintilă Horia („Lethe era fluviul uitării, în care sufletele celor morţi se spălau de amintiri înainte de a intra în eternitate. Antilethe am botezat acest jurnal, pentru ca totuşi să nu uit”) este explicat mai pe larg – deopotrivă cu justificarea demersului revuistic – în „Argumentul” care însoțește cele patru numere care au apărut până în prezent.
Originalitatea revistei constă în faptul că întregul cuprins este alcătuit din texte semnate de scriitori care au trăit mare parte din viață în exil și publicate la momentul respectiv în alte spații geografice, interzise la noi decenii întregi. În „Argument” este explicat, de altfel, foarte clar scopul editorilor: „Prin revista noastră încercăm să contribuim la punerea în circuitul public a unor articole, eseuri, poezii, jurnale etc. scrise şi publicate departe de ţară şi rămase în cea mai mare parte încă necunoscute, venind astfel în sprijinul celor interesaţi de fenomenul cultural al exilului românesc, aducând totodată în atenţie însăşi personalitatea unuia sau a altuia dintre cei pe care-i numim mari necunoscuţi ai culturii române. Portretele pe care şi le-au făcut unii altora, schimbul epistolar dintre ei, jurnalele ori memoriile dau seamă – peste timp – despre dimensiunea umană, dar nu mai puţin de talentul şi dăruirea fiecăruia întru păstrarea unei limbi frumoase şi curate.”
De aceea, fiecare număr este dedicat uneia dintre personalitățile românești care au trăit în exil (Vintilă Horia – nr. 1, Mircea Popescu – nr. 2, Ștefan Baciu – nr. 3 și Camilian Demetrescu – nr. 4), ediția fiind completată și cu 
alte materiale necunoscute publicului cititor din țară, de vreme ce exilul a fost un subiect prohibit în timpul perioadei comuniste. Pentru edificare, enumerăm aici câteva dintre rubricile constante: File din literatura exilului, Reviste românești în exil, Din presa exilului, Restituiri. Texte originale în versiune românească sau Din exil despre exil ș.a.
Numele enumerate mai sus sunt încă (cvasi) necunoscute cititorului din țară. Ne vom opri pentru o succintă prezentare asupra artistului de talie internațională – Camilian Demetrescu, deși fiecare dintre cei patru a căror activitate culturală formează tematica unui număr din Antilethe s-ar cuveni prezentat cu mai multe amănunte asupra operei literare (ori artistice), dar și a activității jurnalistice și chiar de ctitor de reviste, cum a fost cazul lui Ștefan Baciu.
„Născut în 1924 la poalele munţilor Bucegi (la Buşteni) – așa cum se menționează în primul articol („Artistul și gânditorul Camilian Demetrescu) –, acesta va absolvi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, frecventând, în paralel, şi cursurile facultăţilor de medicină şi de filosofie. Începând din 1950 şi până în 1969, artistul a traversat o perioadă de intensă activitate afirmându-se atât în sfera artelor plastice (ca participant la numeroase expoziţii din ţară şi din străinătate), dar şi printr-o intensă activitate publicistică pe teritoriile criticii de specialitate, devenind director al revistei Arta.”
Dar multe amănunte asupra activității sale în plan artistic și jurnalistic le află cititorul (în paginile numărului 4) din interviurile cu soția lui Camilian, Mihaela Demetrescu, precum și cu artistul însuși, cel în care acesta este intervievat de Marilena Rotaru și, respectiv, de Mircea Brenciu (acesta din urmă fiind și ultimul interviu pe care l-a acordat Camilian Demetrescu).
Extragem pentru exemplificare câteva dintre aprecierile – privind omul și opera sa – pe care le semnează în paginile revistei unii dintre semnatari. Astfel, Marilena Rotaru, în preambulul interviului arată că „A fost unul dintre oamenii pe care rar îi poți întâlni. Artist, scriitor, cărturar.” Dan Anghelescu, în articolul de deschidere a „Mozaicului portretistic”, intitulat „Artistul și gânditorul Camilian Demetrescu” scrie despre „mutaţiile înregistrate la nivelul limbajului său artistic”, datorate, probabil, și restaurării bisericuței de la anul 1000, precum și despre „re-întoarcerile către un nou ev mediu în care alegoria şi simbolul revin în prim plan”.
Iar aceste alegorii și simboluri sunt cel mai bine reliefate în tapiseriile sale, câteva dintre ele, cele din ciclul Hierofaniilor, fiind, din 2007, așa cum informează Marilena Rotaru, „expuse în sala de audiențe a Vaticanului, acolo unde Papa primește regii, împărații și președinții planetei. Un mare artist român, Camilian Demetrescu, salută pentru totdeauna, din inima Vaticanului, capetele încoronate și șefii cancelariilor acestei lumi.”
Cele câteva repere privind capitolul dedicat lui Camilian Demetrescu s-ar cuveni completate cu altele din celelalte rubrici, cu semnalarea poemelor semnate de Virgil Ierunca, Horia Stamatu ori Ștefan Baciu, cu un fragment din Memoriile unui fost Săgetător de Vintilă Horia, cu prezentarea uneia dintre cele mai importante reviste din exil – Limite de către Mihaela Albu, cu două articole ale lui Camilian Demetrescu publicate în această revistă și multe altele.
Pe scurt, revista Antilethe ne pune în față acea „Românie” de dincolo, care, așa cum subliniază Mihaela Albu („în numele redacției”) „a fost reprezentată de valoroşi intelectuali – scriitori, filosofi, jurnalişti, oameni de ştiinţă şi, nu în ultimul rând, de câţiva politicieni.” Activitatea scriitoricească desfășurată de ei în exil este astfel subiectul principal al acestei „publicaţii-oglindă a fenomenului cultural românesc desfăşurat în teritoriile din afara ţării”. Prin ea, se arată, editorii doresc să ofere „o mai bună cunoaştere a vieţii şi activităţii – nu de puţine ori dramatică şi complexă – a celor pentru care exilul a fost, așa cum afirmase metaforic Monica Lovinescu, „o paranteză cât o existenţă”.
Camelia Zăbavă / UZP