converted PNM file
(Firul roșu care îi unește pe Ceaușescu, Miloșevici, Vucic, Maduro, Dragnea și mulți alții)
Revoluții portocalii, de catifea, roz, de primăvară, de toamnă, de iarnă, sau revoluții pur și simplu; în cazul tuturor puteți fi siguri că sunt opera „maeștrilor cântăreți” din sistemul de dominație și represiune mondială finanțat și instrumentat prin intermediul aparatului de stat al SUA de către crima organizată globalistă.
Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, Pentagonul, CIA, FBI, NSA, NED (National Endowment for Democracy), USAID, NSC (National Security Council), Stratfor, OTI (Office of Transition Initiatives), DRG (Democracy Research Guide), ICNCR (International Center on Nonviolent Conflict Resources) și alte zeci de consilii, comitete, fundații, think-tankuri construite, coordonate și copios finanțate de primele șase structuri amintite mai sus, plus sute de organizații subversive construite de șefi mafioți, ca Soros, cu bani de la statul american și din pușculița proprie (alimentată prin scheme „economice” criminale) au participat și participă cu mare râvnă la distrugerea tuturor celor care nu se supun mafiei globaliste.
Dacă vă întoarceți înapoi spre schimbările de regim din Europa de Est și Centrală (inclusiv din fosta URSS), spre războaiele iugoslave și apoi către cel împotriva Serbiei, către toate revoluțiile, loviturile de stat, războaiele „pentru democrație” veți găsi urmele cu miros de moarte, suferință și distrugere ale „unităților de criminali profesioniști” ale acestei mafii criminale globale.
Într-o carte „PLANURILE AMERICII PENTRU HEGEMONIA MONDIALĂ”, lansată în toamna anului trecut, și pe care acum o pregătește pentru tipărirea în limba engleză, Calistrat M. Atudorei face o amplă cercetare asupra marșului spre dominația mondială a statului american în calitatea sa de instrument al mafiei mondiale. În susținerea afirmațiilor mele de mai sus redau câteva fragmente din noul capitol al acestei cărți, dedicat războiului împotriva Venezuelei, fragmente din care vom înțelege mai bine evenimente trecute și prezente din Serbia (doborârea lui Miloșevici și acum încercarea de lovitură de stat împotriva lui Vucici), sau de la noi: cum s-a dezvoltat atât de rapid și de violentă mișcarea REZIST, construcțiile USR, PLUS-Cioloș, mulțimea de ONG-uri din zonă pentru democrație și drepturi speciale ale omului, cum se organizează manifestații cu scop de doborâre a guvernului, ca acea din 10 august 2018 (dar nu singura), și, în general, cam câtă crezare trebuie să dăm pretinsei lupte pentru „democrație”, împotriva corupției, pentru binele poporului etc.
Mai multe documente desecretizate de Wikileaks scot în evidență o verigă esențială între NED (National Endowment for Democracy) și evenimentele actuale din Venezuela. Este vorba despre faptul că grupările de opoziție, pe care le vedem acum foarte active, sunt puse în mișcare de agenți care au fost sistematic antrenați de o organizație specializată în „schimbări de regim” și care execută la comandă astfel de acțiuni în toată lumea. Organizația respectivă se numește CANVAS și are două fațete. Pe de o parte are o activitate publică, pe baza căreia pretinde că ajută la implementarea democrației prin modalități non-violente. De aici îi provine și numele: Center for Applied Non-Violent Action and Strategies (CANVAS). Pe de altă parte, fiind generos finanțată de structuri guvernamentale și non-guvernammentale, elaborează programe extrem de incisive pentru a răsturna de la putere guverne care nu sunt pe placul celor care plătesc operațiunea. CANVAS provine dintr-un nucleu ce a executat misiuni de regime change în Europa de Est la sfârșitul anilor ’90 și care s-a numit OTPOR (în limba sârbă înseamnă rezistență. Să ne mirăm oare de această coincidență cu mișcarea #Rezist din România?). OTPOR a pornit de la un grup de studenți din Belgrad care se opuneau lui Slobodan Milosevic. Dar după ce au fost finanțați de „organizații americane de soft power”, mișcarea a prins proporții naționale.
Datele scurse de WikiLeaks de la agenția de securitate Stratfor conțin un email din februarie 2010 în care este explicată natura reală a CANVAS:
Ei sunt conectați la surse de finanțare din Statele Unite cum sunt NED, Freedom House și Albert Einstein Institute și, prin acestea, de U.S. Agency for International Development și U.S. Department of State. După ce l-au răsturnat pe Miloșevici, puștii care conduceau OTPOR au crescut, și-au luat costume și au construit CANVAS – Center for Applied Non-Violent Action and Strategies… sau, cu alte cuvinte un grup de „exportă-o-revoluție” care a pus semințele pentru un număr de revoluții colorate (au și un site: http://www.canvasopedia.org/). Sunt în continuare agățați la finanțarea americană și călătoresc în jurul lumii pentru a răsturna „dictatori” și guverne autocrate (cele care nu sunt pe placul SUA).
Informații suplimentare despre OTPOR / CANVAS apar într-un email desecretizat în 2013 de WikiLeaks, tot de la agenția Stratfor, care dezvăluie că activiștii acestei organizații
au fost implicați în numeroase mișcări pro-democrație din jurul lumii (cel mai eficient în Ucraina și Georgia, dar de asemenea în Belarus, Venezuela, Zimbabwe, Iran, Liban, Azerbaigian și Tibet). Sunt sprijiniție de Albert Einstein Institution, Democracy Research Guide, International Center on Nonviolent Conflict Resources, International Republican Institute și The National Democratic Institute for International Affairs. Au primit de asemenea finanțare și antrenament de la CIA în timpul acțiunilor anti-Milosevic din 1999/2000.
Bineînțeles, agenția de securitate Stratfor contribuia în mod activ la demersurile CANVAS (fosta OTPOR), lucru de altfel logic dacă avem în vedere că, așa cum tot date desecretizate de WikiLeaks au evidențiat, Stratfor este un fel de „CIA din umbră”. Oficial, Stratfor este „o binecunoscută firmă americană privată de informații (numele provine de la Strategic Forecasting, Inc.), fondată în 1996 în Austin, Texas, de George Friedman”.
Faptul că OTPOR era încă din anul 2000 masiv finanțată de Statele Unite a apărut inclusiv în știrile mainstream. Un articol din noiembrie 2000 al New York Times menționează explicit că NED, USAID sau The International Republican Institute au oferit zeci de milioane de dolari pentru succesul protestatarilor din OTPOR în Europa de Est. Conform NYT, un oficial al National Endowment for Democracy, pe nume Paul B. McCarthy, a spus pe șleau că „din august 1999 dolarii au început să curgă destul de semnificativ către OTPOR”.
Implicarea concretă a OTPOR în tentativa de schimbare de regim din Venezuela este evidențiată de un articol al Stratfor, publicat chiar pe site-ul agenției, în octombrie 2007. Articolul informează că cinci studenți din Venezuela au fost antrenați în Belgrad de OTPOR (între timp rebotezată CANVAS) în anul 2005. Într-o manieră foarte pozitivă, Stratfor transmite că perspectiva antrenamentului era ca printr-un angajament pe măsură, să fie atins obiectivul de „a declanșa o revoluție ân Venezuela”. Articolul redă și un fel de criteriu obiectiv care trebuie atins: „atunci când vezi studenții de la cinci universități venezuelene organizând simultan demonstrații, vei ști că antrenamentul s-a terminat și a început activitatea reală”.
Și într-adevăr, la doar doi ani după aceea urmau să se vadă rezultatele. Potrivit unui studiu atent documentat al jurnaliștilor Max Blumenthal și Dan Cohen, astfel de antrenamente conduse de CANVAS, supervizate de Stratfor și masiv finanțate de NED (plus alte organizații în principal din SUA), au condus în anul 2007 la puternice frământări sociale în Venezuela. Au fost mai întâi masivele proteste din fața Radio Caracas Televisión (RCTV) din 19 mai 2007. După care nemulțumirea indusă populației a fost direcționată către organizarea unui referendum. Referendumul a avut loc în 2 decembrie 2007, totuși populația a rămas de partea lui Chavez. Dar eforturile din culisele democrației au continuat. Dirijați îndeaproape de „clasa activiștilor de schimbare de regim sprijiniți de SUA”, noul val revoluționar a constituit mișcarea „Generation 2007”, cunoscută și ca ”mișcarea studenților”. Manifestațiile studenților protestatari dădeau rezultate atât de eficiente, încât încă de la apariția lor în spațiul public, ambasadorul american în Venezuela, William Brownfield, a trimis un email, în iunie 2007, către State Department, National Security Council și Department of Defense, în care lăuda „Generația 2007”. Brownfield era foarte mulțumit că studenții „au manipulat cu succes nemulțumirile populare” față de Chavez, pe care au reușit să îl forțeze „să aibă o (supra)-reacție”, în sensul de excesivă, disproporționată.
Manifestațiile Genneration 2007 erau complet diferite de protestele obișnuite. Includeau felurite tehnici prin care instigau la violență sau foloseau metode scandaloase, pline de vulgarități provocatoare, pentru a atrage atenția populației. Presa din Venezuela consemnează de exemplu că la una dintre manifestațiile susținute în 2009 de G7 contra regimului Chavez, protestatarii au urmărit să șocheze scoțându-și pantalonii și expunându-și posteriorul.
Generation 2007 îi includea pe Juan Guaido și Leopoldo López. În 2009 Lopez a fondat Partidul Voința Poporului (Voluntad Popular), cu Guaido ca membru proeminent.
Generation 2007 și Voința Poporului au constituit structuri de bază în jurul cărora s-a organizat opoziția. În realitate planurile de acțiune erau foarte atent stabilite și coordonate de experții în „schimbări de regim” din CANVAS și Stratfor. Totuși, o importantă parte a acestor planuri a fost interceptată de WikiLeaks. Dintr-o astfel de scurgere de date este elocvent un raport trimis în septembrie 2009 de la CANVAS către Stratfor. Raportul prezintă detaliat indicații despre cum ar putea fi speculate situațiile din Venezuela pentru a-l da jos pe Chavez. Încă de la început se pune în vedere că „o cheie către slăbiciunea lui Chavez este declinul din sectorul electricității”, ceea ce are potențialul de a duce la pene de curent. Situația este văzută ca o mare oportunitate, un punct de cotitură (the watershed event)(!):
Acest lucru ar avea probabil impactul de a potența nemulțumirile publice într-un mod pe care niciun grup de opoziție nu ar putea spera vreodată să-l genereze. Exact în acel moment un grup de opoziție ar fi cel mai bine servit pentru a profita de situație și să o întoarcă împotriva lui Chavez și spre interesele lor.
Sunt de asemenea oferite indicații precise și detaliate, structurate pe puncte, în vederea implicării în alegerile parlamentare ce urmau peste doar trei zile, în 26 septembrie 2010. Printre aceste indicații figura o listă cu „potențiali aliați ai opoziției” și una cu „lista chestiunilor ce au potențialul de a fi exploatate în campanie”. Se explică de asemenea că „două metode principale pentru a crea teamă și dependență sunt prin amenințarea cu pericolul unei intervenții internaționale și utilizarea presiunilor economice”.
Adică exact ceea ce se întâmplă acum în Venezuela.
DE PAUL GHIȚIU