Agenda UZPR a marcat săptămâna trecută un eveniment despre care sunt convins că putem și trebuie să discutăm cu multă atenție. Am scris în mod intenționat ,, a marcat’’ și nu ,,a bifat’’ , după cum o cer cutumele unui simplu inventar, pentru că este vorba despre un fapt care, cu siguranță, va avea salutare urmări în activitatea uniunii noastre și a breslei jurnaliștilor. Este vorba despre vizita pe care excelența sa, doamna Jiang Yu, ambasadorul Republicii Chineze în România, însoțită de doi secretari ai ambasadei, Wang Xinwei și Wang Fei, a efectuat-o, miercuri 13 noiembrie, la sediul UZPR. Prilej cu cares-a întâlnit cu președintele uniunii, Doru Dinu Glăvan și cu membrii ai Consiliului Director, cu care a avut un substanțial dialog. Desigur, dată fiind agenda publică, atât densă și de încărcată a perioadei premergătoare turul II al alegerilor prezidențiale, această întâlnire nu s-a bucurat de mediatizarea meritată, dar cei interesați pot să afle informații edificatoare din Comunicatul de presă aflat pe pagina UZPR.
Există, însă, o serie de considerente care mă determină să reiau subiectul și să încerc să evidențiez câteva dintre semnificațiile sale majore , cu impact atât asupra mediului gazetăresc din cele două state cât și asupra problematicii atât de complexe pe care o reprezintă domeniul relațiilor dintre România și China. În acest sens, aș pleca de la considerentul că, la ora actuală și într-un context politic, economic extrem de tensionat, marcat de repoziționări și tensiuni acute, întrebarea ,,ce gândesc chinezii?’’ este pusă cu o semnificativă frecvență și primește răspunsuri foarte diverse. Rămân, în acest sens, de o certă actualitate , analizele pe care,cu mai bine de zece ani în urmă, le-a realizat politologul Mark Leonard,consilier al lui Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, reputat specialist în domeniul relațiilor Chinei cu Uniunea Europeană. A cărui carte, care se numește chiar așa: ,,Cum gândesc chinezii?’’, își păstrează, sunt convins,actualitatea principalelor sale abordări. Așa după cum problema pe care a ridicat-o autorul rămâne, și azi, deschisă: ,,Întregul Occident-scrie Mark Leonard- se întreabă cu pasiune în ce manieră trebuie să gestionăm ascensiunea Chinei?’’
Întrebare la care, după cum bine se cunoaște, există variate tipuri de a răspuns, în funcție de interesele naționale sau de grup ale decidenților politici, economici și militari. Întrebare la care, ca să fim sinceri, în ultimii 10-15 ani, România nu a formulat, în toate ocaziile, un răspuns pe deplin convingător. Una dintre puținele excepții notabile fiind vizita oficială pe care a întreprins-o, în octombrie 2012, ministru român de externe,Titus Corlățean. O asemenea situație s-ar explica, îmi permit să cred, în primul rând, modului unilateral de abordare a problematicii sistemului de reacției și a reținerilor de a promova modelul deschis și echilibrat al ,,diplomației cu mai multe azimuturi’’. Asta în timp ce alte state , membre și ele ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord Atlantice, acordă o importanță aparte relațiilor cu China, fără ca acest lucru să le afecteze cota de încredere a partenerilor.
În ceea ce privește țara noastră, aici a mai funcționat și, din păcate mai funcționează, acea simplificatoare și foarte păguboasă abordare care pune între paranteze, în mod global, perioada istorică 1944/1947- 1989, declarând nule și neavenite inclusiv demersurile diplomației românești. Demersuri care au asigurat României supraviețuirea și afirmarea sa în anii Războiului Rece, așa după cum demonstrează, cu documentele pe masă, impresionanta crestomației realizată de către ambasadorul Nicolae Ecobescu,apărută sub egida Fundației Europene Titulescu, și care a ajuns la cel de-al 12-lea volum. În acest context, este de menționat poziția independentă, echilibrată și echidistantă a României în conflictul sovieto-chinez, poziție care i-a și atras numele( dacă nu chiar și renumele) de ,,aliat rebel’’ în Tratatul de la Varșovia și în CAER. Memoria documentelor diplomatice păstrează intactă și poate să ofere memoriei noastre colective dovada că, în august 1968, când România era amenințată cu o invazie a trupelor unor state membre ale Tratatului de la Varșovia, după ce, la 21 august, condamnase categoric invadarea Cehoslovaciei și înăbușirea sângeroasă a ,,Primăverii de la Praga’’, China a avertizat că va riposta unui asemenea atac barbar. Poziția autorităților chineze nu a fost, ce-i drept, atât de categorică precum cea a Statelor Unite- exprimată de către Președintele Lyndon B. Johnson prin celebra sintagmă ,,nu sloboziți câinii războiului!’’-, dar a contat foarte mult în evitarea unei tragedii. Toate acestea sunt argumente vii , de necontestat în favoarea păstrării și dezvoltării relațiilor tradiționale statornicite între țările și popoarele noastre. După cum, la fel de bine, într-o abordare deschisă, modernă a acestei chestiuni trebuie luată cu maximă seriozitate în calcul poziția Chinei locul său în arhitectura geostrategică a lumii de azi. Fără doar și poate, o evaluare obiectivă a realităților perioadei menționate nu poate face abstracție de faptul că nefastul model al ,,Revoluției culturale’’ din China regimului Mao Tze Dung, dimpreună cu modelul Coreii de Nord au reprezentat, pentru Nicolae Ceaușescu și anturajul său, sursa de inspirație a mini-revoluției culturale din 1971, care a pus capăt perioadei de relativă, dar reală, deschidere politică și ideologică de până atunci. Aceasta nu trebuie să reprezinte, însă, un motiv pentru a face tabula ras dintr-o experiență istorică mult mai complexă pentru a fi expediată printr-o abordare simplistă și simplificatoare .
De aceea,înclin să cred că avem de-a face cu un alt fel de dogmatism atunci când abordăm atât de complexa problematică a relațiilor externe, actuale și de perspectivă, ale României, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, doar prin prisma rivalităților și al competiției deschise în care China s-a angajat cu supra-puterile lumii. Dimpotrivă, în condițiile în care noul model unic, cel neoliberal, se confruntă cu multiple contradicții interne, iar țările emergente își demonstrează, efectiv, dreptul de a –și spune cuvântul și de a-și afirma interesul național în această ,,geopolitică a haosului’’(cum a numit-o Ignacio Ramonet), România poate și trebuie să dezvolte un sistem de relații internaționale mult mai flexibil și mai cuprinzător, în concordanță cu Interesul Național.
Am făcut aceste constatări , în aparență divagații de la tema propriu-zisă a textului de față, tocmai pentru avea o cât mai bună reprezentare a semnificațiilor și importanței demersului comun al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Ambasadei Republicii Chineze în țara noastră. Demers pe care, într-o foarte fericită formulare, Excelența sa, doamna ambasador Jiang Yu, l-a definit astfel:,,Să păstrăm statornic în suflet calea prieteniei, să ducem mai departe moștenirea memoriei culturale’’.
Este, incontestabil, un merit al conducerii uniunii noastre, al președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan, acela de a înțelege logica dezvoltării și amplificării relațiilor româno-chineze și, în mod concret, de a determina și a pune în act măsurile optime pentru ca misiunea ce revine presei din cele două state în acest proces complex și permanent ascendent să își realizeze obiectivele propuse. În logica acestei demonstrații, trebuie să înscriem perfectarea procedurilor necesare vizitei unei delegații de ziariști români în China și reciproca acesteia, vizita a unei delegații de ziariști chinezi în țara noastră. Prilej cu care ne vom putea cunoaște mai bine și vom putea contribui,reciproc, la difuzarea unor informații și evaluări corecte și de bună credință, inclusiv la contracararea unor abordări mincinoase și rău intenționate care, din păcate, mai circulă a spațiul mediatic, inclusiv în social media despre România și China. Am insistat asupra acestui aspect dată fiind importanța sa cu totul aparte, dar trebuie să fac și mențiunea că bilanțul acțiunilor convenite cu prilejul vizitei Excelenței Sale, doamna ambasador Jiang Yu la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și a discuțiilor cu președintele uniunii Doru Dinu Glăvan și cu membrii Consiliului Director este mult mai bogată.
În concluzie, avem solide motive să considerăm această acțiune reprezintă un eveniment de mare importanță, cu profunde implicații pentru dialogul mediului jurnalistic și al celui diplomatic, în vederea creșterii și consolidării prestigiului României în lumea de azi.
Șerban CIONOFF