Violatorii legii sunt chiar paznicii ei!
– Studiu de caz –
Am ezitat mult până la a mă hotărî să prezint acest caz în care am fost (și sunt), cum ar spune Ioan Roșca, propriul meu cobai. E vorba de un conflict social patologic care a durat aproape 15 ani, în cadrul asociației de proprietari din care fac parte. Acest caz reprezintă, în opinia mea, ilustrarea perfectă a unei patologii sociale determinată de infracționalitatea instituițională sistemică a statului român, în primul rând a Justiției.
Termenul de „patologie socială” a fost introdus în sociologie de Mihai Eminescu, pe 4 ianuarie 1881, într-un articol din ziarul TIMPUL, intitulat „Patologia societății noastre”, dar atribuit prin tradiție lui Emile Durkheim, care l-a folosit abia după 14 ani, în lucrarea „Regulile metodei sociologice” (1895)
Există situații de patologie socială, care se dovedesc a fi exponențiale pentru întreaga societate a unei țări sau a unui stat, la un anumit moment de evoluție al acestora. Se poate spune și „la un anumit moment de involuție”, mai mult sau mai puțin temporară.
Studiul de caz la care mă voi referi scoate în evidență, pe de o parte, existența fenomenului de delincvență instituțională, iar pe de altă parte, consecințele dezastruoase ale acestui fenomen asupra comportamentului comunitar. Făcând o analogie cu efectul Butterfly din Teoria Haosului, putem spune că, sub aspectul raporturilor, cazul insignifiant al unei situații patologice de grup social poate releva, în anumite condiții, exponențialitatea acestuia pentru întreaga societate românească.
Comportamentul deviant al membrilor asociației comunitare de care am amintit este consecința infracționalității profunde a instituțiilor statului în general și a celor nemijlocit tutelare în mod special.
Paradoxal, conflictul social din blocul în care locuiesc aduce în discuție o situație neîntâlnită și neabordată de sociologi, ceea ce face inoperante definițiile și distincțiile dintre devianță și delincvență: infracționalitatea sistemică, cea practicată de instituțiile care ar trebui să controleze și să stopeze infracționalitatea: Poliția, Procuratura, Primăria, Justiția. Când această infracționalitate devine normă, automat atitudinea împotriva infracționalității devine delict.
Iată cazul, pe scurt. În 2009, din disperare de cauză pentru absurdul social în care trăiam de 6 ani, am dat publicității o scrisoare deschisă din care reproduc aici o mare parte (am înlocuit numele prin inițiale și numele asociației cu X).
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE INSTITUŢII
Naţiunea română e ca o curcă beată. O spun cu toată responsabilitatea, în urma unei experienţe halucinante pe care o trăiesc punctual şi continuu de mai bine de şase ani. Aparent, urâţenia realităţii care ne înconjoară este atât de de bine articulată, încât pare un sistem organizat de o minte diabolică. Personal cred că e vorba de o mafie a prostiei constituită natural, dar întreţinută cu bani publici. Adică prin instituţiile care trăiesc din impozitele şi taxele noastre. Nu am întâlnit în nicio literatură a lumii oameni care să-şi dea amenzi singuri, care să se fure singuri, care să-şi taie singuri apa caldă, care să încalce legea, nu pentru a câştiga ceva ci, dimpotrivă, pentru a mai pierde ceva, pentru a mai plăti ceva. Şi, ceea ce e mai de neînţeles, pentru a-l plăti în continuare pe cel care-i fură. Şi e vorba nu de nişte adolescenţi imberbi, nici despre bătrâni senili, ci de oameni în toată firea şi în toată puterea, oameni cu familii şi responsabilităţi. Nici Caragiale, nici Kafka, nici Eugen Ionescu nu au avut viziunea unei asemenea ficţiuni. Spun toate acestea din postura de victimă directă, nicidecum colaterală sau ca observator. Situaţia halucinantă la care mă refer i-a prilejuit colegului Tudor Octavian una dintre savuroasele-i pastile de la pagina 5 a Jurnalului Naţional, „România Scara A şi B”. Situaţia nu este însă câtuşi de puţin savuroasă, ci grotescă. De aceea încerc, fără prea mari aşteptări, să o semnalez public, printr-o scrisoare deschisă către instituţiile statului.
Onorată Justiţie, stimată Procuratură, dragă Poliţie,
Subsemnatul Miron Manega, de profesie jurnalist, cetăţean al României şi contribuabil, cu deplină responsabilitate şi în profundă cunoştinţă de cauză, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Din neputinţă, rea voinţă, laşitate, indiferenţă, incompetenţă sau complicitate la infracţiune, timp de şase ani, mi-aţi adus grave prejudicii morale şi materiale, ceea ce pot dovedi cu fapte şi cu acte. De şase ani vă bateţi joc de mine într-un mod care sfidează logica elementară a faptelor, a legii şi a bunului simţ. Mă aflu în situaţia absurdă a victimei care, după ce a fost jefuită, este acţionată în justiţie de infractor, pentru a mai plăti o dată suma de care a fost jefuită, plus daune morale.
„NOI SUNTEM MAI MULŢI!”
Şi acum faptele:
Pe data de 19.12.2002, la iniţiativa majorităţii proprietarilor, mobilizaţi de o femeie pe nume E.N., s-a constituit, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Asociaţia de proprietari X Scara A, având ca preşedinte pe M.R.B. Adică s-au separat scările. Prin mecanismul legii, vechea asociaţie (X, Scara A+B) a devenit nulă de drept ca atare, ea urmând să funcţioneze doar pentru proprietarii de pe scara B. Aşa ar fi trebuit să fie, dar n-a fost aşa. E.N. (care iniţiase acest demers), împreună cu o parte din cei care semnaseră de separare, s-au răzgândit şi nu au mai recunoscut asociaţia pe care o înfiinţaseră. Au continuat să funcţioneze (ilegal) în cadrul asociaţiei care deja nu mai exista, refuzînd să predea situaţia financiar-contabilă noii asociaţii, înființate la inițiativa ei. Între timp a „dispărut” fondul de rulment…
În ianuarie 2005, situaţia părea să intre pe un făgaş normal, căci furnizorii au trimis, în sfârşit, facturile la asociaţia de drept (X, Scara A). Dar anomalia abia acum urma să capete amploare. E.N., împreună cu un grup de susţinători, s-au erijat în reprezentanţi ai Asociaţiei X Scara A şi au făcut acţiune în instanţă pentru… dizolvarea asociaţiei. Preşedintele asociaţiei (M.R.B.) află de această acţiune, merge în instanţă ca intervenient şi cîştigă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. E.N. convoacă, în iunie, pe membrii grupului de susţinători şi face o şedinţă pentru a schimba preşedintele (pe M.R.B.) şi a fi aleasă ea. A fost aleasă, într-adevăr, de cei prezenţi, dar şedinţa a fost anulată în instanţă ca nestatutară şi nelegală. În afară de lipsa de cvorum, doar cîţiva dintre susţinătorii lui E.N. aveau calitatea de membri ai asociaţiei legale, din simplul mot iv că ceilalţi nu făcuseră cerere de înscriere, aşa cum prevede legea. Personal, am încercat să le explic că nu poţi schimba preşedintele unei asociaţii din care nu faci parte. „Noi suntem mai mulţi – mi-au răspuns. În democraţie cei mai mulţi decid”. „Nu şi în cazul unui viol – am replicat. La un viol colectiv victima are dreptate, nu violatorii. Iar voi violaţi legea. Şi nici nu sunteţi mai mulţi”.
ASOCIAŢIA CU DOI PREŞEDINŢI
În acest timp, Asociaţia X Scara A + B (care se desfiinţase) continua să facă încasări, E.N. fiind preşedinte al comisiei de cenzori a acesteia. În luna septembrie 2005, dîndu-şi seama că nu poate prelungi la infinit funcţionarea unei asociaţii fictive, prevalîndu-se de şedinţa din iunie (nestatutară şi nelegală, conform sentinţei), în care – chipurile – a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei de la Scara A, E.N. începe să facă încasări doar pe această scară, de la cei care o susţineau.
Din acest moment, s-a ajuns la o nouă situaţie absurdă, de data asta fiind vorba de o asociaţie cu doi preşedinţi: M.R.B. (de drept) şi E.N. (ilegal). S-au făcut astfel două rânduri de încasări şi două rânduri de plăţi către furnizori, pe care aceştia le-au acceptat, deşi au fost înştiinţaţi oficial, în repetate rânduri, de realitatea de drept a situaţiei […]. Încasările ilegale şi fără facturi au fost aduse la cunoştinţa Primăriei Sectorului 1 şi Secţiei 4 de Poliţie. Cea dintîi n-a luat nici o măsură, iar în cele din urmă a spus că problema e de competenţa Justiţiei […].
EXPERTIZELE ŞI PARCHETUL
Asociaţia de Proprietari a cerut, în 2006, expertiză judiciar-contabilă, în care s-a constatat, printre altele, că E.N. se făcea vinovată de dispariţia fondului de rulment, încasări nelegale, ştampilă falsă confecţionată de persoană neautorizată, încercare de evaziune fiscală etc. Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 a decis NUP. În martie 2008, la solicitarea membrilor asociaţiei (legale), Poliţia a decis efectuarea unei alte expertize judiciar-contabile împotriva lui E.N. şi a administratorului numit de aceasta. Parchetul a dispus, în 2009, începerea urmăririi penale (pentru delapidare), dar nu împotriva principalului vinovat (E.N.), ci împotriva administratorului, care a fost un simplu executant. Iar E.N., scoasă de sub urmărire de Parchet, a făcut reclamaţie la CECCAR împotriva economistului care a făcut expertiza judiciar-contabilă […].
FĂRĂ CĂLDURĂ ŞI APĂ CALDĂ
Una dintre consecinţele acestei situaţii este aceea că RADET-ul a întrerupt căldura şi apa caldă pentru neplată, deşi banii pentru consum au fost plătiţi de proprietari. Iar „enoriaşii” lui E.N. sunt furioşi nu pe ea, evident, ci pe cei care încearcă să facă lumină în acest caz. Şi vor, în continuare, să fie conduşi de E.N. Care, printre altele, m-a dat în judecată pentru calomnie (calomnia însemnând cele de mai sus, pe care am încercat să le aduc la cunoştinţă locatarilor). Am câştigat procesul, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Am fost din nou dat în judecată, împreună cu alţi 13 locatari (procese separate), pentru neplata întreţinerii. Am câştigat din nou, definitiv şi irevocabil, pentru lipsa calităţii procesuale a reclamantului (E.N. nu avea calitatea de preşedinte al asociaţiei). Întreţinerea o plătisem, evident, dar la asociaţia legală […].
ULTIMUL CAPITOL, ÎNAINTE DE „VA URMA”
Evenimentul cel mai fierbinte al acestei telenovele sinistre este în derulare. Îngrijoraţi de iminenţa faptului că vor rămâne şi fără gaze la iarnă (apa caldă şi căldura sunt deja întrerupte), 11 proprietari de la scara A (printre care mă număr) au hotărât să-şi monteze ţeavă de gaze separată şi să-şi pună centrale proprii […]. Au obţinut toate aprobările, au semnat contracte cu firmele de constructori acreditate şi au pornit la treabă. În clipa aceea a izbucnit „războiul la baionetă”. Ceilalţi proprietari, în frunte E.N. au venit, cu mic cu mare, şi au încercat să oprească prin forţă lucrările; un utilaj a fost spart, patronul firmei de instalatori a fost lovit cu ciocanul, ţipete, urlete, poliţie, amenzi.
Cu chiu, cu vai, ţeava şi racordurile în apartamente au fost montate […]. Dar – surpriză! E.N. s-a dus la Distrigaz şi a cerut, în calitate de… preşedinte al asociaţiei, întreruperea lucrărilor. Luaţi prin surprindere de această situaţie neaşteptată, cei de la Distrigaz au sistat lucrările până la lămurirea situaţiei (mai trebuia făcută recepţia la ţeava de gaze). Nu se ştie cât va dura, dar, având în vedere precedentele, iarna va fi lungă […].
UN CAZ DE 10 MINUTE, CARE DUREAZĂ DE ŞASE ANI
Cazul pe care l-am prezentat pare complicat. În realitate este extrem de simplu: dacă doi oameni îşi declară aceeaşi identitate (funcţie), înseamnă că unul este impostor. În situaţia asta, fiecare trebuie să facă dovada identităţii (funcţiei) pe care o declară. Informaţie ajutătoare: E.N. este doar locatar în acest bloc, nu este proprietar. Deci din start nu are dreptul legal de a deţine funcţia de preşedinte al asociaţiei. În 10 minute se poate clarifica totul. Orice discuţie în afara dovezilor prezentate este pe lângă lege sau împotriva ei. În fapt, cu „ajutorul” instituţiilor amintite, în special al JUSTIŢIEI, situaţia durează din 2003. Şi clarificarea continuă, onorată Justiţie, stimată Procuratură şi dragă Poliţie!…
Violatorii au întotdeauna dreptate, pentru că acţionează în haită. Şi pentru că, în această interminabilă şi sinistră siluire naţională, violatorii legii sunt chiar paznicii ei.
Miron Manega
7 august 2009
Au trecut de atunci 9 ani. Între timp conducta de gaz a fost montată şi proprietarii care o plătiseră au putut beneficia de apă caldă şi căldură. Ceilalţi nu. E.N. a dat în judecată Distrigaz-ul şi pe proprietarii „ţevii”, solicitând în instanţă revenirea la situaţia de dinaintea montării acesteia. A pierdut procesul, definitiv şi irevocabil, dar n-a renunţat la „luptă”.
În septembrie 2012, obosiți de atâta scandal și începând să se dumirească de manipularea la care au fost supuși, cele două grupuri au reușit să facă o ședință comună și să o „detroneze” pe E.N. Între timp M.R.B vânduse apartamentul și se mutase din bloc. Asociația are acum alt președinte. Dar și alte probleme. O parte din foștii susținători ai lui E.N., temându-se că proprietarii țevii nu le vor acorda dreptul de a se racorda și ei, au găsit de cuviință să apeleze tot la „corupții” din instituții. Au falsificat semnăturile câtorva proprietari și și-au montat centrală proprie în doar două zile. Până în momentul în care s-a dat sentința definitivă și irevocabilă prin care E.N. a pierdut procesul, ei s-au aflat în situația absurdă de a fi și parte împotriva țevii de gaz, dar și de beneficiari ai acesteia…
Și calvarul a continuat. Atât eu, cât și M.R.B., am sesizat S.C. Distrigaz Sud Rețele SRL despre falsificarea semnăturilor și încălcarea drepturilor noastre de proprietari. Întrucât furnizorul de servicii nu a reacționat în niciun fel, devenind astfel autor direct al infracțiunii (căci Distrigaz a aprobat racordarea, care altfel nu s-ar fi efectuat), l-am acționat în instanță. M.R.B a făcut greșeala de a o include în reclamație și pe una dintre locatarele care se racordase ilegal (zic greșeala, pentru că responsabilul oficial și direct era Distrigaz Sud Rețele, nu falsificatorii semnăturilor care erau în culpă directă față de acesta). Pe parcursul procesului, proprietara pârâtă a decedat, iar M.R.B. și-a retras oficial reclamația față de aceasta. A urmat lovitura de teatru. Deși decedata nu mai era pârâtă, au intrat, ca parte în proces, moștenitorii acesteia, pe post de pârâți… pe care nu-i pârâse nimeni. Tot atunci a apărut din neant și avocata pârâților/nepârâți, pe nume Nicoleta Stoian. Și, culmea, au câștigat, împotriva unor reclamanți care nu-i reclamaseră. Culmea culmilor a fost faptul că a trebuit să plătim cheltuielile de judecată. Și M.R.B., care își retrăsese plângerea imediat după decesul pârâtei, și subsemnatul, care nu o acționase NICIODATĂ în instanță pe defunctă. Banii au fost reținuți prin executor judecătoresc. La unul dintre termene, i-am spus judecătoarei ……. care conducea ședința: „Doamnă președinte, se pare că ceea ce logic e imposibil, juridic este posibil”. „Ce vreți să spuneți?” – m-a întrebat. „Păi cum este posibil, din punct de vedere juridic, să plătesc cheltuielile de judecată ale unei persoane pe care n-am dat-o în judecată?”. Părea ușor surprinsă, dar nu de absurdul situației, ci de faptul că am îndrăznit să-i adresez o asemenea întrebare. „O să consult dosarul” – mi-a spus în încheiere. L-a consultat și, la termenul următor, a dat sentința definitivă. Se pare că speța se va lămuri la CEDO. Din păcate nu autorii sentințelor vor plăti (pentru că magistrații sunt protejați de imunitate juridică), ci statul român. Adică noi, contribuabilii.
Revin la ce am spus la început: când infracționalitatea instituțională devine normă, automat atitudinea împotriva infracționalității devine delict. Rădăcinile adânci ale acestei halucinante patologii generalizate le-a dezvăluit (și continuă să o facă, ssistematic și consecventfără), chiar în paginile acestei publicații, „nemilosul” analist Ioan Roșca.
Sursă: revista CERTITUDINEA