default-logo

Războiul Economic american pentru dominația globală (II)

converted PNM file

În ceea ce privește politica economică externă, constatăm tot mai des în ultimii ani că administrațiile Statelor Unite sancționează, obstrucționează și blochează – prin covârșitoarea dominație a pieței mondiale dată de dolarul american – orice stat care nu se supune directivelor Casei Albe. Printre statele intensiv supuse sancțiunilor în perioada actuală se numără Rusia, China, Iran, Turcia sau Venezuela. Departe de a fi simple „amenzi”, sancțiunile pot avea un impact deosebit de sever în economia țării vizate pentru că implică blocarea unor tranzacții de vânzare/cumpărare pe piața globală și multe alte restricții deosebit de incomode. Iar ceea ce este cel mai grav este că sancțiunile efectiv ucid oameni. Media corporatistă vestică evită această fațetă a realității și preferă să lase să se înțeleagă că sancțiunile ar fi un fel de măsuri blânde de atenționare. Măsuri care doar frânează economia și creează o imagine proastă „elitelor corupte” sau „dictatoriale” ale statului vizat. În realitate, sancțiunile afectează în primul rând populația pentru că restricționează accesul la apa potabilă, la hrană și la medicamente. Pentru a ne face o imagine despre efectul dezastruos pe care blocada sancțiunilor o poate produce menționez că în urma embargoului aplicat Irakului prin intermediul ONU (la inițiativa SUA), în perioada 1990-2003, au murit 1,7 milioane de irakieni, dintre care peste jumătate de milion de copii.

Pentru a spune și mai clar lucrurilor pe nume, sancțiunile au devenit o rutină, o armă economică prin care neoconii din Washington urmăresc să aducă la disperare o națiune, să creeze o revoltă și apoi să intervină militar din motive umanitare, pentru a salva populația și pentru a institui democrația.

Să facem o scurtă trecere în revistă, cu date concrete. Conform US Department of the Treasury, președintele Obama a semnat o sută de sancțiuni în timpul celor zece ani cât a stat la Casa Albă. Însă Trump deja l-a depășit după doar doi ani, aprobând câteva sute de sancțiuni. Iată o parte dintre ele.

Aplicarea cea mai distructivă a sancțiunilor are loc în Iran, față de care Trump a anulat un tratat economic major și a introdus 143 de sancțiuni ce au slăbit drastic economia iraniană.

În Siria, Trump a autorizat 287 de sancțiuni pentru regimul Bashar al-Assad, aproape dublu față de numărul de sancțiuni aplicate de Obama.

În Coreea de Nord au fost impuse 80 de sancțiuni, în Libia 43.

Pentru Federația Rusă, Trump a ordonat 105 sancțiuni noi pentru felurite motive, mergând de la anexarea Crimeei și pretinsul amestec în alegerile din 2016, până la așa-zisa tentativă de otrăvire a spionului Serghei Skripal. Plus alte vreo 40 de sancțiuni care se referă la atacuri cibernetice.

În Venezuela sancțiunile impuse de SUA au un efect devastator. Pe lângă faptul că țara era deja grav afectată de sancțiunile lui Obama, Trump a introdus 63 de noi sancțiuni, care practic anulează orice șansă a guvernului Maduro de a redresa economia. Un raport din aprilie 2019 emis de Center for Economic and Policy Research (CEPR) și intitulat Economic Sanctions as Collective Punishment: The Case of Venezuela, coordonat de Jeffrey Sachs și Mark Weisbrot, a ajuns la concluzia că programul de sancțiuni desfășurat de Statele Unite în Venezuela în perioada 2017-2018 se circumscrie noțiunii de „pedepsire colectivă a populației”, subliniind că aceasta este o practică „total ilegală” în relațiile inernaționale. Consecința extrem de gravă este din cauza lipsurilor generalizate mortalitatea a crescut cu 31% în anii 2017-2018, ajungând la mai mult de 40.000 de morți (!) și 300.000 de persoane aflate în stare de risc din cauza imposibilității de a avea acces la medicamente și alte mijloace de minimă subzistență.

Peste toate acestea, America amenință că orice țară care ar avea curajul să mențină relații comerciale cu statele de pe „lista neagră”, va fi la rândul său sancționată pentru că ar submina ordinea internațională.

 De-dolarizarea și revenirea la standardele în aur

Puterea sancțiunilor – pe care SUA le folosește curent ca mecanism de a-și impune interesele – se bazează tocmai pe faptul că dolarul este moneda de referință a rezervelor globale. În aceste condiții renunțarea la tranzacțiile în dolari a devenit în ultimii ani o măsură de siguranță și de apărare utilizată de tot mai multe state ale lumii. Procesul este cunoscut ca „de-dolarizare” și a luat un curs deja amplu la nivel mondial. Țările care au optat ferm pentru de-dolarizare sunt în primul rând Rusia, China, Iran (țări care constituie și fundamentul alianței BRICS), dar și alte țări cu un mare potențial economic, cum ar fi India, Turcia, Venezuela sau mari țări africane. Venezuela și-a creat și o monedă virtuală (petro) care este direct legată de valoarea petrolului (sau a aurului), fără a mai fi în vreun fel raportată la valoarea dolarului.

Nu doar că dolarii au început să fie evitați în tranzacții, dar au început să fie retrase și marile depozite bancare aflate sub formă de obligațiuni în trezoreriile americane. În prima linie a acestor măsuri se situează China, Rusia și Japonia. China și Japonia au, fiecare, peste un trilion de dolari depuși în obligațiuni în America. Și au început să îi ceară înapoi.

Remarcăm de asemenea că multe state au adoptat după criza financiară din 2008 măsura de a-și aduce înapoi în țară aurul depozitat spre păstrare în SUA (dar și din alte țări). Conducătorii respectivelor state erau îngrijorați că rezervele de aur depuse în Statele Unite le-ar putea fi de urgență confiscate în cazul – oricând posibil – în care Washingtonul ar putea declara că sancționează acel stat sub felurite motive (sau pretexte).

Rusia și-a retras rezervele de aur din toate depozitele din străinătate pe care le avea și, în plus, a început de câțiva ani să își cumpere aur în cantități foarte mari. Datele Băncii Centrale din Moscova, citate de Bloomberg (6), arată că rezervele de aur ale Federației Ruse s-au mărit de aproape patru ori în ultimii zece ani. Mai mult decât atât, pe parcursul anului 2018 Rusia a cumpărat aproape tot atâta aur cât restul lumii la un loc, iar această strategie a Moscovei continua(7).

O serie de alte țări, în primul rând din Europa, au început și își repatrieze aurul începând de acum aproximativ cinci ani. Pe fondul schimbării neașteptate a politicilor băncilor centrale controlate de Wall Street (în special FED), guvernele din Olanda, Germania, Elveția, Austria, Belgia, Turcia, Ungaria și din alte țări au concluzionat că este mai prudent să își păstreze acasă metalele prețioase decât să se bazeze pe SUA în calitate de custode. Noua politică economică tinde să devină aceea de a fi efectuate plățile în special în euro, yuani sau direct în aur, pentru a slăbi astfel puterea petrodolarului american.

Un document compromițător

 Un document desecretizat de WikiLeaks în decembrie 2008, la doar două luni după ce fusese emis de serviciile secrete ale armatei americane, relevă unele metode de ”Război ne-convențional” pe care administrațiile SUA le folosesc pentru a obține influență asupra „statelor străine și actorilor non-statali”. Sub forma unui manual, documentul specifică foarte clar că respectivele metode sunt deja aplicate, încă de mult timp, prin intermediul unor instituții internaționale de prim rang cum ar World Bank (WB) sau International Monetary Fund (IMF). Și că războiul economic reprezintă o parte din așa-numitul Unconventional Warfare, asumat cu claritate de structuri precum Army Special Operations Forces, Department of State and Intelligence Comunity.

Importanța acestui act este, bineînțeles, uriașă pentru că, în cazul în care este autentic, demonstrează că respectivele instituții globale sunt departe de a fi neutre și independente. Să vedem textual câteva dintre directivele prevăzute în cele 248 de pagini ale manualului de război neconvențional al SUA. Documentul este accesibil online și prezintă toate semnalmentele birocratice ale unui document original.

În secțiunea intitulată Economic Instrument of United States National Power and Unconventional Warfare este specificat că guvernul SUA își aplică „unilateral și indirect puterea financiară prin influența persuasivă asupra instituțiilor financiare internaționale și interne”(8).

Cele mai importante instituții financiare pe plan mondial – World Bank (WB), International Monetary Fund (IMF), Organization for Economic Cooperation and Development (OECD), și Bank for International Settlements (BIS) – sunt descrise ca „locații diplomatic-financiare de utilizat”(9) pentru împlinirea obiectivelor Statelor Unite.

Conform explicațiilor din manual, Biroul de control al activelor străine (Office of Foreign Assets Control, OFAC, care supraveghează sancțiunile SUA asupra altor națiuni) „are o lungă istorie de a purta războaie economice prețioase pentru orice campanie a războiului neconvențional al ARSOF (Army Special Operations Forces)”(10). Este precizat că astfel de campanii de război neconvențional sunt cu grijă coordonate de ARSOF, Department of State (DOS) și Intelligence Comunity (IC) pentru a determina ” care elemente ale terenului uman în războiul neconvențional sunt cele mai predispuse la angajamentul financiar”(11). Astfel, ARSOF poate folosi puterea financiară ca pe o veritabilă ”armă”, începând cu situațiile de ”conflict” până la ” război generalizat, pe scară largă”(12).

Mai concret, aplicarea războiului financiar de către armata americană presupune printre altele “stimulente financiare sau constrângeri pentru a convinge adversarii, aliații și surogatele lor să-și modifice comportamentul la nivel strategic, operațional și tactic”(13). Sau „manipularea de către stat a ratelor impozitelor și a dobânzilor și alte măsuri juridice și birocratice” care ” pot aplica acțiuni financiare unilaterale ale SUA pentru a deschide, modifica sau închide fluxurile financiare”(14).

Într-adevăr, numeroși analiști au remarcat de zeci de ani că cele mai mari instituții internaționale au promovat în mod consecvent obiectivele geopolitice ale SUA în străinătate. Însă valoarea documentului de față constă în faptul că oferă o bază concretă pentru a arăta că toate acestea au făcut parte integrantă din planurile atent elaborate în structurile de comandă americane.

Calistrat Atudorei

Notă: Fragmentul de față face parte din lucrarea autorului Calistrat M. Atudorei, intitulată „Planurile Americii pentru hegemoonia mondială”, apărută la editura Epublishers.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.