Desfăşurare cosmică, profunzimi sentimentale

Făcând ordine prin bibliotecă, zilele trecute, am găsit câteva cărţi şi documente pe care, cândva, dl Eugen Enea Caraghiaur, pe care l-am cunoscut, ni le-a oferit, mie şi soţului meu, Constantin Dumitrache, fost redactor la Radio Craiova. Este vorba, printre altele, despre volumul „Meteoriţi”, apărut la Editura Mileniul Trei, în 1990, la Deva, şi despre cartea de poeme „Cântări iubirii”, apărută la Chişinău, în anul 1991 (ediţie bilingvă, româno-franceză).

Născut la 15 august 1923, la Comrat, Basarabia, Eugen Enea Caraghiaur este al 51-lea Şef al Casei Cumane de România Panciu, descendent direct al Casei Cumane de Panciu, purtând titlul de Prinţ.

După studiile primare şi liceale, urmează Facultatea de Mine la Politehnica din Timişoara, unde fondează Mişcarea anticomunistă a Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc (1945). Pentru luptă antibolşevică şi pro-Basarabia este arestat şi condamnat la moarte (17 aug. 1948) de NKVD şi Tribunalul Militar din Timişoara. Evadează, trecând Dunărea înot spre Iugoslavia, şi ajunge în Europa Occidentală. Suportă detenţia în mai multe închisori, dezertează, apoi se stabileşte temporar în Italia şi Franţa, unde urmează studii de geologie la Universităţile din Roma, Nancy şi Sorbona, obţinând diploma de minier-geolog.

În 1951 părăseşte Europa şi se îndreaptă spre America, unde devine redactor al ziarului „Dreptatea”, editat la New York, apoi în 1954 se stabileşte în Canada, unde ajunge un prosper om de afaceri.

Începând activitatea ca simplu miner într-o mină de cupru şi aur, acum este unul dintre cei mai de seamă oameni de afaceri din Occident, proprietar a zeci de întreprinderi în numeroase ţări de pe glob.

Eugen Enea Caraghiaur este autorul a peste 60 de volume cu cele mai diverse teme – poezie, beletristică, studii critice, economie politică, istorie, istoriografie şi etnografie – apărute, de-a lungul anilor, în Canada, Italia, România şi Basarabia.

Eugen Enea Caraghiaur a fost decorat cu Crucea Patriarhală (1976), fiind fondatorul şi co-ctitorul principal al Bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Montreal. Este Preşedinte-fondator al Congresului Canadian Român (1984). Este deţinător al medaliei de aur Mihai Eminescu (1977) decernată la Chişinău de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi de Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Recitind volumul „Meteoriţi” am simţit o continuă mişcare pe o traiectorie spre „Odihna meritată/ prelinsă din re-nume”, o curgere solitară „prin mirări/ şi-n nespuse/ întrebări”, ceea ce înseamnă, de fapt, o desfăşurare cosmică cu luciri onirice.

Cu „stelele la plug” înhămate, prinţul Eugen Caraghiaur (pentru că, dincolo de faptul că este poet şi inginer, el este Prinţ, un Prinţ rătăcitor, pe care destinul l-a purtat până în Canada), brăzdează cerul şi-l însămânţează cu vise, „descătuşat de limitele firii”, şi vine discret, nostalgic şi emoţional, fie şi pentru o scurtă perioadă, să-şi trăiască amintirile într-un spaţiu al dorurilor: „Eu sunt un gând, izvor de noapte/ fir argintiu sclipind în şoapte”.

În „asimetria/ universului”, care „ascunde faţa/ nevăzutului”, o asimetrie nu matematică, ci una ca imperfecţiune a tuturor existenţelor, o imperfecţiune ce ascunde ceea ce este perfect (şi perfect este doar ceea ce nu există) poetul adoarme „în fiecare seară/ cu taina gândului ne-nvins”, cu credinţa că într-un timp şi într-o lume unde totul este posibil, omul nu poate fi împovărat sau despovărat de gândurile sale.

Frumoasele versuri: „Mă închid în sinea mea/ dar rămân pe drumul aspru” ne dezvăluie un portret de o deosebită sensibilitate, care, fără a se sustrage realului, firescului, într-un joc al opţiunii, se închide în sine, o închidere lăuntrică în care „sufletul e sclav/ iar inima-i cătuşe” şi într-o creştere progresivă a anilor ce „trec uşor”, dar lasă urme adânci, „schimbat la faţă…/ ca marea în furtună”, el duce mereu o luptă cu sine, o luptă a paradoxului sau a ironiei ce se concretizează în semnificaţia unei libertăţi închise sau a unei închideri libere: „Cea mai grea bătălie/ e lucrarea din tine”. („Bătălie”).

Pentru poet, femeia perfectă este aceea care se potriveşte imperfecţiunii sale, aceea care înţelege „căderea strâmbă a zilei”, aceea care se regăseşte în el ca altă imperfecţiune.

Ca şi Dostoievski, care spune că „numai prin suferinţă se poate iubi cu adevărat pe pământul acesta”, Eugen Caraghiaur consideră că „Suferinţa/ este drumul/ spre libertate…” şi că „numai focul naşte viaţa”, conform principiului heraclitic, focul reprezentând originea, substanţa actuală şi factorul primordial al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletului omenesc.

Cartea de poeme „Cântări iubirii” cuprinde versuri din care se degajă o tensiune a inefabilului. Într-un limbaj emoţional şi muzical, poetul evocă imagini vizuale plastice, păstrând o formă ritmică cu implicări de semnificaţii afective. Prin labirintul sufletului său, realitatea, ca reprezentare sensibilă, urmează un grafic al sentimentelor.

Realizat, material şi profesional, în Canada, poetul pare a fi suspendat, trăind într-un timp ce-i sporeşte şi mai mult dorinţa continuităţii unei activităţi creatoare: „Ne perindăm prin marginile lumii/ Încovoiaţi de-atâtea nedreptăţi/… /Ne perindăm prin marginile lumii/ arzând din candele de dor.”

Realitatea existenţială, la Eugen Enea Caraghiaur, este asemenea lăuntricului; o forţă interioară dirijează spiritul, apar forme evanescente, în care caută, şi găseşte, frumuseţea, desăvârşirea trăirii. „Să mă las de dorul dor?…Cântul meu e tricolor până-n veşnicie.”

Evadând spiritual din mediul în care trăieşte şi eliberându-se de canoanele cotidianului, poetul încearcă să vadă, prin ochii bunicii, acea mişcare sufletească primordială, să cunoască extazul prin raportarea elementelor devenirii exterioare şi amploarea profunzimii acelor sentimente ce persistă într-o stare complexă spiritualizată.

Orientat către un relief cu profunzimi sentimentale, poetul însufleţeşte şi luminează, cu propriul său spirit, imagini aflate, într-o stare de epuizare, la nivelul amintirii, intensifică dispoziţiile afective în forme emoţionale extinse şi receptate facil.

Pentru că, în curând, dl Eugen Enea Caraghiaur va împlini 96 de ani, îi urăm „La mulţi ani” şi îi dorim multă sănătate!

Doina Drăguţ / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.