Motto: „Grosimea zidurilor Cetăţilor Medievale Fortificate din Ardeal ne vorbesc de frica celor care le păzeau şi le locuiau!”
O mică încăpere „decupată” în cărămida şi piatra de râu a zidurilor groase ca de fortăreaţă, de pe latura principală a Cetăţii Ţărăneşti a satului sibian Slimnic, mai aminteşte şi astăzi de aşa-zisa „cameră a împăcării” . Aşa se numea acea cămăruţă unde, încă din secolul al XV-lea, potrivit obiceiului comunităţilor săseşti, erau „întemniţaţi” soţii certaţi. Aceştia, dacă se plângeau preotului evanghelic şi „Sfatului bătrânilor” că nu mai pot convieţui împreună, erau nevoiţi, mai întâi de toate, să facă acea dovadă în faţa întregului sat. În sensul de a locuii împreună, în acea mică încăpere, vreme de cel puţin trei zile şi tot atâtea nopţi. Acolo având la dispoziţie doar strictul necesar din cele trebuincioase traiului zilnic: mâncare şi apă (aduse de părinţi sau rude), un singur pat, o singură farfurie, o singură lingură de lemn şi o singură cană de lut ars. Precum şi o găleată pentru nevoile zilnice. După o astfel de şedere, între cei patru pereţi ai „celulei”, preotul luteran, iar mai târziu cel evanghelic, însoţit de reprezentantul „Sfatului Bătrânilor Satului”, stăteau de vorbă cu cei doi soţi dacă nu cumva, între timp, şi-au schimbat hotărârea de a se despărţi şi dacă nu doresc să se împace pentru totdeauna. Şi, de cele mai multe ori, răspunsul celor doi era în favoarea împăcării. Dovezile cele mai elocvente găsindu-le descrise în hrisoavele bisericii şi în cele ale obştei comunităţii săteşti. Ca urmare, doar o singură căsnicie s-a destrămat oficial în ultimele trei secole ale epocii medievale! Unde mai pui şi faptul că dacă socoteai filele din calendar, la fix nouă luni după şederea în „camera împăcării”, femeia, dacă era tânără şi sănătoasă, aducea pe lume un urmaş făcut din acea „dragoste a împăcării”! Apoi, „gurile rele” , nu numai din Slimnic, dar şi din Sibiu şi din satele învecinate, spun că o astfel de „temniţă paşnică” ar fi utilă şi în zilele noastre pentru că numărul divorţurilor cuplurilor soţ-soţie tinde să depăşească pe cel al cununiilor şi botezurilor. Cu precizarea că astfel de „cămăruţe”” au funcţionat, cu rezultate bune, vreme de 300-400 de ani, şi în incintele fortificate ale cetăţilor şi bisericilor evanghelice, ocrotite de UNESCO, din Biertan, Moşna, Nemşa, Criţ, Valea Viilor-Vorumloc şi Alma Vii, din bazinul hidrografic al râurilor Târnava Mare şi Hârtibaciu, aşezări situate la jumătatea drumului dintre Sighişoara, Dumbrăveni, Mediaş, Copşa Mică şi Agnita. Numai că timpul de împăcare şi de aşteptare a aşa-zisului verdict era dublu, faţă de cel din Slimnic, soţii certaţi rămânând „întemniţaţi” vreme de şase zile şi tot atâtea nopţi.
Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR