default-logo

MOLIÈRE | ERÉILOM, în regia lui Roman Feodori, invitat de onoare la Festivalul Nauruz din Kazan

Spectacolul MOLIÈRE | ERÉILOM, în regia lui Roman Feodori, a fost invitat special în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Popoarelor de Origine Turcă Nauruz din Kazan, unde s-a jucat pe 7 iunie, la Teatrul Național Academic Tătar G. Kamal, în închiderea Festivalului.

Festivalul Nauruz este dedicat conservării identității și culturii popoarelor de origine turcă în Rusia.  Anul acesta, în program au fost cuprinse spectacole din Uzbekistan, Azerbaidjan, Tatarstan, Republica Bashkortostan, scopul fiind ca participanții din întreaga lume la acest festival să aibă o imagine exhaustivă asupra diversității teatrului în Rusia și ca teatrele naționale să fie cât mai cunoscute la nivel internațional.

MOLIÈRE | ERÉILOM – din distribuția căruia fac parte: Șerban Gomoi, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguța Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamțu, Filip Ristovski, Mihaela Subțirică,   Ștefănescu, Laura Vasiliu – aduce în modernitate imaginea „regelui dramaturgiei universale”, a celui care a trăit și a murit pe scenă, într-un spectacol dulce-amar despre ce înseamnă pasiunea pentru artă și refuzul de a face compromisuri. De la povestea-cadru, construită având la bază Viața Domnului de Molière de Mihail Bulgakov și piesa de teatru scrisă de acesta, Cabala bigoților, se trece la un puzzle format din fragmente din piesele lui Molière Vicleniile lui Scapin, Tartuffe, Dom Juan și Bolnavul închipuit. Actor, regizor, dramaturg, Molière își recapătă imaginea bine-meritată în spectacolul lui Roman Feodori –  cel mai tânăr regizor rus cu patru Premii Masca de Aur, cea mai prestigioasă recunoaștere teatrală în Federația Rusă –, anume imaginea unui artist care a luptat, prin opera sa, în ciuda tuturor consecințelor, împotriva imposturii, oportunismului, ipocriziei.

„Anul trecut am participat la showcase-ul organizat de Teatrul Nottara și mi-au plăcut toate spectacolele prezentate. Aveți producții foarte bune, actorii sunt excelenți, formează o  trupă organică. Am ales MOLIÈRE | ERÉILOM ca invitat de onoare la această ediție a festivalului nostru, întrucât am considerat că este spectacolul care poate rezona cu publicul nostru. Dialogurile dintre personaje sunt foarte interesante, au o încărcătură deosebită pentru că întotdeauna fac referire la altceva subînțeles, au o puternică linie conotativă. Ne-am gândit că oamenii care vor asista la spectacol vor simți că povestea li se adresează lor, fiecăruia în parte. Mă bucur mult de prietenia noastră cu Teatrul Nottara, sper că va fi de durată și, de ce nu, la alte ediții, vom invita mai multe spectacole”, a declarat Ilfir Yakupov, directorul Festivalului Nauruz, la finalul reprezentației la care au asistat peste 800 de spectatori.

Silvia Dumitrache,

consultant artistic

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.