Concurs de istorie locală ˝Balilești- prin istorie spre viitor˝

Ediția a III-a a concursului de istorie locală, Comuna Bălilești-prin istorie spre viitor, s-a desfășurat la Căminul Cultural din Poienița, în data de 23 iunie a.c.,  sub oblăduirea Asociației Tinerețea și Prietenia în parteneriat cu Primăria Bălilești și Școala Gimnazială Bălilești, județul Argeș.De ce un concurs de istorie locală? În contextul în care, atât la nivelul Uniunii Europene, prin „Strategia Europa 2020”, cât și la nivel național, prin „Strategia pentru cultură și patrimoniu național 2016-2020”1, elaborată de Ministerul Culturii, se încurajează organizarea de proiecte și acțiuni în sensul cunoașterii, promovării și conștientizării valorilor patrimoniului cultural, a afirmării identității locale a fiecărei comunități, este lăudabilă inițiativa primăriei, școlii și Asociației Tinerețea și Prietenia de a susține organizarea unui concurs de istorie locală la Bălilești.

      Povestea continuă. După edițiile reușite din 2017 și 2018,  ajuns la a treia ediție, concursul de istorie locală nu încetează să atragă cu specificul său pe cei interesați de trecutul comunității din care fac parte. Copiii din comuna Bălilești, care au găsit în acest concurs oportunitatea de a cunoaște aspecte privind istoria locală, geografia, evoluția religioasă, culturală și economică a comunități lor, s-au pregătit foarte bine pentru întâlnirea cu întrebările elaborate de organizatori. Au fost necesare 32 de întrebări despre evenimentele din trecutul satelor de pe raza comunei Bălilești pentru a se decide câștigătorii concursului. Și de această dată au urcat pe podium numai fete. Concursul a fost câștigat pentru prima dată de o elevă care a absolvit clasa a V-a, iar pe primele trei locuri s-au aflat colege de clasă care au terminat clasa a V-a la Școala Bălilești. Toți elevii participanți au primit cartea profesorului Nicolae Pantazică, Băjești – Satul de la PoartaRaiului, iar cei care au urcat pe podium au primit premii în bani.

      O inițiativă de urmat. Este printre puținele inițiative de acest fel din țară. În culisele sale se află oameni din Bălilești, mândri de identitatea și specificul comunității lor, care înțeleg importanța promovării patrimoniului cultural local în rândul membrilor comunității și nu numai, conferind continuitate unui astfel de proiect și promovându-l drept model de urmat pentru alte comunități locale.

      La finalul concursului toți cei prezenți au avut ceva de câștigat, iar laurii au revenit elevilor de pe podium. Iată cum a arătat podiumul de premiere:

Premiul I: Alexandra Ioana Spătaru

Premiul al II-lea – Sorina Georgiana Zamfir

Premiul al III-lea – Ștefania Armeanu

Mențiune – Iulia Maria Pavel

Organizatorii și partenerii s-au implicat, iar comunitatea și viitorul ei, copiii, au avut cel mai mult de câștigat.

   Elena Chiriță / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.