La poalele Dealului Mare, la aproximativ 23 de kilometri depărtare de Ploiești și 20 de kilometri de Mizil se află orașul Urlați, renumit pentru aerul său curat, aromele de fructe coapte și vinurile savuroase.
Sub raport cultural, se remarcă prin Muzeul „Conacul Bellu” și Cramele „Basilescu”.
Muzeul „Conacul Bellu” se află pe strada Orzoaia de Sus, nr.12.
Ca să ajungi aici poți călători cu mașina personală, cu microbuzul, dar prin oraș cel mai bine este să te deplasezi pe jos pentru a te bucura de aerul curat, coloritul copacilor în diverse anotimpuri, arhitectura presărată din loc în loc cu câte o casă tradițională cu aspect estetic nobiliar.
Deplasându-te pe strada Grivița, paralelă cu cea principală, la un moment dat se zărește un turn etajat și foarte elegant, cu aspect de pagodă, alături de o căsuță, ambele acoperite cu șindrilă.
Ai ajuns deja la destinație, este Foișorul conacului Bellu.
Ideal este să mergi mai întâi să vizitezi conacul care este amplasat foarte aproape, în ambianța unei păduri de foioase.
Imediat ce ai intrat pe poartă, te întâmpină cu o adevărată oază de frumusețe arhitectonică, naturală și umană. Conacul declarat monument arhitectonic este, de fapt, o casă construită în stil tradițional românesc, cu subsol, parter, acoperiș de șindrilă, cerdac prevăzut cu stâlpi de lemn, pardoseală din piatră de râu, dispusă în forme geometrice.
Aspectul estetic este sporit de aplicațiile florale, situate deasupra stâlpilor cerdacului, a ușilor și ferestrelor. Acestora li se adaugă frumusețea și prospețimea florilor naturale, cultivate de personalul muzeului în toate anotimpurile călduroase. Deși ultima vizită efectuată aici a fost pe la jumătatea lunii noiembrie a unei toamne călduroase, în curte trandafiri și crizanteme, în cerdac mușcate roșii dădeau viață peisajului. Am pătruns în muzeu unde am beneficiat de explicațiile doamnei conservator coordonator Gabriela Nicolau, cea care a avut un rol esențial în amenajarea muzeului.
Casa și tot domeniul de aici au aparținut lui Alexandru Bellu (1850-1921), nepotul domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, baron, om de cultură, avocat, fotograf, numismat.
În anul 1926, tot domeniul său de la Urlați, de 8 hectare, pe care se aflau și casa, acareturile, cuhnia, a fost donat Academiei Române. Casa a devenit muzeu în anul 1955 și a beneficiat de mai multe îmbunătățiri.
În prima cameră o colecție de fotografii te ajută să vizualizezi imaginea clădirilor care au aparținut complexului Bellu, o statuie îl înfățișează pe Radu, unul din fiii baronului, și tot aici poți lua cunoștință de cele două steme ale familiei Bellu, una de pe diploma de reconfirmare a titlului de baron și una de pe diploma de înnobilare, dată de Francisc I al Austriei.
Următoarele două camere sunt destinate cunoașterii membrilor familiei prin intermediul portretelor. Demn de remarcat este atașamentul fiului Jorj față de țară și față de domeniul de la Urlați, unde a continuat să trăiască până la sfârșitul vieții sale, în anul 1972.
Fiecare cameră pe care o vom vizita are specificul ei, dar câteva elemente comune se cer a fi menționate, precum raritatea pieselor de mobilier, mese, scaune, servante, corpuri de bibliotecă, lăzi, toate lucrate în mai multe stiluri europene, cu mult rafinament sculptural; covoare de factură populară, majoritatea de proveniență străină, un paravan de sobă lucrat în macramé,vase de argint și de porțelan fin, sobe tradiționale românești.
O cameră este destinată bibliotecii familiei Bellu, din care, din nefericire, se mai păstrează numai două corpuri. Într-o vitrină sunt expuse două volume ale unei cărți monumentale de mare valoare, Sacr. Bibliorum Quadrilinguim, tradusă în limba germană de Martin Luther, editată în anul 1596, la Hamburg.
Camera este înnobilată și de expunerea aici a unei fotografii de grup în care se află și savantul român Nicolae Iorga, a unor lucrări de Luchian și Aman, a unui tablou care o înfățișează pe Maricica Bibescu în costum popular.
Sufrageria, pe lângă obiectele de mobilier de mare finețe și a vaselor specifice unei astfel de încăperi, se remarcă și prin tablourile care înfățișează membri ai familiei, dar și pe Vodă Caragea și frații Văcărești, statuia lui Sever Burada, autorul statuilor bust din casă. Atmosfera de epocă este reînviată și prin prezența aici a unui telefon Ericson de la 1875 și a unui gramofon.
Dormitorul este camera care ne introduce cel mai mult în intimitatea familiei.
Noblețea și unicitatea unui pat cu baldachin, a unui leagăn de copil cu intarsii de sidef, ingeniozitatea unor scaune de rugăciune, a unei măsuțe de toaletă comunică totuși o atmosferă de intimitate, de firesc al vieții omenești.
Personalul muzeului a avut însă grijă să ne aducă în actualitate și să învioreze acest spațiu care aparține unei lumi apuse prin gutuile și dulciurile care te îmbie din fructiere în sufragerie, prin florile expuse în vazele din diverse camere și în suporturi lucrate manual.
Interesul familiei Bellu pentru alte civilizații se observă și în cele două încăperi denumite „Salonul Oriental” și „Salonul Japonez”.
În „Salonul Oriental” poți admira obiecte de factură turcă și arabă: covoare de rugăciune, mobilier intarsiat cu sidef, vase pentru ars mirodenii, papuci de cadână din argint cu clopoței, câteva arme.
Civilizația japoneză este prezentă în Muzeul „Bellu” prin câteva elemente reprezentative: stampe, o statuie a lui Buda, lucrată în lemn de esență tare, un paravan brodat cu mătase pe mătase, de pe la 1700.
Impresia de viață este iarăși creată prin mirosul natural de mirodenii care se degajă din statuia lui Buda, fața de masă și ghergheful care parcă acum au fost lăsate din mână, trandafirii japonezi cultivați în ghivece.
Plină de surprize este și crama familiei Bellu care a fost amenajată la subsol.
Pe lângă arhicunoscutele unelte de cultivare a viței-de-vie, preparare și conservare a vinului – pompe de stropit, alambic cu trei țevi de scurgere, budane și baricuri – ne rețin atenția câteva piese de rezistență: călcătoare și teascuri din piatră, de acum 2000 de ani, călcătoare din trunchi de stejar, un lin, un budan de la 1889, din stejar, care are inscripționate pe el inițialele baronului.
Impresia de autenticitate a unui mediu rustic de viață este sporită de cusăturile expuse pe suporturi, printre care se află și ștergare cu motivul viței-de-vie. Un manechin îmbrăcat în costum popular, amplasat lângă un budan, te îmbie parcă pentru a gusta din această licoare a vieții, felinarele din firide și un opaiț ne determină să ni-i imaginăm pe proprietari sau pe slujitorii lor coborând în semiîntunericul cramei pentru a lua vinul preferat.
Un suflu de finețe, de bun gust, de autenticitate, de diversitate culturală și de trăinicie a vieții se degajă din toate camerele muzeului.
Grație mediului geografic în care este amplasat, valorii sale culturale, modului în care este amenajat și întreținut muzeul se bucură de aprecierea vizitatorilor, a oamenilor de artă, dar și a marilor personalități, precum academicienii: Georgeta Filitti, Răzvan Theodorescu, Constantin Bălăceanu- Stolnici, care au venit să își susțină conferințele aici.
Și mai este ceva de vizitat, „Foișorul” pe lângă care am trecut la intrare.
Este alcătuit dintr-un turn cu trei etaje și o terasă, alături de care se află o cameră cu mansardă.
Să începem vizita din camerele alăturate, unde la parter se organizează expoziții temporare. Ultima din ele pe care am vizitat-o se numește „Șase milenii de istorie – comunitatea eneolitică de la Urlați” care conține obiecte de ceramică, lame din silex, topoare din piatră, statuete cu reprezentări antropomorfe, podoabe din oase de mamifer, descoperite în comunitatea eneolitică de la Urlați. La mansardă poate fi vizionată o foarte interesantă și originală expoziție de fotografie, aparținând renumitului fotograf Alexandru Bellu, patronul casei și inclusiv al foișorului.
După cum se menționează pe o planșă, Alexandru Bellu a fost un fotograf pasionat care a ridicat fotografia la nivel de artă, a lucrat cu aparate performante pentru timpul său. S-a bucurat de apreciere atât în țară, cât și în străinătate. A primit titlul de „artist fotograf”, Nicolae Iorga a introdus cinci din fotografiile sale în volumul „România în chipuri și imagini”. A participat la Expoziția Internațională de la Paris, din anul 1900, unde i-a fost conferit Ordinul francez „Legiunea de Onoare în grad de ofițer”, i s-a publicat o fotografie în revista „Gazeta ilustrată”.
În vitrinele expoziției din „Foișor” pot fi văzute aparate de fotografiat care i-au aparținut lui Alexandru Bellu, reviste de artă fotografică și fotografii care înfățișează aspecte ale mediului rural de care a fost pasionat, îndeosebi chipuri de țărănci în costume populare.
Alexandru Bellu are o viziune idilică asupra satului românesc, imaginile din fotografii par desprinse dintr-o pictură impresionistă, țărăncile sale, deși sunt surprinse desculțe, fie dansând, ascultând muzica interpretată la fluier de un bătrân, fie purtând cofa cu apă, torcând sau trecând cu vaca prin apa Cricovului, sunt pure, fragede, pline de viață, având, mai degrabă, înfățișarea unor actrițe.
În vitrine se află și o agendă/cărticică din a cărei dedicație scrisă în limba italiană reiese aprecierea de care se bucura fotograful Alexandru Bellu în străinătate.
Etajele următoare ale turnului sunt dedicate etnografiei și artei religioase.
La etajul I sunt expuse piese de mobilier sculptat, covoare originale de rugăciune, lucrate manual și un gramofon. La etajul al II-lea poate fi admirată o expoziție de costume populare femeiești din Muntenia, Oltenia, Banat. Ultimul etaj este rezervat obiectelor de mobilier pictat, de origine transilvană și icoanelor pe sticlă, de secol al XIX-lea, lucrate în ateliere trasilvănene. Printre ele se află și icoana intitulată „Iisus și vița-de-vie”. De pe o planșă poți afla informații prețioase despre specificul icoanelor pe sticlă transilvane, care erau pentru țăran „o importantă Carte sfântă”. Etajul I este înconjurat de o terasă de unde poți admira priveliștea orașului și a împrejurimilor în totalitatea lor.
Ce este, de fapt, Muzeul Bellu? O amplă colecție de artă de diverse stiluri și origini, de valoare universală, o modalitate de reprezentare a unei personalități care a știut să îmbine bogăția materială cu cea spirituală, gustul estetic cu harul pasiunii, o formă de cunoaștere și încântare pentru vizitatori.
Elena TRIFAN / UZPR