◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Premierul zombi primește ICR cadou

Flamele care se produc în aceste zile între cei puși la guvernare de Iohannis ascund tensiuni adânci. Spectacolul nu este unul al ideilor, ci al caracterelor. Al proastei educații de acasă, al lipsei de carte și al poftei de putere înainte de toate.

Prestația lui Vlad Vasile Voiculescu va rămâne o pagină de antologie a mediocrității cu ștaif și golăniei stropite cu odicolon. Un cap mic în care și creierul se simte lejer.

S-a dovedit, o dată în plus, că această guvernare este o congregație de interese veroase, nicidecum un corpus de abordări contopite într-o viziune unitară. Țara a încăput pe mâna unei secte de neisprăviți, parcelată pe interese, zone de influență și scopuri diferite, pentru care sunt gata să-și ia gâtul unii altora.

Complexele îi domină, ura le este mod de viață, aroganța le ține loc de gramatică. Decapitarea elitelor din diferite domenii constinuă cu sârg. Reforma, molfăită cu gura plină și încleștată ca pe o gumă de mestecat, înseamnă pentru ei acumularea de tot mai multă putere, cu care nu știu să facă altceva decât afaceri pe cont propriu și păruială cu vecinul de bancă.

Spectacolul de pe scena politică este dezgustător, dar în spatele cortinei sau jos, în fosa sufleurului (sau mă rog, sus, în dealul meditatorului), se fac aranjamente uluitoare. Vânzarea la liber a pământului este unul dintre cele mai mari. Căpușarea spitalelor la vreme de pandemie, cu produse și echipamente achiziționate la suprapreț, este altul.

Popularea guvernului, a diverselor agenții și instituții, cu tot felul de decolteuri, impostori, statui cerșetoare, chichirăi și năsui scoși din te miri ce catacombe se defășoară la greu. Atacul la instituții este pe față. Primul și marele trofeu a fost SIIJ, a cărei desființare este spre liniștea procurorilor și judecătorilor din câmpul tactic. La televiziunea și radioul național s-au dublat posturile de conducere pentru ca toate partidele să aibă acolo omul lor. Fiecare își aranjează de pe acum porția de proopagandă la alegerile din 2024. Voiculescu a vrut să numească peste tot în țară noi șefi la casele pentru asigurări de sănătate întrucât, a recunoscut singur, era la mijloc un buget de vreo 10 miliarde euro, care nu putea fi lăsat la îndemâna oricui.

Guvernarea lor înseamnă negarea a tot ceea ce s-a făcut înaintea lor. Lumea nouă se face prin distrugerea lumii vechi. Institutul Revoluției, creat de un fost președinte, s-a desființat. Unui alt fost institut, creat de alt fost președinte, i se dă violent la temelie. Acum a venit și rândul Institutului Cultural Român, creat prin lege în 2003, cu scopul de a organiza „reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate”. Primul președinte, fondator am putea spune, a fost scriitorul Augustin Buzura. Ultimul, sau cel mai recent, a fost textilista Laura Turoiu, care a rămas de pomină prin aceea că, în 2019, a renunțat la șefia Institutului și s-a numit singură la conducerea unei filiale din subordine, ICR Bruxelles, un loc mai frumos și mai bănos.

Institutul Cultural Român a fost organizat ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Este condus de un președinte și doi vicepreședinți. Ministerul Afacerilor Externe asigură cheltuielile administrative, locațiile, indemnizațiile angajaților din reprezentanțele ICR din străinătate, iar bugetul pentru evenimentele culturale, pentru personalul și activitatea din țară este alocat ICR direct de la bugetul de stat. Ministerul Culturii nu are nici un fel de contribuție la proiectele și programele ICR.

Bicefalitatea aceasta a îngăduit, totuși, prezervarea unei autonomii în funcționare, Institutul plasându-se formal sub tutela Senatului. MAE asigură logistica, dar și cadrul de colaborare dintre cele 18 sucursale din străinătate și misiunile diplomatice sau oficiile consulare din țările respective. A fost o formulă prin care personalului care lucrează în aceste centre i se asigură un statut diplomatic dorit de toată lumea.

Institutul era tentant mai ales pentru sinecuriștii pierde-vară ai lumii literaro-culturale, aflați mereu în căutarea unor mici chilipiruri cu etuchetă culturală. De pomină a rămas în analele ICR mandatul de președinte deținut de Patapievici timp de vreo șapte ani, începând cu 2005, când a fost printre primii intelectuali recompensați de Băsescu-Petrov pentru susținerea primită în campania prezidențială.

Acest status quo este pe cale să fie spulberat. Un proiect de lege a fost depus la Parlament pentru a schimba din temelii rostul și plasarea ICR în arhitectura instituțională a țării. Dacă, până acum, folosirea sa în diverse scopuri se putea face mai voalat, proiectul actual tranșează lucrurile, mutând ICR din subordinea Senatului în cea a Guvernului și „în coordonarea directă a prim-ministrului”, cum se arată chiar din primele cuvinte ale art.1 din proiect.

Ne putem imagina ce fel de viziune culturală ar putea avea pentru coordonarea unei asemenea instituții complicate un zombi politic ajuns premier, cum spunea deunăzi un ministru care nu-i departe nici el de „cine zice acela e”. Întreaga organizare, structura și numărul personalului se vor decide prin hotărâre a Guvernului. Iar conducerea executivă va fi stabilită prin decizie a Primului ministru, fiind formată dintr-un „director general, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi directori generali-adjuncți, cu rang de sub-secretar de stat, numiți pentru un mandat de 4 ani”.

Practic, ICR va deveni un fel de direcție generală, atârnată undeva pe la coada organigramei guvernului. Iar statutul de secretar de stat conferit unui director general este o anomalie administrativă, întrucât sunt alte zeci de asemenea direcții generale prin guvern și ministere, poate mai populate și mai complexe în domeniul lor, ai căror șefi nu au un asemenea statut.

Iar pe plan extern, este evident că retrogradarea administrativă și subordonarea politică a acestui institut îi va afecta și credibilitatea, și prestanța.

Ca să fie masa bogată și sinecurile generoase, proiectul prevede înființarea unui Consiliu, un fel de cupolă cu 16 scaune, ai căror ocupanți vor formula „direcții strategice şi priorităţi culturale”. Și ca Iohannis să nu se simtă nebăgat în seamă, autorii proiectului au prevăzut ca președintele acestui Consiliu să fie numit de Președintele României. Deci o direcție generală din Guvern va avea în frunte un personaj desemnat de Președinte – ceea ce este o invenție de-a dreptul comică.

Proiectul este în parcurs legislativ, dar lucrurile pe teren sunt complicate. Pe 24 luna curentă – adică peste câteva zile – expiră mandatele actualei conduceri, ce-a mai rămas din ea. Conducerea centrală aproba în fiecare zi de marți solicitările venite de la reprezentanțele ICR din străinătate pentru diverse programe și evenimente culturale. Dar dacă șefii de la București vor ieși din mandat, activitatea reprezentanțelor va fi practic blocată.

Ne-am putea întreba care este rostul acestui ghiveci administrativ și ce valoare adăugată se va înregistra în activitatea ICR după ce va deveni o direcție generală coordonată de alde Florinel Vasilică Câțu. Niciuna. Scopul acestui haloimăs instituțional este unul singur: ștergerea cu buretele a tot ce există acolo și plantarea unei organigrame noi cu „oameni noi”. Sunt supoziții rezonabile că unui premier zombi politic nu-i stătea mintea la cultură, mai ales în perioada asta. Proiectul pare mai degrabă născut din mintea încețoșată a cine știe cărui personaj tulburat, dornic să-și arate slugărnicia față de Cîțu și actualii guvernanți.

Oameni avizați din sfera politicilor culturale și nu numai susțin că de nebunia acestei invenții legislative n-ar fi străin un personaj care de vreo 20 de ani trage sforile invizibile ale multor reglementări cu dedicație în domeniul culturii. Deputat, apoi secretar de stat la Ministerul Culturii, apoi membru CNA, apoi tot pe la Ministerul Culturii – consilier și membru în comisia de evaluare a managerilor din instituțiile culturale naționale, respectivul se află de vreo 6 ani sub aripa protectoare a lui Ion Caramitru, fiind director general adjunct al Teatrului Național, funcție pentru care l-au recomandat, desigur, familia și talentul. Plus serviciile făcute în timp nu intereselor culturii naționale, ci mai degrabă invers – culturii naționale a intereselor.

De altfel, în paralel cu traseul proiectului prin parlament se fac deja jocurile pentru ocuparea viitoarelor funcții. Aceleași surse afirmă că, până acum, au picat la preselecția liberală – făcută nu se știe prin ce cotloane, că de concurs public nici poveste – prof. dr. Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe și fost ambasador la UNESCO, ca și Corina Șuteu, fost ministru al Culturii și fostă directoare la ICR New York. Agitați de subiect sunt Sergiu Nistor, consilier prezidențial (a început numărătoarea inversă pentru gașca de la Cotroceni) și mai ales vecinul Liviu Jicman, director general al Muzeului Național Cotroceni, care, imediat după absolvirea facultății, în decembrie 2004, a fost numit director de cabinet al ministrului Sănătății (dr. Mircea Cinteză) și de atunci lustruiește pielea numai de pe astfel de scaune domnești, de la consilier de ministru în sus.

 

Octavian Ştireanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *