default-logo

Presa culturală și vremurile

În urmă cu câțiva ani auzeam tot mai des că o revistă de cultură își încetează apariția. Mereu eram interesată de amănunte, luam de la capăt istoricul ei, căutam parcă motive să conving pe cineva, real sau imaginar, că ea trebuie să meargă mai departe, să reziste. Mă întrebam ce vor face oamenii care până la acel moment construiseră un nume revuistic, care au fost dedicați, au sperat, au crezut în ce fac. După un timp am încetat și eu, și alții, să ne mai mirăm la auzul unor asemenea vești. Vremurile se schimbă și suntem nevoiți să acceptăm acest lucru. Costurile pentru tipărirea unei reviste, cu tot ce implică ea, sunt mari, prea mari pentru societatea actuală, se spune. Infrastructura culturală s-a degradat treptat, cultura a început să fie bazată pe afaceri și investiții, beneficiile ei se identifică în mod greșit cu profitul. Presa culturală a fost supusă mecanismelor pieței, întrebarea actuală e cu cât se vinde și ce profit aduce?                                         

 Toată presa scrisă cade încet, cei mai sceptici spun că dispariția ei este inevitabilă. În cele mai rele scenarii presa va supraviețui și la noi, ca și în alte țări, grație formelor de difuzare electronice. Vremea tipăritului apune!

Avem oameni de calitate în presa culturală, optimiști, rezistenți, tirajele revistelor sunt încă acceptabile, calitatea scrisului există. Sunt și reviste vechi, de tradiție, cu nivel cultural ridicat. Presa scrisă suferă și aici, presa online se dezvoltă, se diversifică, în trend cu mutațiile din noua generație. Tinerii se grăbesc oricum să debuteze pe internet, pe site-uri literare, în reviste online, parcă îi entuziasmează mai mult.                                                                                      

 Ministerul Culturii are teoretic responsabilitatea de a susține presa culturală, prin diverse programe, dar aici se face puțin, pentru că nu suntem o țară dezvoltată, plus că intervin criteriile, strategia, prioritățile, preferințele etc. Critica politică este slabă la noi, critica instituțională este blândă, ministerul este insuficient contestat – opoziția este mereu cu un pas înapoi, viziunea este defavorabilă culturii. Tăcerea este de aur, trebuie să luăm în calcul și acest aspect, atunci când sunt în joc privilegiile. Lipsesc politicile vizionare, pe termen lung, câștigă industriile culturale (evenimente, târguri, festivaluri…), se încurajează de mult timp comercializarea culturii, deși ea nu este comercială. Cererea și oferta nu funcționează în materie de cultură, așa cum nu totul se cumpără și nu totul este de vânzare! Să reziste, prin urmare, cine poate…

În Argeș lucrurile stau încă bine, nu foarte bine, dar nici foarte rău. Ziarul Argeșul, în buna tradiție a locului, nu a renunțat la paginile de cultură. A fost vorba de o convingere și de mentalitate. Este vorba despre cel mai longeviv ziar din România, cu atestare identificată în 1876    în ediția din 31 martie 1876, cotidianul ,,Românulu” semnala apariția publicației de orientare liberală ,,Argesiulu” la Pitești – un ziar ,,judiciaru, comunalu, administrativu și comercialu”. Mulți au fost sceptici în ceea ce privește soarta ziarului, în sine, după 1989, el fiind o vreme presă de partid, dar a surprins apoi prin dorința de repliere și eliberare, prin hotărârea de a recâștiga dreptul liber de exprimare. Primul număr al noii serii a ziarului a apărut în 23 decembrie 1989 (cu versiune online începută , sporadic, din 1998). Cu câteva întreruperi și modificări de nume, ziarul Argeșul  a continuat să fie în topul presei de la noi. A fost privatizat ulterior, salariații devenind acționari. Din 1995 până în prezent ziarul este condus de directorul Mihai Golescu. În perioada postpandemică s-a adâncit criza și ziarul nu a mai putut fi cotidian. El apare de două ori pe săptămână luptând să supraviețuiască și în formă tipărită, și în varianta online. Una dintre cele două apariții săptămânale are ca bază suplimentul cultural, început în 1997,  „Săgetătorul”, singurul salvat din câteva suplimente: suplimentul cultural-artistic, suplimentul ortodox, suplimentul sportiv. E o publicație independentă cu contribuție valoroasă la întreținerea unui climat cultural favorabil pentru cititori. Pe fondul schimbărilor sociale și al promovării capitalismului dur, profitul nu a fost și nu este unicul scop, altfel suplimentul acesta ar fi fost de mult timp suprimat, fiind „nerentabil financiar”. Și totuși este impropriu spus, cultura nu aduce profit, diferența este că profitul ei nu este strict și imediat cuantificabil, nu are echivalența potrivită  în numerar. Dimpotrivă,  am putea spune ca este singura care, garantat, aduce profit, adevăratul profit fiind uman, civilizator și moralizator, necesar unei societăți puternice, așa cum sperăm să putem avea într-o zi. Între presa generalistă și cultură, dorind să performeze în amândouă, Argeșul își caută drumul echilibrului în pas cu vremea. Paginile culturale au fost aici o responsabilitate. Suplimentul a găzduit dintotdeauna eseistică, poezie, cronică de carte, eveniment cultural, cronică de teatru, traduceri, rubrici de corectitudine a limbii române. A avut și are colaboratori de calitate. „Săgetătorul” a fost/este un front de rezistență în toți anii aceștia. Cultura poate nu vinde, dar omul este măsura tuturor lucrurilor și dacă omul știe ce înseamnă cultura, atunci își asumă  riscul, dacă îi spunem risc.

Să vorbim despre importanța și rolul presei culturale ar fi un truism. Sunt voci care cred că solidaritatea celor din presa culturală nu există, că ea ar fi însă benefică, urmând modelul editorilor de carte. Că se pot forța un pic lucrurile, se pot face proiecte comune de susținere din partea statului, că statul trebuie convins să se implice. Aflăm că în perioada pandemiei, Germania a făcut efortul de a salva presa, alocând acestui scop 220 milioane de euro. Ministerul nostru nu are inspirația unei finanțări extinse pentru tot ce înseamnă și presupune presa, nu are intenția să dezvolte programe pe termen mediu sau lung în acest sens.  Necesitatea presei culturale este cu atât mai mare cu cât presa generalistă a coborât mult standardele, se știe, iar problematică serioasă nu găsești în ea, idei și dezbatere nici atât.

Ce să (mai) așteptăm? Trebuie să fim atenți la evoluția presei culturale, pe orice cale, în orice formă, doar ea are ce spune, doar ea poate să împlinească orizontul de așteptare al unei societăți încă nedefinite.

 

Magda Grigore

                                                                         redactor Cultură, ziarul Argeșul

 (Revista UZP nr. 28/2022)

Despre autor

Lasă un răspuns

*