◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Drama unei iubiri neînțelese: Veronica Micle

Veronica Micle

Scriitoarea Veronica Micle este cunoscută opiniei publice prin prisma relației avute cu Mihai Eminescu, deși ea a publicat nuvele, traduceri în revistele vremii, dar și un volum de poezii.  Mă voi opri asupra versurilor Veronicăi, care au stârnit critici literare contradictorii, precum a fost și viața ei, o permanentă opoziție între căsătoria impusă tinerei copile, grija pentru familie – cele două fiice cărora trebuia să le asigure un viitor decent – și amorurile sale, care au născut pasiuni din cele mai înfocate.

Veronica Micle a scris cu pasiune, iar iubirea, așteptarea, dezămăgirea, tristețea, ura și apoi împăcarea trădează sentimentele puternice, imposibil de stăvilit, născute în urma întâlnirii cu poetul nepereche al literaturii române. Drama iubitei neînțelese este subliniată în poezia „Când îmi plec”: „Când îmi plec fruntea pe mână / Fuge gândul meu pribeag / Și mă cred că-ți sunt stăpână / Ție, vecinic mie drag. (…) Dar tresar… și de pe mână / Ridicând fruntea încet,  / Eu din visu-mi de stăpână / Tristă roabă mă deștept”.

Multe dintre poeziile autoarei au fost publicate în revista „Convorbiri literare”, însă ea a colaborat și cu revista „Literatorul”, ori cu publicațiile „Columna lui Traian”, „Familia” și  „Universul literar”. Poeziile originale ale Veronicăi Micle au fost strânse în volumul intitulat „Poesii”, ce a văzut lumina tiparului în anul 1887.

„Cartea ei e veșnic nouă pentru mine. Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!”, aprecia Mihai Eminescu. Din postura de critic literar, marele Nicolae Iorga a remarcat o altă latură a operei poetei: „Sunt ca una din acele drame antice, în care se cuprind trei piese deosebite, reprezentând cele trei faze ale aceleași acțiuni: greșeala, efectele ei înainte de expirare și pedeapsa”. Cea mai crudă caracterizare îi aparține lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, care a spus că Veronica Micle era un „poet mic, neînsemnat, fără temperament, fără originalitate, fără chemare de a spune ceva pe lume”.

În viziunea mea, prea puțin contează imaginea reală a relației dintre cei doi poeți, ci minunatele versuri scrise cu delicatețe și pasiune. Ca o bizară coincidență a sorții, Veronica Micle și Mihai Eminescu s-au născut în același an, 1850, iar în anul 1889, cei doi au trecut pragul spre veșnicie.

Ah! Fugi … , de  Veronica Micle

Ah! fugi și du-te tu în lume,

Căci dacă m-ai iubi cu foc

Nenorociri te vor răpune,

Căci eu sunt fără de noroc.

Un crud blastăm pe mine zace

Și ce-oi iubi n-a fi al meu …

Ah! fugi și lasă-mă în pace,

Căci m-am născut într-un ceas rău.

Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.3, iunie 2019; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro

 

 Elena Boholț

Foto: Dan Vatamaniuc/ Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *