default-logo

AFGANISTANUL ROMÂNESC

   Vrând-nevrând, situația actuală din Afganistan mă incită să fac o paralelă cu situația dintr-o țară aparent fericită, fără război, fără totalitarism religios și fără moarte pe străzi: România. Pare absurdă o astfel de analogie, însă multe realități prezente în ambele țări le face mai apropiate decât ar putea bănui un necunoscător.

   Să încep cu divizarea populației, pe criterii etnice și religioase. În Afganistan trăiesc mai multe etnii (cea mai numeroasă fiind pashtuni – aproape 50%), etnii care practică religii uneori conflictuale, chiar dacă sunt în sânul aceluiași mahomedanism, declarativ pașnic. Realitatea de secole arată că aceste etnii trăitoare în Afganistan nu colaborează una cu alta, ci se dușmănesc, se disprețuiesc, ba chiar se aliază cu alogeni pentru a lupta una impotriva alteia. Așa-i și în România, majoritarii români fiind priviți de minoritățile naționale ca niște tirani care le fură drepturile, iar diferitele culte religioase de la noi nu fac decât să adâncească crevasele care ne fracționează societatea pe care am dori-o unită, solidară, democratică. 

   Continui cu situația economică. Afganistanul nu are resurse naturale importante, nici ramuri economice semnificative, oamenii ducând o viață limitată la satisfacerea nevoilor de moment. România, deși dotată natural și având și o oarecare dezvoltare agro-industrială sau a sectorului terțiar, nu-și poate valorifica atuu-rile economice din cauza proastelor guvernări, a hoțiilor mici sau mari și a slugărniciei decidenților față de interesele capitalului străin. Astfel că și la noi cea mai mare parte a populației trăiește de pe o zi pe alta, cu perspective de viitor incerte.

   Să continui cu frica de conducătorii de-acum sau viitori. Pleacă unii, vin alții – problemele rămân. La ei nu-i bine cu talibanii, dar nici cu marionetele americanilor nu-i bine, dovadă fiind faptul că în două săptămâni de la retragerea trupelor NATO talibanii au ocupat toată țara, de parcă n-ar fi fost o altă forță acolo. La noi nu e o luptă armată, ci doar politică, însă cu aceleași rezultate în mentalul public: teama că oricine ar veni la guvernare nu va aduce binele dorit, ci va impune o „talibanizare”, adică furt din avutul țării, dezinteres total față de cetățean, sfidare față de opoziție și acapararea tuturor pârghiilor economico-administrative în folos propriu.

   Ingerințele străine sunt la fel de prezente și în Afganistan ca și în România. Mai pe față, mai în ascuns, fel de fel de forțe militare, economice sau oculte din afară fac și desfac centrii de putere din țările în discuție, având un rol determinant în societate. Ce să facă omul de rând, care vede că orice efort al lui este concurat neloial de factorii din străinătate, care-și impun voința – militar și politic la afgani, economic și politic la noi ?

   Și-atunci, se ajunge la exodul populației. Exasperați de realitățile pe care nu le mai pot nici schimba, nici suporta, afganii și românii pleacă oriunde ar putea avea o viață mai bună. 

   Veți spune că exagerez, că nu se poate face o comparație între Afganistan și România, fie doar și prin prisma conflictului armat. O fi nevoie ca soldați afgani să execute misiuni de pace în România, sau doar e suficient că pleacă oamenii din țară fără gând de întoarcere? Eu consider acest fapt ca trăsătura cea mai clară a ineficienței statale. 

   Nu credeți că și România este un fel de Afganistan, în care nu se poate trăi?

(Sursa foto: google.ro)

Dorin Ocneriu / UZPR Arad



Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.