La Editura UZP, Elena Trifan a publicat recent cartea Sărbători, tradiții în România. Însemnări de reporter”, o carte de 4 ori interesantă, nu doar în sensul trasat de Creangă: „Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru şi atunci să fie praznic şi nuntă”.
Interesul nostru faţă de cartea Elenei Trifan derivă din sensul literal, alegoric, moral şi anagogic.
Elena Trifan face o călătorie prin ţară şi vede ceea ce o încântă: costume, oameni, locuri cu un potenţial extraordinar de spiritualiate neperisabilă. Literal este fiecare enunţ cu informaţii aparent comune, de passe par tout, dar care se transformă treptat în acte de atenţionare, în exerciţii de vedere, de rafinare şi preeminenţă a condeiului.
Elena Trifan are puterea de a întâmpina lumea fără derivele ei apocaliptice, cu o variată curiozitate ştiinţifică şi abilitatea de a descoase sursa umană în legătură cu evenimentul descris, în articole bune şi pentru televiziunile locale şi naţionale, cu pagini cuminţi, aşezate în matca respectării adevărului istoric. Nu întâmplător autoarea aduce mulţumiri muzeografilor, etnologilor, instructorilor forma-ţiilor artistice ce au oferit informaţii despre costume populare şi au ajutat în reproducerea strigăturilor şi a cântecelor inserate cu efect policromatic în pagini de cronici culturale remarcabile. Unele paragrafe sunt deschise spre casa şi familiile de meşteri (Horezu), ce au învăţat olăritului în familie sau, fie în Grecia sau ca profesor la Şcoala Populară de Artă.
Dacă sensul literal oferă caracter informativ cărţii, sensul alegoric are efect de purificare a sufletului prin desprinderea de infernul cotidian şi înălţarea în Paradisul obiceiurilor şi al tradiţiilor ce oferă o altă lumină existenţei noastre. Purificarea casei, a trupului, a hainelor prin ritualul pâinii din spic de grâu, al hainelor de ginere, al slujbelor religioase dau seamă de pe/trecerea noastră individuală şi colectivă prin lume în orizontul misterului blagian, dinspre naştere, căsătorie spre moarte. Alegoria vieţii ca trudă asumată, ca vocaţie pentru rodul material şi spiritual pare inactuală tinerilor consumişti de azi, prin raportare la ceea ce scrie Elena Trifan: „În ziua de Florii era obiceiul ca fetele şi flăcăii satului să îmbrace costumul cel mai frumos pe care îl lucrau iarna şi se plimbau pe uliţele satului, iar în ziua de Paşti îmbrăcaţi în costumele pe care le-au purtat de Florii participau la Hora Costumelor.”.
Elena Trifan este fascinată şi de flori, pretext artistic şi de festivaluri de a atrage exodul citadinilor, spre a revigora sau distrug zona. Momentule florale sunt salvate prin consemnarea pas cu pas a acţiunii frumos regizate şi reiterate de patriotismul local de la an la an.
Sensul moral al paginilor scrise este pragmatic incon-testabil, ce invită cititorul să desprindă nu doar respectul, cuviinţa, dragostea pentru frumos, recunoştinţa, o schiţă a eticii familiei tradiţionale şi a justei măsuri confucianiste ca în Ion Slavici.
Astfel, în aceste articole, se degajă cultul pentru aproape şi strămoşi, care au ce ne spune, ce ne învăţa, fiind grabnic de ajutor în situaţii de criză economică, ajutând
la înfiinţarea micilor firme de artizanat şi meşteşuguri,
în pofida dorului nostru transnaţional: „meşteşugul încondeierii ouălor, de la o bătrânică din sat… să îl transmită copiilor nu numai din propria familie, ci şi din ţară, prin participarea la tabere de creaţie. În coşurile dumneaei pot fi admirate ouă cu motive naţionale vechi de peste 200-300 de ani, precum: cărare rătăcită sau cărare fără întoarcere, coarne de berbec, bâta…”
Reţeta de pregătire a covrigilor cu ou, spusă de Nicoleta Bucurenci, transmite iubirea sacrificială a femeii tradiţionale, fără pretenţii de supermarket şi reţete ketogenice:
Sunt necesare 45 de ouă, 4 kilograme şi jumătate de făină, o jumătate litru de ulei, 1 kilogram de zahăr, 4 linguriţe de sare, 4 linguriţe de leşie de fag, 2 lămâi, esenţă de rom,
40 grame drojdie, praf de copt, amoniac.
Marele secret este cel al frăgezirii cu rom, ţuică amestecată cu rom sau leşie de fag obţinută după reţete tradiţionale, muscelene, dintr-o lingură cu vârf de cenuşă de fag adăugată la o cană de apă fiartă, al coacerii în cuptor încins, pe vatră, după ce s-a scos jarul obţinut din lemne de brad, cât şi al muncii neîntrerupte din momentul începerii frământatului până se termină coptul.
Autoarea notează cu interes şi alteritatea ca festin al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România: ciorbă evreiască cu crap, chifteluţe din ciuperci şi crap, peşte umplut à la Ierusalim, challah „pâine tradiţională evreiască”, dulciuri tradiţionale evreieşti: humentash „desert de Purim”, huggel „budincă evreiască”.
Sensul anagogic dezvăluie condiţia umanităţii pe cale de a ieşi dintr-o epocă însângerată, salvarea fiind arta cuvân-tului ca început al faptei. Nu întâmplător, autoarea reproduce un fragment din cântecul „Hai, nană, la Mehedinţi!” al Irinei Zoican, interpretat de formaţia „Liliacul de la Ponoare,” prin legătura directă cu sărbătoarea: „Hai, nană, la Mehedinţi,/Să te duc, nană, prin munţi,/ Să te sui, să te cobor,/Să dai ocol munţilor./Prin codri de liliac/Te-oi duce, nană, cu drag/La Podul lui Dumnezeu/Să jucăm şi tu şi eu/Şi să-ncingem horă mare/La Liliac, la Ponoare.”
Elena Trifan reţine şi un dans tradiţional turcesc, vechi de peste 800 de ani, despre relaţia pământ-cer, om-divinitate:„Dervişul, un călugăr, este îmbrăcat cu pantaloni, fustă lungă, cămaşă de culoare albă, centură şi pelerină de culoare neagră şi pe cap poartă o căciulă înaltă, din blană de cămilă. Se învârteşte în sens invers acelor de ceasornic şi cu braţele încrucişate sau întinse în lateral.Căciula simbolizează piatra de mormânt, pelerina neagră, pământul, cămaşa albă, cerul, spiritualitatea, mâna dreaptă ridicată în sus, ajutorul cerut de la Dumnezeu, iar cea stângă lăsată spre pământ semnifică dăruirea acestui ajutor oamenilor”. Dervişul pare în faţa măreţiei cerului, la 37 grade C un fluture rotitor, cosmotic ce se conectează desăvărşit, prin rugăciune şi asceză la astral într-o ambianţă culinară apetisantă.
Prin activarea simultană şi consecutivă a celor patru sensuri: literal, alegoric, moral şi anagogic, demersul iniţiatic al scrierii şi al lecturii cărţii Elenei Trifan: Sărbători şi tradiţii vor atrage cu siguranţă şi alte proiecte culturale regenerante.
Prof. drd. Ana Maria BANU