Aventura ideilor – o nouă apariție la Editura UZP

Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 75 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6.000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în Dicţionarul scriitorilor Români de Azi (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dâncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de şcoală literară şi lider al Ligii Scriitorilor Români, jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R., în 2015, la Concursul naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. la Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu Aventura ideilor, la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei.

Nostalgic şi sentimental, Al. Florin Ţene nu-şi uită niciodată originile şi, scormonind prin „lada cu amintiri”, se întoarce mereu la „anii fragezi”, când alături de foştii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale şotii sancţionate prompt de profesorul Muşulescu, care îi punea pe recalcitranţi „la colţ, pe coji de nucă”, aşa că, „de teamă, iar nu din conştiinţă, învăţam!”.

Parcurgând suita de eseuri şi comentarii critice pe teme diverse, şi deopotrivă de incitante, de la Heidegger, la Nietzsche, şi de la Socrate la … Patapievici (văzut ca model invers !) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc.

Aventura ideilor rămâne, în structura academică a demonstraţiilor sale, o carte puternic polemică, croită după chipul şi personalitatea vulcanică a autorului ei.

Doru Dinu Glăvan

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*