default-logo

Ecumenismul Dacoromaniei / Acad. Gheorghe Păun

Este posibil ca deja titlul dinainte să provoace multora oarece „urticarie” şi este sigur că pledoaria pe care o încerc în continuare va avea o asemenea urmare… În primul rând, îi va întărâta pe hlizitorii la adresa „excepţionalismului românesc”, dar, pe de o parte, contez pe faptul că-i va deruta toponimul mult-acoperitor, şi geografic, şi istoric, Dacoromania (apare deja aici un ecumenism sui-generis, încercând să-i concilieze pe dacofili şi latinofili, ambele părţi purtând eventual sufixe mult mai agresive, etichete neelegante venite dinspre „interlocutori”), pe de altă parte, sunt curios cum pot să contracareze sugestia, detaliată mai jos, că noi, românitatea, se pare că chiar avem o misiune cu adevărat excepţională, anume, ecumenică – la modul practic, de reînfrăţire a „celor două biserici”, separate de aproape o mie de ani, de la Marea Schismă din 1054, motivată, la prima vedere, de orgolii umane şi amănunte de ceremonie, în fond, de interese „geo-teologice”.

Mai pun puţină sare pe rana anti-excepţionaliştilor, reamintind că în România, chiar şi în cea de azi, aşa „grăniţuită” (după expresivul termen propus de acad. Al. Surdu) cum este, trăiesc laolaltă, în modul cel mai firesc, peste 20 de etnii, mai toate (excepţia cea mai evidentă este cea a maghiarilor) venite aici spre a convieţui, cu accent pe „con”, fie fugind de diverse represalii (armeni, evrei, lipoveni), fie pur şi simplu căutând un loc de casă (mai toţi ceilalţi). Au fost şi unii (precum saşii) aduşi, cu motive militare sau economice, integraţi cu vremea printre români. Nu cred să mai existe vreo ţară europeană de o mărime comparabilă cu România în care să trăiască alături în bună pace atâtea etnii (se înţelege, nu număr emigranţii moderni, ci doar grupurile stabilizate, coerente cultural).

Cam la fel este cu religiile. Aproape sută la sută creştină, puţin peste 86% ortodoxă, populaţia României însumează în jur de 10% catolici de diverse nuanţe, plus credincioşi de alte rituri (cf. recensământul din 2011, sursa Internet). Catolicizată cu forţa pe vremea Habsburgilor, Transilvania şi arată gotic, iar catedrale catolice funcţionează şi în restul ţării (amintesc una mai puţin cunoscută decât merită, cea poloneză din Cacica, ridicată la 1904, realmente spectaculoasă). Se pare că în România există şi vreo 80 de locaşuri de cult musulmane, cea mai faimoasă fiind Moscheea din Constanţa, construită, tot la început de secol XX, din iniţiativa Regelui Carol I, catolic domnind peste o ţară ortodoxă…

Până aici, nu neapărat ecumenism – pur şi simplu normalitate. Îi putem spune şi omenie, un (alt) cuvânt românesc greu de semnificaţii şi greu de tradus.

Plus ceva intim poporului român, semnalat şi de Eminescu (Timpul, 10 septembrie 1880; o mare parte din articol este reprodusă la pagina următoare, şi alte rânduri din el decât cele de mai jos fiind relevante pentru discuţia noastră): „Am susţinut mai mult: că legea catolică la români, ritul greco-catolic, se deosebeşte de restul bisericii române într-un mod cu totul exterior, cel puţin în ochii poporului, şi că deosebirea nu are înţeles decât pentru clerul superior. Aşadar, ceea ce am crezut noi esenţial nu e deosebirea de dogme între noi şi alte biserici; pentru conştiinţa poporului o asemenea deosebire e imperceptibilă.”

Mai aproape de zilele noastre… În ianuarie 1989, Preafericitul Teoctist, Patriarhul BOR, întorcându-se din India (!), face o vizită neautorizată de autorităţile bucureştene Papei Ioan Paul al II-lea, polonez cu origini româneşti. Apoi, în mai 1999, Papa Ioan Paul vine oficial în România, reîntâlnindu-se cu Patriarhul Teoctist. A fost prima vizită a unui papă, la aproape un mileniu de la Marea Schismă, într-o ţară preponderent ortodoxă!

Trei amănunte cu totul semnificative legate de această vizită merită subliniate (o face şi Tudor Nedelcea în textul Pentru unitatea lumii creştine, reluat în cartea Biserica şi societatea, Editura Sitech, Craiova, 2019, text care a declanşat şi pledoaria de faţă).

În timpul vizitei, Papa a numit de mai multe ori ţara noastră Grădina Maicii Domnului, iar la Bucureşti, localnicii care l-au întâmpinat au scandat în mod repetat Unitate, unitate! Papa a remarcat acest lucru şi, ulterior, a amintit chemarea românilor în faţa pelerinilor adunaţi la Vatican. În plus, Papa a făcut o consistentă donaţie pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Peste două decenii, în vara anului 2019, şi Papa Francisc a vizitat România. O reconfirmare deplină: sloganul vizitei sale a fost „Să mergem împreună!”, Patriarhului Daniel i s-a adresat cu „Frate drag”, unul dintre momentele importante ale vizitei a fost slujba din Catedrala Mântuirii Neamului, iar preşedintele Johannis i-a reamintit Papei, în alocuţiunea sa de la Palatul Cotroceni, că „veniţi în Grădina Maicii Domnului”.

A mai semnalat ceva preşedintele, a vorbit despre asta şi Papa Francisc, anume că numeroşi români (ortodocşi) au emigrat în ultima vreme în vestul (catolic al) Europei. Detaliu din nou vrednic de subliniere: vreo cinci milioane de ortodocşi (îi includ şi pe basarabenii plecaţi în Europa – de-asta şi vorbeam la început despre românitate) nu numai că trăiesc în ţări (tradiţional) catolice, dar şi-au luat cu ei, pe lângă limbă şi obiceiuri, şi credinţa – iar BOR, i-am mai făcut cândva o plecăciune pentru asta, a trimis preoţi, a organizat sute de parohii ortodoxe, din Australia până în Canada.

Afirmaţia-îndemn sugerată de titlu şi exemplificată până aici este acum clară: poporul român are vocaţie, dacă nu cumva şi menire, ecumenică! Iar semnele par a spune că la un mileniu de la Schismă, schisma va fi istorie…

Dar… Dacă trei decenii vor fi suficiente… căci uşor e de spart un vas şi greu e de refăcut din bucăţi vasul dintru început… Orgolii, diferenţe de ceremonie, interese „geo-teologico-politice”… La nivelul „clerului superior”, nu al poporului, vorba lui Eminescu. Încă o frază din articolul său: „Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi de cezaro-papism”. O scria cu un secol şi aproape jumătate înainte de Putin, de Erdogan, de presiunea musulmană asupra Europei – parcă scria azi de dimineaţă. În mod normal (dacă diavolul nu ar fi şi el treaz…), numita presiune ar trebui să grăbească lucrurile.

Pentru că suntem în aprilie, pregătindu-ne să luăm Lumină: un prim pas ar fi unificarea Paştelui, defazarea sărbătorii (în funcţie de… fazele lunii) fiind, cu siguranţă, o ciudăţenie pentru orice credincios „de rând”. În 2025, şi Paştele ortodox şi cel catolic „cad” în aceeaşi zi, 20 aprilie. Va rămâne aşa şi mai încolo, adică tot pe 20 aprilie, şi pentru catolici, şi pentru ortodocşi? Vor reuşi înalţii ierarhi, că de ei depinde, să decidă că e vremea „să mergem împreună”? Lumina-i-ar Cel de Pretutindeni, Acelaşi pentru toţi…

P.S. (Pentru că detaliile contează:) Ecumenism = Mişcare de refacere a unităţi universale a Bisericilor creştine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor şi a dialogului teologic. (DEX, 2009) Voiam să subliniez „cu respectarea autonomiei lor”, dar n-am vrut să fiu tendenţios…

curteadelaarges.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.