◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Ioan Flora, poetul cu care se mândrește Banatul Sârbesc

Ioan Flora s-a născut pe 20 decembrie 1950 la Satu Nou (Pančevo), Banatul Sârbesc. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. Volume de poezii: Iedera, 1975; Fișe poetice, 1977; Lumea fizică, 1977 (Premiul Struga, Macedonia); Terapia muncii, 1981; Fișe poetice, analogie, 1982; Starea de fapt, 1984, 19866; O bufniță tânără pe patul morții, 1988, 1998 (Premiul Nolit, Belgrad, Serbia); Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul Societății Scriitorilor din Voivodina) ; Tălpile violete, 1990, 1998; Poeme, antologie, 1993; Discurs asupra Struțocămilei, 1995, 1998 (Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Cincizeci de romane și alte utopii/Fifty Novels and Other Utopias, antologie, 1996; Iepurele suedez, 1997, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul ASPRO); Medeea și mașinile ei de război, 1999, 2002, 2004; Scriptor, antologie, 2001; Iapa Dunărea, antologie, 2003; Trădarea metaforei / La Metaphore trahie (antologie bilingvă), Editura Parallela 45, 2004. Acest joc al prezenței/ absenței poetului din universul său de hârtie este semnul unei conștiințe ultragiate a limitelor poeziei, ca act de limbaj și, totodată, ca stare de grație a ființei. Când insurgentul obosește de atâta prezență într-un univers în care totul pare tocit, obosit de prea multă folosință (căci ce altceva este memoria limbajului?) alchimistul îi ia locul, în încercarea de a spori, fie și empiric, înțelesurile ascunse. Cum și această tentativă este sortită eșecului, poetul se retrage în absența plurisemantică a discursului cronicarului: un cronicar al propriei absențe, dintr-un bazar de hârtie tot de el inventat. Până la urmă, deci, prezențele și absențele poetului sunt un ritual al tragicului condiției poeziei, într-o lume în care logos-ul nici nu mai vatămă, dar nici nu mai mântuiește. Răzvan Voncu Poezia lui Ioan Flora și-a închis definitiv parcursul antum și ea își așteaptă exegeții. E posibil ca lectura tuturor cărților poetului să conducă la o resituare a creației lui în contextul grupului și generației din care a făcut parte și în contextul mai larg al literaturii române postbelice. Poemele rămase în manuscris (cele care ar fi urmat să intre în cuprinsul volumului Bătrânul Werther) vor produce cu siguranță surprize. Nu ne rămâne decât să așteptăm ca posteritatea să-i acorde lui Ioan Flora atenția pe care o merită. Criticii zilei ar trebui să părăsească expectativa și să se apuce de lucru.

 

Gheorghe Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *