Acum o săptămână, un poliţist din Chişinău a insistat să discute cu un şofer din Comrat, care încălcase regulile de circulaţie.
Pentru că poliţistul l-a salutat în limba română, după care a trecut la limba rusă, Irina Vlah, guvernatorul raionului Comrat, l-a învinuit de discriminare, iar ziarista Nata Albot şi de „rasism”.
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (avem şi aşa ceva, plătit din bani publici), într-un comunicat de presă, îl condamnă pe poliţist că ar fi încălcat prevederile legale care stipulează că persoanele ce aparţin minorităţilor conlocuitoare au dreptul la necunoaşterea limbii statului, poliţistul urmând să vorbească cu găgăuzul în limba… găgăuză.
Omul legii, care ulterior a încercat să se înscrie la cursuri de studiere a găgăuzei, a aflat că aşa ceva nu există nici măcar în Găgăuzia.
Toate şcolile găgăuzilor sunt ruseşti. Asta au dorit deputaţii agrarieni, care le-au acordat, în 1994, autonomie teritorială? Atunci, prin lege, a fost creată în sud o enclavă rusească, iar limba statului Republica Moldova încă nu a ajuns acolo.
Dacă ne luăm după sus-numitul Consiliu, ar trebui, pentru ca să nu încălcăm legislaţia, să abandonăm limba statului şi să vorbim doar în limbile minorităţilor naţionale.
Dincoace de raionul Comrat, la fiecare pas – în magazine, în transportul public, la Piaţa Agroalimentară, ni se încalcă dreptul nostru, al celor 82% de moldoveni-români, de a folosi limba noastră în ţara noastră.
Şi Consiliul pentru eliminarea discriminării încă nu am auzit să intervină.
Cum se face că, la aproape 30 de ani de existenţă a statului Republica Moldova, toţi moldovenii, chiar şi cei care n-au studiat limba rusă în şcoli, ştiu ruseşte, iar minoritarii, în marea lor majoritate, deşi studiază „de zor” în şcolile lor limba română, nu cunosc şi nici nu vor să cunoască limba ţării în care locuiesc?
În cadrul vizitei turcului Erdoğan în R. Moldova, care a fost un mare „Fâs!” (de la numele de fată mare al preşedintelui Dodon, care înseamnă „un pârţ!”), copiii găgăuzi au comunicat cu preşedintele Turciei doar în ruseşte. Încântat de faptul că pricepea şi el ce zic găgăuzii, Dodon i-a spus fălos lui Erdoğan: „Moldovenii vor să trăiască şi ei ca şi cei din autonomia găgăuză”.
Adică – să nu-şi cunoască nici dânşii limba şi să vorbească doar în graiul lui Putin.
Tot atunci Igor Fâs a afirmat că găgăuzii „sunt un garant al statalităţii”.
Ce fel de garant? Dacă ei nu cunosc şi nici nu vor să cunoască limba statului, conspiră contra noastră, a celora care le-am creat ţară, cea pe care ei n-au avut-o niciodată în istorie.
În 2002, un lider găgăuz, Leonid Dobrov, declarase proteste însoţite de greva foamei la Comrat, pentru că atunci conducerea comunistă a Republicii Moldova deschise în această localitate o Universitate rusească şi nu una găgăuză. Tot Dobrov propusese ca în satele găgăuzeşti mai mari să fie create licee găgăuzo-moldo-engleze, pe care însă Voronin le-a făcut ruseşti pe toate (vezi „Nezavisimaia Moldova” din 18 iunie 2002).
Nimeni de la Chişinău nu i-a luat apărarea lui Dobrov, ba mai mult, ciracii lui Voronin s-au situat de partea celora care l-au persecutat, cerând arestarea lui, aşa cum Irina Vlah cere azi arestarea poliţistului din Cimişlia.
Preîntâmpinarea lui Dobrov s-a adeverit, rusificarea găgăuzilor a luat proporţii îngrijorătoare, aproape niciunul dintre ei nu cunoaşte nici găgăuza, nici româna.
Între timp, Ivan Burgudji şi Mihail Kindighelean, infractori decoraţi de Dodon cu cele mai înalte distincţii ale statului, au transportat de la depozitele din Colbasna transnistreană mai multe camioane cu armament, înarmându-i pe găgăuzi şi pregătindu-i de război civil contra noastră.
Unul dintre ei e deputatul PD Corneliu Dudnic, care a declarat recent la Congaz: „Dacă vreodată proiectul Unirii (cu România – n.n.) se va realiza, eu voi fi primul care voi lua automatul meu (!!!) şi voi apăra autonomia găgăuză”.
Această autonomie nu le-a dăruit-o Cel de Sus, nici măcar Putin, ci moldovenii pe care vrea să-i împuşte Dudnic şi care la 23 decembrie 1994 au aprobat în Parlamentul Republicii Moldova Legea nr. 344 „Cu privire la formarea UTA Găgăuzia cu statut juridic special”.
În loc să le dea autonomie culturală – cu şcoli în limba lor, cu păstrarea tradiţiilor, a obiceiurilor, a limbii etc. –, aceştia le-au acordat autonomie teritorială.
E cea mai mare prostie pe care au putut-o face atunci deputaţii, în majoritatea lor agrarieni – preşedinţi de colhozuri fără colhozuri!
În art. 1, alineatul 4, această lege mai prevede: „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova (intrarea ei în Uniunea Europeană sau Reunirea cu România – n.n.), poporul (!) găgăuz are dreptul la autodeterminare externă”.
În primul rând, găgăuzii nu-s popor, ci grup etnic. Majoritatea găgăuzilor locuiesc în Bulgaria şi în sudul Basarabiei acaparat de Ucraina. Dar nimeni acolo nu are de gând să le acorde vreo autonomie teritorială. Au făcut-o doar moldovenii, că au ţară prea mare şi teritorii în plus, şi aceştia au de unde da!
E o lege anticonstituţională, care trebuie anulată de urgenţă, în Constituţie vorbindu-se de faptul că „Republica Moldova e stat unitar”.
Găgăuzii au venit la noi în secolul XIX. Dar în nicio ţară din lume imigranţii nu pot pretinde la autonomie teritorială.
Prin aprobarea Legii nr. 344 a fost încălcată nu numai buna-cuviinţă, dar au fost încălcate şi norme de drept internaţional.
Dodon, după ce i-a decorat pe cei doi şovini găgăuzi, M. Kindighelean şi S. Topalo (cu tatăl român Topală), cu Ordinul Republicii, intenţionează să federalizeze Republica Moldova, unul dintre subiecţi fiind Găgăuzia. Acest lucru va însemna moartea Republicii Moldova.
În anul Centenarului s-au desfăşurat în raionul Comrat zeci de seminare, conferinţe, mese rotunde, unde îi învinuiau pe moldoveni că i-au… „deznaţionalizat”, vorbind cât de greu le-a fost găgăuzilor „sub ocupaţie română”.
Dacă ar fi fost obiectivi, găgăuzii ar trebui să recunoască: în perioada dintre cele două războaie, ei au fost împroprietăriţi cu pământ conform Legii Averescu, în majoritatea localităţilor lor au fost deschise şcoli, cămine culturale, biserici. Aproape fiecare liceu avea o revistă.
Dacă Basarabia nu se unea cu România în 1918, din ei s-ar fi ales ceea ce s-a ales cu găgăuzii din stânga Nistrului, adică praful, aceştia au dispărut toţi până la unul, ar fi fost şi ei deportaţi în Siberia, ar fi murit ca muştele în „Holodomorul” din 1932-33 şi ar fi dispărut ca etnie, aşa cum au dispărut aproape toţi moldovenii în Transnistria (dintr-un milion, câţi erau în 1917, au ajuns, în 1991, la 260.000, iar azi – la 100.000).
În loc să le fie recunoscători moldovenilor pentru că i-au primit pe pământurile lor, pentru că le-au acordat autonomie teritorială, această minoritate continuă, de mână cu Dodon, să conspire nu atât contra noastră, cât contra bunului-simţ. Lucru care mi se pare strigător la cer.
Nicolae DABIJA
24 ianuarie 2019