Ziua a şaptea după Artur
După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui
Cuvântul în tine a căpătat mişcare
A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui
Spre a înţelege noua-ntruchipare.
In această zi ai împărţit bucăţi din tine,
Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire,
Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,
A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.
O mie de ani într-o singură zi
Proclamă un ceas fără eroare,
In duminica de suflet te-aştept să vii
Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.
Prilej universal de a ne cunoaşte,
De a întoarce cuvântul înapoi,
În mielul din câmpie ce tăcerea o paşte,
Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.
Lumina din Acrostih
Aurul zilei îi acoperă fruntea înstelată de gânduri
Răvăşită de durerea altora în pagini peste veşnicie,
Tăcute cariatide aşezate în fraze şi rânduri
Unite sub flamura ideilor în Olimp
Rugă sunt şi poartă pe umeri veşnicul timp.
Stele s-au aprins în firidele lor
Iluminând verbele pe dinăuntru ce le porţi cu tine.
Lucrurile se reîntorc la veşnicul călător,
Venind cu destinul scris în Sine
Eveniment socratic de memoria ta consemnat
Să rămână prin noi mai departe.
Tăcut şi înţelept te-ai înălţat precum un sfânt
Rămânând ,acolo Sus,în Marea Carte
Iubire pentru neam şi Lumină în Cuvânt.
Înainte de sfârşitul frazei
Brazda ţării în care clocote sângele străbunilor
Ţi-a deschis Calea
Spre Lumina întoarceri în Sine.
Precum pasărea din interiorul
Oului de aer
Înălţimea îţi devorează tăcerea…
Doar cuvintele tale încărcate de gânduri
Ne umezeşte tâmpla
Iar din dosul ochilor tăi
Îţi este teamă că vei trece prin ei
Pentru îmbrăţişarea finală.
Frazele tale au inundat
Fiecare celulă a creierului nostru contemporan
Pregătind potirul alchimic
Pentru noua ta naştere…
În noi
Cu dăruire ai îngenunchiat
Printre geometrii de fraze
Să ne încurci visele cu viaţa,
Fiindcă nu mai ştim dacă s-a întâmplat
s-au moartea s-a strecurat în somn
şi nici acum n-ai aflat că ai trecut pe malul celălalt
în Lumină.