Toată viața mea am fost considerat, de cei care nu ne iubesc neamul, un extremist.
Pentru că respir.
Pentru că rostesc cuvinte.
Pentru că eu cred în Dreptatea Lui Dumnezeu.
Pentru că-i spun pe nume neamului meu. Pentru că țin la valorile lui. Pentru că i-am urât pe cei care-l urăsc. Pentru că nu i-am aplaudat pe cei care l-au pus la zid, deportat, disprețuit, care l-au vrut slugă veșnică, i-au demolat bisericile, i-au smuls limba din gură, i-au ars cărțile, i-au mutilat conștiința.
Pentru că țin la Adevăr.
Din păcate, la noi Adevărul mai e considerat „extremist”.
Și doar minciuna e „internaționalistă”.
Postul rusesc de televiziune TV 8, într-o emisiune de săptămâna trecută, a adunat la o masă rotundă pe câțiva spadasini notorii ai minciunii – Andrei Popov, Igor Boțan, Ștefan Gligor, iar mai devreme – pe Natalia Morari și Victor Tulbure ș.a., care au lansat ideea diversionistă că unioniștii ar fi extrema dreaptă (fascistă) a politicii moldovenești.
De aici și până a-i scoate în afara legii, cum vrea Dodon, nu mai e decât un singur pas.
În timpul comunismului, dacă nu suduiai de Dumnezeu, dacă nu-ți înjurai Neamul, dacă nu beai votca cu stacana, dacă nu-ți urai strămoșii, erai considerat extremist.
Din păcate, la aproape treizeci de ani de independență, nu s-a schimbat aproape nimic în acest spațiu unde dintotdeauna a existat o „fraternitate” între mioare și lupi, și unde se vor găsi mereu pavlici morozovi după numele lor Popov, Boțan, Tulbure, Morari, Gligor, Bătrâncea, Ceban, Dodon etc. care ne vor sfătui că, dacă dorim Dreptate, atunci s-o cerșim de la Putin, pentru că numai el o are.
În anul 1812 Moldova a fost ruptă în două.
Cei care le vor realipite – ce e rău în asta?, sau aceștia nu au dreptul la opinie? – își zic unioniști.
Iar cei care doresc ca această nedreptate a istoriei să continue veșnic își zic „stataliști”.
Care dintre ei sunt „extremiști”?
În 1940 URSS, printr-un ultimatum care afirma că Basarabia „e locuită de ucraineni”, a călcat-o cu șenilele tancurilor, sfâșiindu-i harta – de alți Bătrâncea, care aveau în dotare și automate! – Luându-ne Marea, Dunărea, cetățile de la sud și cele de la nord.
Cei care se arată necăjiți de această nedreptate și cred că ceea ce s-a întâmplat în acel an e ocupație își spun unioniști.
Cei care au intrat cu Siberia peste noi, ca să ne „elibereze” – de limbă, de nume, de bruma de avere pe care o aveam, ne zic „extremiști”, pentru că nu le suntem suficient de recunoscători și ne dorim reveniți la locul de la care am fost rupți cu forța armelor.
În 1968, rectorul Universității din Chișinău, Alexei Medvedev, în urma unei pâre că ne scriam conspectele cu alfabet latin, ne convocase în biroul lui ca să ne anunțe că „alfabetul latin e fascist”. Întrucât se uitase în direcția mea, am găsit de cuviință să întreb:
– Și părinții comunismului utopic (îi avusem în vedere pe T. Morus, T. Campanella, Saint-Simon, Ch. Fourier, R. Owen), atunci când au folosit alfabetul latin, au fost fasciști?
Răspunsul lui – iar el era istoric, absolvise în doi cu Konstantin Cernenko, care ajunsese și secretar general al PCUS, facultatea la fără frecvență în cadrul Institutului Pedagogic „Ion Creangă”, unde fuseseră primiți cu doar patru clase – a fost plin de competență:
– Ieși afară!!!
Și m-a dat afară din biroul lui.
Apoi – și de la universitate.
În concepția acestuia noi eram cu toții „extremiști”.
Ce însemna a fi extremist?
A vorbi în limba ta. Pe atunci sioniștii vorbeau în trei limbi, naționaliștii (noi) – în două, iar internaționaliștii – în una.
Iar el era internaționalist.
Nu suferea să audă cuvinte într-o altă limbă decât în cea despre care ne spunea că pe viitor (în 1980? 2000?) o va vorbi tot globul.
Până la 1989, dacă spuneai cuiva „bună ziua!” în limba ta, erai considerat extremist.
Și azi, la aproape treizeci de ani de independență, dacă-i spui unui „statalist” „mulțumesc” și nu „spasibo”, el te consideră extremist.
Pentru acesta tu ești „extremist” și atunci când îi spui limbii noastre pe nume.
Ca și toți care vorbesc româna.
Sau care afirmă – precum Eminescu, Alecsandri, Negruzzi, Stere, Vieru etc. – că moldovenii sunt români.
Părinții spirituali ai lui Dodon și Popov – Marx, Engels, Lenin etc. – afirmau că moldovenii sunt români.
Și atunci, dacă noi suntem români, o crimă să fie oare faptul că niște români vor să se unească cu alți români? Că doresc să fie împreună?
Ei să fie extremiștii sau – chiar aceia care falsifică și manipulează, doar pentru că ne doresc fără conștiință de sine și pentru ca să stăm veșnic fărâmițați pe hărțile lumii, neuniți decât cu cei care ne-au jecmănit, masacrat, umilit, ucis, deportat?
Extremist e Dodon, extremiști sunt Ceban și Bătrâncea, extremiști sunt Popov, Boțan, Gligor, Morari, Țârdea, extremiști sunt toți cei care vor să ne împingă de pe hartă și să mute Tiraspolul la Chișinău cu tot cu Armata a 14-a, care să ne „apere” neutralitatea noastră veșnică și să ne facă fericiți cu de-a sila, ca în 1812, an despre care Virgil Cândea spunea că stăpânirea turcească a fost o binefacere, iar nenorocirile noastre au venit întotdeauna dinspre stepele rusești, sau în 1940, când fusese decimată, sub diverse forme, aproape jumătate din populația Basarabiei.
În concepția celui-cu-cornițe, binefăcător de rele, Dumnezeu nu poate fi decât extremist.
Nicolae DABIJA