◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

O sfidare a lui Eminescu, o sfidare a culturii naționale

În Parcul Cișmigiu din București, există Rotonda Scriitorilor, ansamblu monumental care a fost inaugurat pe  27 iunie, 1943. Acesta a apărut la inițiativa ministrului educației Ion Popovici, să fie mai bine cunoscute, cinstite și onorate marile personalități ale culturii române.

Toți acești scriitori au ars, flăcări vii, pe altarul culturii române. Ideile promovate prin scrierile lor au îmbogățit spiritualitatea românească, au pătruns în cultura universală.

Toate busturile din Rotondă au fost declarate monumente istorice de for public și înscrise în Lista monumentelor istorice în 2010 din Municipiul București,  la nr. crt. 2351-2362.

Iată numele scriitorilor cu care ne întâlnim, printre arborii de tuia de formă conică:

Mihai Eminescu (sculptor Ion Jalea) Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hașdeu ,Ștefan Octavian Iosif, Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu.

Dar este regretabil faptul că în spatele statuii lui Eminescu este muntele depozitului de gunoi care zace în saci sparți de câini pe un mare spațiu ce ar fi trebuit să fie locul unei biblioteci publice, unde să vină oricine și să citească în aer liber.

Faptul a fost relatat de TVR, dar nu cred că se vor lua măsuri să dispară acel depozit.

Un miros pestilențial se degajă în toată zona, din saci se scurge un lichid negru, care se varsă în Rotondă, fiind situată mai jos, mai ales când sunt ploi, dar nimănui nu-i pasă, nimeni nu ia atitudine, deși sunt responsabili ADP, cei ce se ocupă de mediu, ONG-uri.

Mi se pare cea mai mare sfidare la adresa lui Eminescu și a culturii naționale toată această mizerie de nedescris.

Aceste sculpturi ridicate cu mari eforturi în vreme de război de oameni cu suflet mare acum sunt abandonate, neglijate cum este și cultura română.

Situație durează de ani de zile și mi se pare că în mod intenționat se procedează așa, dar posibil ca ultima strofă din Doina lui Eminescu să le fie veșnic blestem celor ce primesc bani mulți și nu fac nimic să scăpăm de murdărie.

Frumosul parc care a primit respirația lui Eminescu, a lui I.L. Caragiale și a altor mari spirite este neglijat, lucrătorii comozi lasă toată vara iarba netăiată, cu buruieni ce strică frumusețea peluzelor.

Mai mult, minți super-clasate vor să-l modifice, să sacrifice 200 de copaci, să pună pavele în locul peluzei verzi din centrul parcului, atât de relaxantă pentru sufletele obosite.

Acest parc a devenit o afacere, nu plămânul verde al orașului.

Cișmigiul este neglijat, ca și Parcul Herăstrău, plin și el de gunoi, că nu există contracte cu firma de transport a gunoiului, deși ADP, cu banii pe care îi are, ar trebui să aibă propriile mașini, să transporte zilnic gunoiul, nu să fie sursă de infectare pentru bebelușii ce sunt plimbați pe alei și pentru cei ce vor să se odihnească în ele.

Mai mult, în Herăstrău era o bibliotecă și spații pentru expoziții de pictură sau expoziții florale. Dar clădirile sunt închise de ani buni și se pretind mii de euro celor de la UAP să le închirieze.

De ce, când se vorbește mai mult de sisteme ecologice, se murdărește și mai mult frumoasa noastră țară, prin nepăsarea și neglijența celor plătiți din banii publici să ne facă viața mai bună?

Se protestează în stradă pentru orice, nu și pentru cultură, educație, natură.
TVR a arătat gunoiul, dar nu cred că se vor lua măsuri de eliminarea acelui mizerabil depozit.

Chiar pe nimeni nu interesează binele public?

Ar trebui date legi care să interzică depozitarea gunoiului în parcuri.

Toate parcurile ar trebui să fie declarate monumente ale naturii și introduse în Patrimoniul Natural Național.

 

Ecaterina Chifu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *