default-logo

Geoparcul Ţinutul Buzăului, acreditat UNESCO

Geoparcul Ţinutul Buzăului a primit acreditarea din partea UNESCO pentru a intra în reţeaua globală a geoparcurilor. „Este un moment mult aşteptat, o oportunitate foarte mare de dezvoltare şi o bucurie imensă! Beneficiile pentru judeţul Buzău sunt însemnate. Comunităţile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susţinerea UNESCO în promovarea internaţională şi le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradiţiilor locale şi a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii 4 ani, până la revalidare, potenţialul uriaş al judeţului Buzău poate fi promovat şi valorificat prin intermediul parteneriatelor locale şi internaţionale, colaborarea cu alte geoparcuri din reţea şi atragerea de finanţări”, afirmă preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu. „Noul statut ne onorează, dar în acelaşi timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale”, subliniază Răzvan-Gabriel Popa, directorul executiv al Asociaţiei Ţinutul Buzăului, managerul noului Geoparc UNESCO.
„Ţinutul Buzăului”, cu cele 18 comune componente, devine, după 16 ani de efort comun, Geoparc Internaţional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru judeţul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei şi pentru întreaga Românie.
Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul de la Colţi sunt printre cele mai renumite atracţii ale acestei regiuni pitoreşti din zona de curbură a Carpaţilor. Statutul de Geoparc Internaţional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor, în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător.
Ceremonia oficială de acordare a titlului de Geoparc Internaţional UNESCO pentru ”Ţinutul Buzăului” va avea loc online, în 21 aprilie.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*