Detalii despre Protocolul Ribbentrop şi V.Molotov

Spicuim din Seria Romaniana: Romani cu care ne mandrim, a ziaristului Gabriel Teodor Gherasim, cateva fragmente din interviuri luate de acesta unor personalitati culturale, politice si intelectuale romanesti dintre Nistru si Prut.
Astfel, prin marturisirea lor, o sa fim mai aproape de realizarea sacrificiilor celor are au refacut Romania Mare si a importantei acestei reuniri de neam dintre Nistru si Tisa.
Note
Nici în Protocolul adiţional secret privind delimitarea sferelor de interes în Europa Răsăriteană între Germania şi URSS, semnat în ziua de 23 august 1939 la Moscova de către V.Ribbentrop şi V.Molotov, nici în declaraţia şefului diplomaţiei sovietice făcute de la tribuna Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste la 29 martie 1940, când este atât de acut pusă problema retrocedării de către România a Basarabiei, Bucovina, fie ca provincie istorică integrală, fie ca o parte a ei, nu este amintită şi, deci, nu devine obiectul apetiturilor imperialiste de la Kremlin.
Abia în telegrama din 23 iunie 1940, expediată de la Moscova de către contele Schulenburg, ambasadorul Germaniei în Uniunea Sovietică, Ministerul de Externe de la Berlin era sesizat că „cererea sovietică se extinde, de asemenea, şi asupra Bucovinei, care are populaţie ucraineană”. Vezi: Bătălia pentru Bucovina. Volum îngrijit de Stelian Neagoe. – Timişoara: Editura „Helicon”, 1992. – P. 135
La 25 iunie 1940 Schulenburg primea de la Berlin o înştiinţare telefonică, prin care era rugat să-1 viziteze pe Molotov şi să-i declare, printre altele, şi următoarele: „Revendicarea de către Uniunea Sovietică a Bucovinei constituie o noutate. Bucovina a fost în trecut provincie a coroanei austriece şi este dens populată de germani. Germania este, de asemenea în mod deosebit interesată de soarta acestor volksdeutsche”. Vezi: Ibidem. – P. 138. Deşi, după cum vedem, Bucovina era pentru Berlin o noutate în pretenţiile sovieticilor, pentru conducerea germană de atunci ea prezenta interes doar în măsura în care acolo locuiau reprezentanţi ai naţiunii germane (nota red.).
Fiindcă prin ocuparea părţii de nord a Bucovinei se săvârşea un act de ne-dreptate împotriva români-lor, act care jignea adânc drepturile etnice şi istorice legitime ale românilor asupra teritoriului revendi-cat de către Soviete, I.Nistor, T.Sauciuc-Săveanu, M.Hacman, I.Şoneriu, unii dintre cei mai devotaţi fii ai provinciei smulse din trupul Ţării, arătau în memoriul lor adresat regelui Carol al II-lea: „Oraşele şi satele noastre n-au fost niciodată legate de Uniunea Sovietică, nici prin comunitatea soartei istorice şi nici prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională. Ocuparea militară arată că tragerea liniei de demarcaţie n-a fost determinată nici de criteriul etnic care să justifice întrucâtva o asemenea măsură grăbită”. Un memoriu asemănător a adresat regelui şi un grup de fruntaşi herţeni, printre care şi pictorul Artur Verona, în care se spunea: „în urma dureroasei răşluiri a trupului scumpei noastre ţări, s-a cotropit şi o bucată din vechiul pământ al Moldovei ce nu a fost niciodată sub stăpânire străină. Pe aceste frumoase meleaguri ale vechiului ţinut al Herţei au trăit şi înflorit sute de generaţii de români, dintre care au faurit cu umila lor contribuţie trecutul scump al patriei. Herţa, patria lui Gheorghe Asachi, cu întreaga plasă ce o înconjoară, pe care se găsesc frumoasele ctitorii ale Holbăneştilor din Mogoşeşti, Buda, Lunca, Molniţa, Horbova şi Herţa şi unde se află moşii din tată în fiu Holbăineşti, Cazimireşti, Stârceşti, apoi Târnăuca, satul lui Vasile Bogrea, cu spitalul, ctitorie Sturdzească, şi cu fosta moşie domnească, au rămas la duşman”. Vezi: Memoriul adresat regelui Carol al ll-lea de către un grup defruntaşi bucovineni în legătură cu ocupaţia sovietică a nordului Bucovinei// Arcaşul, Publicaţie independentă românească. – Cernăuţi. – Anul V. – Nr. 15-16 (153-154), 28 august 1999.
Proteste energice împotriva ocupării Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către trupele sovietice au adresat Parlamentul României, Academia Română, iar în Camera Deputaţilor şi în Senat s-a votat o moţiune, în care se reliefa că „ultimatumul, ce a fost urmat de o luare în stăpânire imediată a provinciilor româneşti, nu poate găsi nici un temei istoric şi legal şi înstrăinarea unei atât de largi părţi a României Unite calcă peste dreptul a trei milioane de ţărani români şi a unei pături de intelectuali devotate cauzei naţionale”. Vezi:Ion Nistor. Istoria Bucovinei. – Bucureşti: Editura „Humanitas”, 1991. – P. 419.
Vezi: Ioan Murariu. Anexarea Ţinutului Herţa de către URSS// Ioan Murariu. Istoria Ţinutului Herţa (până la 1940). – Bacău: Editura „GRIGORE TABACARU”, 1997. – P. 75-79.
Ion Gherman. Istoria tragică a Bucovinei, Basarabiei şi Ţinutului Herţa. – Bucureşti: Editura ALL, 1993. – P. 13
Conform datelor recensământului din 29 decembrie 1930, în cele cinci judeţe bucovinene (Cernăuţi, Storojineţ, Rădăuţi, Suceava şi Câmpulung) locuiau 75.533 germani (8,8%), pe când numărul românilor era de 379.691 (41,01%), al ucrainenilor – de 236.130 (27,7%), al polonilor – de 44.254 (5,4%), al evreilor – de 92.492 (10,81%), al ungurilor – 11.881 (1,4%), al ruşilor – de 7.948 (0,9%), al ţiganilor – de 2.164 (0,3%) etc. Reieşind din această statistică, populaţia germană, mai numeroasă în judeţele Cernăuţi (19.586), Câmpulung (19.109) şi Rădăuţi (10.291), alcătuia doar 8,8 la sută din întreaga populaţie a Bucovinei. Însă nici elementul ucrainean nu era ponderabil (doar 27,7 la sută), ca Bucovina să devină obiect de revizionism. În nota ultimativă din 26 iunie 1940 a Guvernului Sovietic către Guvernul Român se reliefa: „Guvernul Sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii de către URSS a acelei părţi a Bucovinei, a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională”. Primind acea notă ultimativă, Guvernul de la Bucureşti a dispus retragerea armatei şi a autorităţilor civile nu numai din Basarabia, ci şi din nordul Bucovinei, după o hartă anexată de către Comisariatul Poporului pentru afacerile Externe de la Moscova. În ziua de 28 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat în întregirae judeţele Cernăuţi şi Storojineţ, precum şi o mare parte dintr-un alt judeţ bucovinean – Rădăuţi. Însă, din structura demografică a acestor judeţe reieşea că Kremlinul, revendicându-le, a făcut uz de fals în nota sa ultimativă remisă Guvernului de la Bucureşti. Populaţia acestor judeţe nu era curat ucraineană. În judeţul Cernăuţi, de pildă, numărul ucrainenilor era de 136.380, iar cel al românilor – de numai 78.589. Dacă adăugăm la acest număr pe cel al germanilor, evreilor, polonilor, ungurilor, cehilor, slovacilor, lipovenilor, bulgarilor, sârbo-croaţilor, turcilor şi al ţiganilor trăitori atunci în judeţ, vom obţine cifra de 170.544.5 Deci, populaţia ucraineană a judeţului chiar şi cu zece ani înainte de anexarea lui de către URSS nu era majoritară în comparaţie cu celelalte naţionalităţi. Un tablou similar ni-1 oferă şi structura de atunci a populaţiei din judeţul Storojineţ. Numărul ucrainenilor fiind de 77.382, al românilor – de 57.595, aici mai locuiau 15.322 de evrei, 8.990 de germani şi 8.489 de poloni.6 Referitor la judeţul Rădăuţi, situaţia era cu totul alta: ucrainenii nu depăşeau cifra de 14.000, pe când românii erau în număr de 89.002. Vezi: Dumitru Covalciuc. Românii nord-bucovineni în exilul totalitarismului sovietic // „Ţara Fagilor”. – Cernăuţi – Târgu –
Mureş, 2003. – P. 63-64.
Ion Gherman. Istoria tragică a Bucovinei… – P. 79.
O Istorie a Românilor.- Cluj-Napoca, 1998. – P. 257.
Dumitru Covalciuc. Românii nord-bucovineni în exilul … – P. 66-67.
Vezi : Dumitru Nimigeanu. Călăuză pe graniţă // „Ţara Fagilor”. – 2004. – P. 132-1138.
Ibidem. – P. 135.
La ruşi ziua de 1 aprilie este considerată « ziua glumelor ». Frumos au glumit societicii cu românii (nota red.)
În acea zi de tristă amintire, grupuri mari de oameni din satele Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni, în frunte cu un drapel tricolor şi altul alb, cu prapuri bisericeşti, au format o coloană de circa 2.500 – 3.000 de persoane şi s-au îndreptat spre frontiera sovieto-română. În poiana Varniţa, la vreo trei kilometri de hotarul cu România, oamenii au fost întâmpinaţi cu focul tras din mitraliere. Potrivit datelor comunicate de autorităţile sovietice, în timpul tentativei de a forţa trecerea graniţei, au fost ucise 20 de persoane, inclusiv femei şi copii. Conform listelor alcătuite ulterior, numai din şase sate bucovinene (nu dispunem de informaţii pentru celelalte localităţi) au murit la Fântâna-Albă 44 de oameni (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, câte 5 din Cupca şi Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni). Martorii măcelului vorbesc despre o cifră de circa 200 de morţi. Vezi: Ştefan Purici. Represiunile sovietice… – P. 255-258; Vasile Ilica. Fântăna Albă: O mărturie de sânge (istorie, amintiri, mărturii). – Oradea: Editura Imprimeriei de Vest, 1999. – 320 pag.
După diferite estimări ale martorilor oculari – de câteva ori mai mulţi. Vezi de exemplu: Vasile Ilica. Martiri şi mărturii din nordul Bucovinei (Fântâna-Albă-Suceveni-Lunca-Crasna-Ijeşti…). – Oradea, 2003 – 477 pag. (nota red.).