La Pitești cartea a coborât în stradă. Festivalul de C’ Arte 2019

Timp de 4 zile, la Pitești cartea a coborât în stradă la propriu, prin organizarea pe Strada Mare ( Victoriei) , în plin centru, a unui inedit festival de cultură.

Aici, până duminică, 16 iunie  are loc  ediția a III-a a  Festivalului de C’ARTE 2019, organizat de Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș.

În fapt este un „Triunghi al cunoașterii: carte, lectură, bibliotecă”.

La târgul de carte participă 10 edituri importante din România, precum Polirom, Curtea Veche, Eikon, sau din Pitești.

Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România participă cu un stand prezentare a cărților autorilor filialei. Târgul se desfășoară în zona pietonală din fața Bibliotecii Județene ,,Dinicu Golescu”, într-un complex expozitional format din cinci corturi cochete.

Deschiderea oficială a Festivalului și a Târgului de Carte a avut  loc la sediul bibliotecii organizatoare.

Au vorbit: Mihai –Octavian Sachelarie, managerul bibliotecii județene și inițiatorul festivalului, subprefectul Adrian Bughiu, Roxana Stoenescu, director la C.J.A., viceprimarul Laurențiu Zidaru, rectorul Dumitru Chirleșan, Dumitru Tudosoiu, inspector general la IS.J. Argeș, directorii Araxy Negoșanu (Centrul Cultural Județean), Cornel Popescu (Muzeul Județean) și Mihai Golescu (ziarul „Argeșul”) președintele Filiale Argeș a UZPR și Cristian Cocea (Direcția Județeană pentru Cultură).

În prima zi au avut loc mai multe evenimente editoriale. Irén Arsene Máté, directoarea Editurii „Curtea Veche Publishing”, şi-a lansat volumul „Es Mal Pas”, nominalizat la categoria Debut a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, ce urmează să fie decernate la 17 iunie.  De asemenea, Editura „Ecou Transilvan” a prezentat volumul ” Străinul din noapte. Armand”, de Mădălina Gheorghe. Iar primul moment artistic al festivalului care, până duminică inclusiv, aduce la un loc muzica şi cartea a fost oferit de Marcian Petrescu (muzicuţă) şi trupa de blues „Trenul de noapte”.

Maratonul literelor tipărite continuă. De exemplu, vineri, la ora 16, se lansează revista de cultură şi conştiinţă românească „Suflet românesc”, antologia de scrieri dedicate Centenarului Unirii, „Unirea-i lacrimă şi dor” şi cartea „Poem cu suflet afară” (autor George Baciu, cu desene de Laurenţiu Domnişoru).

Sâmbătă, la ora 12, Editura „Diana” prezintă produsul educaţional „Şahul copiilor”, invitat fiind Cristache Toculeţ, instructor naţional de şah.

De asemenea, timp de patru zile, vor avea loc spectacole muzicale, prezentări de carte, precum și activități interactive dedicate copiilor. Spectacolele muzicale vor fi susținute de soliști consacrați ai muzicii românești.

Iată programul complet:

– Joi, 13 iunie 2019, la ora 19.00 – Seară muzicală Marcian Petrescu & Trenul de noapte – Ten years Challenge 2009 – 2019 / 10 ani: 3.

– Vineri, 14 iunie 2019, ora 19.00 – Mike Godoroja & Blue Spirit – Concert Zeppelin Experiment.

– Sâmbătă, 15 iunie 2019, la ora 19.00 – formația Heartbeat (Adrian și Andrei Tase – pop & jazz & rock).

– Duminică, 16 iunie 2019, ora 19.00 – Serată muzicală: Ducu Bertzi – Concert folk.

Constantin PAŞOL

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.