Când încă nu se stinseseră ecourile Revoluţiei paşoptiste, izbucnea în Europa o nouă mişcare socială, mult mai sângeroasă şi mai dramatică, Revoluţia bolşevică. Iată, pe scurt, evenimentele din acel fatidic an, 1917, consemnate de jurnalistul Victor Morariu, în gazeta Glasul Bucovinei, sub titlul generic Din zorile Svobodei (libertăţii – n.a.), ce surprind o secvenţă limitată de timp, respectiv de la 19 martie, când ajunge în oraş zvonul că „ţarul Nicolae a abdicat”, şi până la 3 mai acelaşi an, când, în urma unei păci separate, „România a căpătat Bucovina, dar numai până la Siret”. Pe scurt, reporterul semnalează câteva evenimente militare şi politice extreme, petrecute la Cernăuţi, care îi privesc inclusiv pe români. Evident, vestea cea mare este aceea că ţarul a abdicat, nu înainte de a numi un guvern cu totul incapabil să ţină ţara în frâu, avându-l la Justiţie pe „socialistul” Kerenski. Curând, la 21 martie, ţarul Nicolae şi familia sa sunt arestaţi, iar jurnalistul consemnează că la Cernăuţi „s-au închis şcolile”, iar bibliotecile au fost evacuate pentru a face loc răniţilor de pe front. Câteva zile mai târziu, la 23 martie, anglo-francezii înving la Marna, în vreme ce ruşii anunţă că „în opt zile, revoluţia a izbândit”. La Cernăuţi ajunge şi zvonul că îngrijorarea cea mai mare a contelui Tisza, primul-ministru maghiar, este „pericolul românesc”. Sunt vorbe pe care Octavian Goga îl fac să rostească: „Grandomania ungurească îşi trăieşte astăzi zilele de aur”.
Mai tărziu încep şi la Cernăuţi manifestările populare pentru… svoboda, iar bolşevicii cer insistent încetarea războiului şi „pacea cu nemţii”: „Cum stăteam ghemuit în colţul farmaciei Bischoff, vedeam camioane cu ofiţeri palizi care strigau: Ura!”. Apar şi manifestele politice, fie în favoarea unirii cu Polonia, fie a independenţei Ucrainei. Svoboda a adus şi inflaţia, cursul rublei scăzând vertiginos, iar cămătarii locali s-au îmbogăţit. În răstimp, 40.000 de ostaşi basarabeni, reuniţi la Odesa, au cerut unirea cu România. În context, semnalăm că, imediat după ce Revoluţia de la Petrograd a izbândit (27 februarie 1917), Ucraina şi-a proclamat independenţa, declarându-şi autonomia teritorială, inclusiv în Bucovina. De altfel, la 6-8 aprilie 1917, Congresul Naţional Ucrainean a decretat că singură Ucraina e în măsură să asigure doleanţele populaţiei majoritare, inclusiv ale celorlalte etnii conlocuitoare, situaţie însă destul de greu de acceptat de populaţia locală, majoritatea etnici moldoveni/basarabeni. Un eveniment deosebit l-a constituit sărbătorirea, pentru prima dată pe aceste meleaguri, a zilei de 1 Mai, cu lozinci, parade şi automobile îmbrăcate în cetină. Sub lozinca „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” s-a cântat „Marseilleza”, dar şi alte cântece revoluţionare, iar „o fetiţă îmbrăcată în roşu, simbolizând Svoboda/Libertatea a fost ovaţionată”, fapt ce îl face pe reporter să se gândească la zeiţa Raţiunii, din vremea Revoluţiei Franceze.
Curând, ajunge la Cernăuţi linia frontului, ostaşii bolşevici părăsind lupta şi permiţând nemţilor să câştige teren. Doar victoria din 4 august, de la Mărăşeşti, a mai temperat avântul ocupaţiei străine, care nu s-a produs decât spre Crăciun, când au început să sosească la Cernăuţi, „polcuri” poloneze, apoi ucrainene, pentru ca, în sfârşit, de la 8 martie 1918 să se instaureze, definitiv, în numai şase săptămâni, autoritatea românească.
Aceasta a fost istoria modernă a Cernăuţiului românesc, oraş în care Aron Pumnul şi-a găsit liniştea şi unde Eminescu a debutat literar, la numai 16 ani.