◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Moment istoric: Regina Elena reînhumată la Curtea de Argeș

Sâmbătă, 19 octombrie va fi reînhumată la Curtea de Argeș Regina Elena, mama fostului Rege Mihai.

 Regina Elena se va întoarce acasă pentru a-şi dormi somnul de veci lângă fiul său şi ceilalţi membri ai familiei regale.

  Conform programului pe care l-a anunţat Casa Regală, astăzi, la ora 12,45, o aeronavă va ateriza la Aeroportul Otopeni, iar la ora 16 cortegiul va ajunge în Cetatea Basarabilor. 

Vor avea loc mai multe opriri şi slujbe religioase. Traseul stabilit: Bucureşti-Chitila-Găeşti-Topoloveni-Piteşti-Curtea de Argeş. 

Regina Elena, mama celui ce avea să fie ultimul monarh al României, a decedat în luna noiembrie a anului 1982, fiind înmormântată într-un cimitir din Lausanne. Înainte de 1989, în vremea regimului comunist nimeni nu a îndrăznit să pună problema aducerii în ţară a rămăşiţelor pământeşti şi chiar după 1990, demersurile făcute în acest sens au rămas fără ecou. S-a considerat că nu există un loc liber în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş şi s-a aşteptat finalizarea lucrărilor la noua necropolă regală. Soarta a făcut ca în acest nou lăcaş să fie adus mai întâi fiul Reginei Elena, Mihai I, care era depus lângă iubita sa soţie Regina Ana, decedată cu un an înainte. După o îndelungă aşteptare, în sfârşit, Regina Elena „se întoarce” alăturându-se întru veşnicie fiului ei. 

Cei care doresc, la trecerea prin Argeș, îi pot aduce un ultim omagiu chiar de-a lungul acestui traseu, mai exact la Topoloveni şi Piteşti, unde cortegiul va circula cu viteză redusă. Dacă nu vor fi întârzieri neprevăzute, cortegiul funerar va intra în Piteşti astăzi, la ora 15,05, şi va urma acelaşi traseu pe care a fost adusă şi Regina Ana. Sicriul va fi depus pe timpul nopţii în Catedrala Arhiepiscopală, urmând ca mâine, la ora 12, să înceapă slujba înmormântării. Peste o sută de preoţi de pe cuprinsul eparhiei Argeşului şi Muscelului  vor fi prezenţi în curtea Mănăstirii Argeşului în momentul în care sicriul va fi dus, cu onorurile cuvenite unei regine, în necropola regală. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoţi în mijlocul cărora se vor afla ÎPS Calinic Argeşeanul, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi arhimandritul Caliopie, un apropiat al Casei Regale. Lor li se va alătura cel puţin un ierarh care va reprezenta Patriarhia Română şi pe care îl va delega însuşi Preafericitul Daniel. 

Regina- Mamă Elena întregeşte  tabloul suveranilor pe care i-a avut România şi care îşi dorm somnul de veci la Curtea de Argeş. 

 Custodele Coroanei Regale, Principesa Margareta, a făcut recent un apel la toţi cei care vor să-i aducă un ultim omagiu de-a lungul întregului traseu, dar mai ales către argeşeni, convinsă că ei vor veni în număr mare mai ales la necropola regală, sâmbătă la prânz: „Dacă doriţi să o întâmpinaţi pe traseu ori la necropolă, vă rog aduceţi doar flori albe!

   Constantin PAŞOL

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *