Wimbledon 2019 | Lumea tenisului, aplauze „în picioare”, după Halep – Gauff 6-3, 6-3: „Parcursul de basm s-a încheiat”

Simona Halep a ajuns în sferturile de finală de la Wimbledon, după 6-3, 6-3 cu Cori Gauff, într-un meci așteptat cu sufletul la gură de toată lumea tenisului.

Americanca de 15 ani nu a mai reușit să „sperie” pe nimeni, după ce a făcut „victime” uriașe la acest turneu. Cu toate acestea, „Coco” a fost lăudată de toată lumea pentru acest parcurs superb, în urma căruia și-a asigurat urcarea de pe locul 313 până pe 139 WTA.

„Un pas prea mare pentru Coco Gauff – dar ce parcurs memorabil a avut! Publicul de pe terenul numărul 1 se ridică în semn de recunoștință pentru tot entuziasmul”, a fost postarea de pe Twitterul oficial Wimbledon.

„Halep încheie parcursul de basm al lui Gauff și ajunge în sferturi la Wimbledon. Halep a jucat un meci curat, cu 17 winnere și 14 greșeli neforțate, câștigând 70 la sută dintre puncte atunci când a urcat la fileu. Iar cele 15 winnere ale lui Gauff nu au putut să depășească cele 28 de erori neforțate.

Totuși, americanca nu s-a predat fără luptă, pentru că a salvat două mingi de meci, dar nu a fost capabilă să mai aibă o altă revenire consecutivă pentru a-și menține turneul viu”, a titrat site-ul oficial WTA.

Cine e Cori Gauff

Cori Gauff s-a născut în Georgia, dar s-a stabilit în sudul Floridei pentru a se dedica tenisului. Părinţii săi au fost ambii sportivi, tatăl baschetbalist, mama atletă.

La 13 ani, a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă într-o finală de US Open rezervată junioarelor, iar apoi a câştigat Roland Garros la acelaşi nivel. Acum o lună a fost cea mai tânără jucătoare care se impune într-un meci din calificările turneului de grand slam parizian.

Cori Gauff a trecut de 3 tururi preliminare, iar în primul tur de pe tabloul principal a și reușit prima surpriză de proporții, când a eliminat-o pe Venus Williams, în doupă seturi, 6-4, 6-4.

Puștoaica nu s-a oprit aici și a spulberat-o și pe Rybarykova în turul secund. A urmat apoi meciul cu Polona Hercog, din turul 3, acolo unde Gauff a pierdut primul ei set de la acest turneu, însă în cele din urmă a trecut și de jucătoarea din Slovenia. A dat apoi, în optimile de finală, peste Simona Halep, care însă s-a dovedit mult prea puternică pentru americanca de 15

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.