default-logo

„Zilele Enescu” – recitaluri și expoziţii la aniversarea nașterii marelui compozitor

Muzeul Naţional „George Enescu” aniversează 141 de ani de la naşterea compozitorului, printr-o serie de evenimente, între 19 şi 21 august.
Recitalul „Enescu la el acasă” este programat vineri, de la ora 17.00, la Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia.
În cadrul celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii”, va avea loc un recital în aer liber, susţinut de Ştefan Aprodu – vioară şi Cătălin Răducanu – pian.
Un recital excepţional, susţinut de Teodora Enache – voce, Andrei Kivu – violoncel şi Călin Grigoriu – chitară, va avea loc la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, Tescani, Jud. Bacău. În program, lucrări de George Enescu, transpuse în jazz.
Expoziţia „George Enescu – Viaţa în imagini” va fi deschisă la ora 18.30, la Teatrul de Comedie, Bucureşti.
În cadrul evenimentului caritabil „Omagiu lui George Enescu”, patronat de Biserica Sf. Dumitru-Poştă şi Asociaţia Umanitară TADEU, muzeul a fost invitat să prezinte expoziţia „George Enescu – viaţa în imagini” (realizatori: Adina Sibanu, Horia Niţu), expoziţie care va fi vernisată după recitalul susţinut de Daniela Ciociea (soprană), Anna Heller (pian), Mihaela Mitrofan (vioară) şi Ionuţ Diaconu (pian).
Sâmbătă, 20 august, de la ora 12.00, Casa Memorială George Enescu din Sinaia găzduieşte recitalul cameral „Acasă la George Enescu”. În program: lucrări de George Enescu, Claude Debussy, Gabriel Fauré, Jules Massenet, George Stephănescu. La violoncel: Dan Cavassi, la pian Viniciu Moroianu.
Duminică, 21 august, de la ora 12.00, la Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia va avea loc recitalul cameral – Omagiu lui George Enescu, interpreţi: Daniela Ciociea – soprană, Anna Heller – pian. În program, creaţii de George Enescu şi Béla Bartók.
În cadrul celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii”, în zilele de 18 şi 19 august, Cazinoul din Sinaia, Muzeul Naţional „George Enescu” prezintă expoziţia „George Enescu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.
Foto: radioromaniacultural.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*