Câștigătorii concursului de eseuri ˝Chipul țăranului-soldat și al satului, în opera lui Mihai Eminescu˝ – ediția a III-a

             Organizatorii Concursului  de eseuri – „Chipul țăranului-soldat și al satului, în opera lui Mihai Eminescu” – ediția a III-a, respectiv, Filiala Galați a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în colaborare cu cotidianul Viața liberă, și-a desemnat câștigătorii joi, 13 iunie 2019.

            Manifestarea a fost una de suflet și s-a desfășurat la Biserica „Vovidenia”, Biserica „Unirii” din Galați, loc drag al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al familiei sale, unde alături de Episcopul Melchisedec Ștefănescu, și alți unioniști, au plămădit ideile Unirii de la 24 ianuarie 1859. Părintele Gabriel Pelin a fost cel care a deschis manifestarea cu o rugăciune de pomenire a poetului Mihai Eminescu (1850-1889).

            A fost și un moment de reculegere,  în amintirea ziaristei Mariana Iliescu, unul dintre fondatorii  cotidianului Viața liberă și al Filialei Galați a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a plecat în lumea celor drepți duminică, 9 iunie 2019. La ediția a II-a a concursului nostru  de eseuri, fiind Președinta juriului…

            La festivitatea de premiere, pe lângă îndrumătorii și premianții concursului de eseuri, s-au aflat și copiii de la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați, care sunt parte – alături de Filiala Galați a UZPR – a unui proiect de promovare a tradițiilor și valorilor identitare românești și filantropice, proiect deschis în 15 iunie 2019, de ziua Luceafărului Poeziei Românești. După rugăciune, elevi ai  Liceului de Artă din Galați, toți participanții-premiați, au recitat din frumosul vers eminescian.

           Apoi, un juriu format din ziariști și profesori, președintele juriului fiind ziaristul Radu Macovei, fondator UZPR, doamna Ana-Larisa Pelin, profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați, și ziaristul Maria Stanciu au apreciat lucrările, în funcție de criteriile  regulamentului amintitului concurs.

           Complexitatea temei a făcut ca exigența juriului să fie pe măsură. Astfel, la secțiunea I, categoria de vârstă 14-18 ani, dintre lucrările trimise au fost apreciate două eseuri: premiul II a fost acordat elevei Adriana Corina Ghencea, cls. a – IX – a, Colegiul Național „Costache Negri, iar premiul I a fost acorddat elevei Ioana Lungu, clasa a – XI – a, Colegiul Național „Costache Negri” – Galați, îndrumător fiind doamna prof. Elvira Alexandrescu, bibliotecară la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați.

    „În scrierea sa, Mihai Eminescu își mărturisește întreaga durere prin care a trecut acest neam creștin. Lipsit de sfială și plin de revoltă, nu ezită a spune lucrurilor pe nume, scoțând în evidență cele mai aspre aspecte ale timpului său. Contemporan cu momentul Războiului de Independență, Eminescu nu putea să nu vibreze, cu revoltă, la starea deplorabilă în care s-a aflat soldatul român, în marea confruntare.

        Redactor la ziarul „Timpul” în perioada respectivă, Eminescu își manifestă indignarea în articole ce aduc în fața opiniei publice o realitate atât de dureroasă, încât «nu sunt în toate limbile omenești la un loc epitete îndestuli de tari pentru a înfiera ușurința și nelegiuirea cu care stârpiturile tratează această țară»…

                 Pe de o parte, cu un sarcasm amar constată antiteza dintre statutul soldatului român și cel al soldaților bulgari, turci și ruși; despre aceștia din urmă se spunea că sunt înfometați și înfrigurați, când de fapt, erau mult „mai îngrijiți decât soldații noștri”. Erau dotați cu haine groase și «bine încălțați», pe când soldații noștri îmbrăcau straie de o ironie curată, chiar însăși «goliciunea parafrazată».  Au ajuns să se îngrijoreze de aspectele indispensabile vieții, «decât de gloanțele dușmanilor».

        «Aceste lepădături ale pământului», cum definește autoritățile vremii Eminescu, nu au fost în stare să-și primească cu cinste, eroii care și-au vărsat „sângele, onorând această țară”; vedeai cum chipul țăranului român era întâmpinat de către «greci obraznici în mijlocul Bucureștilor» care refuzau «a-i primi în cartier». Urmărind aceste aspecte înfiorătoare și parcă prinși în descrierea crudă, frustă a gazetarului, am spune că ne-ar fi imposibil să empatizăm cu starea de atunci. Ce imagini cutremurătoare!…

       Oare, ce l-a determinat pe țăranul român să pornească la luptă în asemenea condiții? Degerat, lipsit de puteri, flămând, să lupte pentru Țară… Ce nădejde a avut el în împlinirea acestui fapt?…” (Selecție din lucrarea Ioanei Lungu, CN„CN” – Galați).

           La categoria de vârstă 10-14 ani, juriul a apreciat eseurile următorilor elevi: premiul III, Andreea – Melisa Drosu, clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială nr. 24 – Galați, premiul II, Roberta-Claudia Șotrocan, clasa a VII-a, Șc. nr. 24.

          A impresionat juriul, în mod plăcut la amintita categorie de vârstă, eseul elevei Irina-Flavia Ștefan, clasa a VI-a, Școala Gimnazială nr. 24 din Galați, care a primit premiul I, îndrumător prof. Antoanela Moșescu, de la Școala Gimnazială nr. 24 – Galați. Irina a prezentat o lucrare de o originalitate și creativitate aparte, în care a surprins chipul țăranului-soldat în Războiul de Independență de la 1877-1878, zugrăvit în poezia și publicistica eminesciană, dar și armonia din satul românesc de odinioară.

         Au fost și surprize, în cadrul festivității de premiere, în sensul că eleva  Ivone Baicu, elevă în clasa a VII-a la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, a primit un premiu special pentru creație poezie, iar tânăra  Andreea Caragea, clasa a V-a, matematică-informatică, la CN „C.N”, a demonstrat că este de nota zece și la recitat vers eminescian. Și ea a primit premiu special.

    Reținem și din eseul Irinei-Flavia Ștefan, câteva aspecte, cu precizarea că vom publica integral lucrările de la ambele secțiuni, notate cu premiul I, pe pagina de facebook a UZPR- Filiala Galați.

  „… Universul poetic eminescian se leagă în bună măsură de tot ce defineşte satul românesc: casele ţărăneşti, considerate de el o reflecţie fidelă a naţiunii însăşi, poteci, coline, fântâni şi cumpene, bucium şi stâne, fascinantele şezători din serile lungi de iarnă, dar mai cu seamă mirajul poveştilor şi al cântecelor populare auzite în cadrul acelor veritabile «academii» rurale: «Fiind băiet, păduri cutreieram/Și mă culcam ades lîngă isvor,/Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam,/S-aud cum apa sună-ncetișor».

   Toate acestea i-au încântat copilăria, dar l-au şi însoţit pe parcursul zbuciumatei sale existenţe, uneori reprezentând un izvor nesecat de inspiraţie pentru opera sa.

Eminescu visa pe Împăratul țăran, din basme, care «iese sara-n prispă să stea cu țara de vorbă» și, fără să aibă noțiuni de drept și de politică, judecă pe supușii lui numai cu bunul –simț, neajutat de vorbăria inutilă a avocaților, căutător de «cârciocuri” și de «noduri în papură».

Soldatul – țăran, ofițerul loial, românul onest pe de o parte, iar pe de altă parte, fenomenul militar și siguranța statului român l-au preocupat relativ constant pe jurnalistul Mihai Eminescu (1850-1889), pe românul de cea mai pură expresie, Eminescu, întreaga operă a sa, deopotrivă lirică, dar mai ales publicistica fiind străbătută de fiorul acesta al forțării și, totodată, al miracolului supraviețuirii românești în priza celor trei mari imperii contemporane: Habsburgic, Țarist și Otoman.

Satul românesc, în viziunea poetului naţional este păstrătorul limbii, a tradiţiilor şi culturii româneşti. Adevărata literatură trebuie să se sprijine pe «,spiritul poporului».

Această convingere rămâne statornică la Eminescu până la sfârşitul vieţii sale. A ţine seama de opera înaintaşilor săi şi a se inspira din poezia populară constituie pentru Eminescu o preocupare permanentă…

Satul natal, Ipoteşti, colinele natale, pădurea, iazul, răchiţile, teii, cumpăna de la fântână, buciumul, stânile, bordeiele ţărăneşti, şezătorile din serile lungi de iarnă, sunt câteva imagini receptate în copilărie şi care îl vor urmări pe Eminescu tot timpul vieţii sale, având o deosebită importanţă în configurarea conştiinţei sale artistice.

Menţionăm acea ,«vrajă a poveştilor şi doinelor»  de care se lasă cuprins copilul şi care îl urmăreşte pe omul matur de mai târziu: «trecut-au anii, ca nori lungi pe şesuri/ Şi niciodată n-or să vină iar/ Căci nu mă încântă azi cum mă mişcară/ Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri/ ce fruntea-mi de copil o–n seninară»”. (Irina-Flavia Ștefan, Șc. nr. 24- Galați).

    Maria Stanciu