Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907)

În 1883 se înființează la București Societatea Ziariștilor. Bogdan Petriceicu Hașdeu, susținut de Eminescu, este ales președinte. Acesta renunță în favoarea contracandidatului său, C.A. Rosetti. Din comitetul ales făcea parte și Eminescu.
B.P. Haşdeu s-a născut la Cristinești – Hotin, într-o familie de oameni avuți și instruiți. Tatăl său cunoștea zece limbi străine, între care și persana, era istoric, publicist, și a scris în latină despre flora Basarabiei.
A studiat la liceul din Chișinău, apoi la Universitatea din Harkov. Enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric, om politic. Este considerat una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.
Manifestă un interes deosebit pentru presa timpului.
Sub direcția sa apare la Iași ziarul ”România” (1858), transformat ulterior în ”Foița de istorie și literatură”. În anul următor, tot în capitala Moldovei scoate ”Foaea de storia română”. Colaborează la ”Dacia” și ”Tribuna Română”. Publică în revista ”Din Moldova”, devenită ”Lumina”.
Se mută la București (1863) unde scoate revista ”Aghiuță”. Va colabora la ziarul condus de Cezar Bolliac, ”Buciumul” (1864). Editează revista ”Arhiva istorică a României”. În linia promovată în revista ”Aghiuță” înființează ”Satyrul”. Polemica declanșată cu cei de la ”Convorbiri literare” este dusă în noile publicații ”Revista Nouă” și ”Revista contemporană”. Publică în ”Familia”. Apare ziarul ”Traian” (1869). Urmează revista ”Columna lui Traian” (1870-1877; 1882-1889). Apare la București ”Revista Nouă”, avându-l ca director pe B.P.Hașdeu, între redactori aflându-se și Alexandru Vlahuță și Barbu Delavrancea.

 

(Neagu U.)

Despre autor

Lasă un răspuns

*