Din puţul fără fund, cu telecomandă

Emisiunile trece, perlele rămâne

 Bărbat-su lui Udrea • Cur-cu-beul lui Fuego • Pe jandarmi poți să le faci orice • Otello, Otielo, Uătelo, Ótelo sau Othello? • Lumea mondială în doliu • Evoluțiile îl face pe Ianis Hagi • Toate partidele cu mici excepții

 Bărbat-su lui Udrea făcuse nasoale” (Mugur Ciuvică, Antena 3, 19 septembrie 2018)

Până la un punct, limbajul colocvial-buruienos al președintelui Grupului de Investigații Politice este eficient și chiar amuzant. Când colocvialul dă în greșeală gramaticală, zicerile nu mai sunt simpatice. Exprimarea de aici este pleonastică pentru că „su” și „lui” se referă la același lucru: posesia. Ca să fie corect, trebuia să spună fie „Bărbatul Elenei Udrea”, fie, simplu, „Bărbat-su” (bărbatul său), după ce ar fi fost necesar să aducă vorba de Elena Udrea, ca să fie clar la al cui soț se referă.

  • „Doar tu și eu / Dăm cerului un currr-cubeu.” (Paul Surugiu – Fuego, Antena 1, 19 septembrie 2018)

Prezentând în premieră TV piesa „Porți de cer”, pe un text de Adrian Artene, Fuego ar fi trebuit să rostească mai legat (pe imprimare, desigur, că a fost play-back) cuvântul „curcubeu”. Pronunțarea rarefiată, accentuarea consoanei „r” sau împărțirea în silabe a cuvântului „cur-cu-beu” dă naștere la sonorități dorsale, nedorite.

  • Pe jandarmi poți să le faci orice.” (Mugur Ciuvică, Antena 3, 21 septembrie 2018)

Asta înseamnă să fii consecvent! Mugur Ciuvică e iarăși în vizor, după doar două zile de la precedenta capturare, și ne alimentează rubrica, fără să facă mari eforturi. Lupta politică din televiziuni se lasă, printre altele, cu ambuscade, accidente și fracturi gramaticale, unele grave. Aici, avem cazul tipic de dezacord în caz, prin schimbarea construcției gramaticale în timpul vorbirii. Fraza a început la cazul acuzativ (Pe cine? Pe jandarmi), dar s-a terminat la cazul dativ (Cui? Jandarmilor poți să le faci orice). Dacă defecțiunea ar avea ceva rezultate stilistice, i-am zice anacolut (figură de stil definită exact ca schimbare a construcției gramaticale în timpul frazei, care generează dezacorduri. Dar efectele stilistice lipsesc, iar autorul nu este un mare scriitor, să i se permită, așa că avem aici doar un dezacord. Nasol. Corect ar fi fost fie „Jandarmilor poți să le faci orice”, fie (dacă a apucat să spună „pe”) „Pe jandarmi îi poți trata oricum”.

  • „Opera Otello de Verdi.” (Antena 3, pe ecran, 21 septembrie 2018)

Sigur, știm că așa e intitulată opera originală a marelui Verdi, fără „h” și e clar că nu mai avem ce face, fiindcă autorul e mort și nu se mai poate schimba nimic, adică să pună titlul ca numele corect din piesa lui Shakespeare, „Othello”. Ne întrebăm dacă s-ar face derogări de la original în cazul în care s-ar descoperi niște lucrări ale unor compozitori de pe la noi, din marginea Europei: „Otielo” de Ciprian Porumbescu sau de George Enescu (ca-n Moldova), „Uătelo” de Dinu Lipatti (ca-n București) sau „Ótelo” de Bela Bartok (cu accent pe prima silabă, ca-n maghiara vorbită chiar și pe la Sânnicolau Mare)? Li s-ar ierta adaptarea unui nume celebru la specificul local? Noi zicem că nu.

  • „Doliu în lumea mondială a muzicii.” (Andrei Partoș, „Psihologul muzical”, Radio România Actualități, 5 octombrie 2018)

Când spunem „lume”, nu mai e nevoie să adăugăm adjectivul „mondială”, căci dăm în pleonasm. „Mondial” vine de la „monde” care înseamnă chiar „lume”. Cu toată dragostea, domnule Partoș…

  • Evoluțiile mele după întoarcerea din Italia mă încurajează și mă face să cred că pot juca și la echipa mare.” (Ianis Hagi, Digi Sport 3 TV, 6 octombrie 2018)

Sigur, nu gramatica e punctul tare al tânărului fotbalist, fiul marelui Gică Hagi, și nimeni nu are pretenția să auzim subtilități lingvistice de la sportivi. Dar un acord între subiect și predicat, bine articulat, nu face rău nimănui.

  • Toate partidele, de la mic la mare, au spus că susțin referendumul, cu mici excepții.” (Cozmin Gușă, Realitatea TV, 6 octombrie 2018)

Păi, dacă sunt „toate” pentru, de unde mai scoatem acele „mici excepții” care sunt împotrivă? Ori sunt toate, ori nu sunt. Ce simplu ar fi fost dacă s-ar fi folosit o particulă ajutătoare pentru relativizare, de tipul „aproape” sau „cam”. Dorința de absolut și radicalizarea politică trebuie să plătească tribut, măcar către ascultătorii exigenți.

Andrei Păunescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.