◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.04.2024

România U21 s-a calificat la Jocurile Olimpice!

România s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2020, după ce și-a asigurat prezența în semifinalele Euro 2019 U21.

Naționala României revine la Jocurile Olimpice după 55 de ani de așteptare! „Tricolorii mici” vor merge la Tokyo, unde turneul de fotbal se va desfășura în perioada 23 iulie – 8 august.

Spre deosebire de Euro 2019, unde participă jucătorii născuți după 1 ianuarie 1996, la viitoarea ediție a JO pot fi înscriși pe listă jucătorii născuți după 1 ianuarie 1997. Există însă și un avantaj. Pot fi convocați 3 fotbaliști care depășesc limita, indiferent de vârstă.

Cine depășește limita de vârstă?

Din lotul de 23 pe care Mirel Rădoi l-a convocat pentru turneul final din Italia și San Marino, cinci jucători sunt născuți înainte de 1997:

  • Cătălin Căbuz (portar, Viitorul)
  • Ionuț Nedelcearu (fundaș, Ufa)
  • Florin Ștefan (fundaș, Sepsi)
  • Adrian Rus (fundaș, Sepsi)
  • George Pușcaș (atacant, Palermo)

Trei dintre cei cinci, Nedelcearu, Ștefan și Pușcaș, sunt jucători de bază în formația de la Euro 2019. 

Majoritatea jucătorilor lăsați acasă de selecționer îndeplinesc însă criteriile de convocare. Nu și Răzvan Marin (mijlocaș, Ajax) sau Mihai Butean (fundaș, Astra), ambii născuți în 1996. Butean a ratat la mustață lotul pentru Euro 2019.

Ar trebui convocat vreun „veteran”?

Mirel Rădoi va fi pus în fața unei dileme importante înainte de Jocurile Olimpice. Să ofere cele trei locuri speciale jucătorilor care au contribuit la rezultatul istoric pentru România sau să apeleze la „veterani”.

Întrebarea reală: merită vreun jucător mai în vârstă să fie luat în calcul de Rădoi? Ce soluții ar putea oferi naționala mare pentru JO, în afara jucătorilor care au fost eligibili pentru Euro U21:

  • Portar? Radu e căpitanul și stâlpul echipei, nu poate fi scos dintre buturi;
  • Fundași? Capitolul la care naționala lui Contra stă cel mai prost. Greu de crezut că Rădoi ar putea apela la Săpunaru, Grigore sau Chiricheș;
  • Mijlocași? „Tineretul” are soluții excelente în ofensivă, dar și la închidere;
  • Atacanți? Pușcaș deja și-a câștigat locul în ofensiva naționalei mari, nu poate fi scos din echipă.

Astfel, cel mai probabil Rădoi va apela la 3 jucători care fac parte din această generație, Pușcaș, Marin și Nedelcearu fiind favoriți.

Lasă cluburile jucătorii?

Rădoi va avea probleme în a alcătui lotul. Turneul din Tokyo se desfășoară într-o perioadă incomodă pentru fotbalul românesc, 23 iulie – 8 august, când echipele noastre sunt implicate în preliminariile din cupele europene.

N-a întâmpinat dificultăți în această vară decât din partea lui Ajax, care nu i-a permis lui Răzvan Marin să joace la Euro 2019. Cum Viitorul și FCSB, echipele care dau nouă dintre jucătorii de la acest turneu, au șanse mari să fie implicate în preliminariile din Champions League sau Europa League, convocările ar putea fi blocate.

JOCURILE OLIMPICE 2020: CELE MAI IMPORTANTE DETALII

Turneul se va disputa în Japonia, în perioada 23 iulie – 8 august, în șase orașe: Sapporo, Sendai, Ibaraki, Saitama, Yokohama și Tokyo. Vor participa 16 echipe, în acest moment fiind calificate deja numai 5: Japonia (țara gazdă), Germania, Spania, ROMÂNIA și Franța. Componența finală va fi stabilită abia în februarie 2020, când au loc ultimele calificări. Celelalte echipe vor veni din Oceania (1), Africa (2), America de Nord și Centrală (2), Asia (3), America de Sud (2).

Cele 16 formații vor fi împărțite în patru grupe de câte patru echipe, urmând ca primele două clasate să se califice în sferturi.

gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *