◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Războiul economic american pentru dominația globală (I)

Statele Unite ale Americii a devenit un stat militarizat, o mașină a războiului perpetuu, orientată în mod fundamental către dominarea celorlalte state, pe toate planurile. Acest statut este privit în teoriile realismului politic ca o expresie a tendinței oricărei super-puteri de a obține hegemonia, pentru a-și asigura în felul acesta un grad maximal de securitate. Din perspectiva realismului politic Puterea unui stat este conferită în special de forța militară pe care acel stat o are deoarece persuasiunea sa devine în felul acesta irezistibilă. În ultimă instanță „dreptul forței” este cel mai puternic argument. Este util să precizez că realismul politic explică mai exact că puterea unui stat reprezintă capacitatea acestuia de a-și converti resursele latente (componentele socio-economice) în putere efectivă (putere militară).

Urmând logica acestei ecuații a puterii înțelegem de ce Statele Unite caută cu obstinație să controleze cât mai multe resurse și piețe pe plan global și realizează investiții uriașe pentru a implementa o armată care să controleze întreaga planetă. Așadar pentru a fundamenta Puterea, pentru a alimenta mașina de război, este nevoie de resurse. Resursele au devenit un obiectiv strategic și din acest motiv Casa Albă și-a anunțat oficial determinarea asumând că „accesul neîngrădit la piețele-cheie, la aprovizionarea cu energie și la resursele strategice” reprezintă un „interes vital pentru securitatea SUA”, pentru care este hotărâtă să recurgă inclusiv la „utilizarea unilaterală a puterii militare”.

Controlul piețelor înseamnă însă mult mai mult decât accesul la resurse. Înseamnă și controlul sistemului economic-financiar la nivel global.

Un pas decisiv în acest sens a fost efectuat după al Doilea Război Mondial, odată cu fondarea unei puternice rețele de instituții globale. Dincolo de idealurile pacifiste și altruiste afișate, aceste instituții sunt construite în așa fel încât să asigure un consistent avantaj pentru sistemul economic al Statelor Unite. Dolarul american este moneda de referință a rezervelor valutare globale, în care se efectuează cele mai multe schimburi comerciale și la care se raportează World Bank (WB), International Monetary Fund (IMF) sau World Trade Organization (WTO). Sistemul petrodolar, ce favorizează continuu, în mod implicit, cererea de dolari americani pe piața globală, reprezintă, am putea spune, însuși axul structural al dominației americane pe plan economic.

Sistemul petrodolar este un acord negociat în anii 1970, prin care națiunile OPEC își vând petrolul în dolari, fapt care generează în felul acesta o cerere artificială pentru moneda americană. Potrivit site-lui Investopedia, sistemul petrodolar a fost înființat de către elitele americane pentru a înlocui sistemul Bretton Woods, care a colapsat în anul 1971, după ce principiul echivalării valorilor financiare cu cantități standard din aur nu a mai putut fi menținut. Motivul a fost acela că după războiul din Vietnam (1961-1975) datoriile SUA au crescut necontrolat, ceea ce a condus la emiterea (tipărirea) de dolari fără acoperire în aur și apoi la inflație. Administrația Nixon a decis în consecință să pună capăt convertibilității dolarului american în aur deoarece nu mai era capabilă să facă plățile internaționale în aur. Ca soluție de înlocuire a vechiului sistem, în anul 1973 „SUA a încheiat un acord cu Arabia Saudită pentru standardizarea prețurilor petrolului în dolari. Prin această afacere s-a născut sistemul petrodolar, care a adus o schimbare de paradigmă, de la o rată de schimb fixă și de la valutele susținute prin aur, la cele nesusținute prin aur și la regimurile cu rată variabilă”. Prin intermediul acestui sistem petrodolar, dolarul american a rămas valuta de rezervă (de bază) a lumii deoarece toate tranzacțiile de vânzare a petrolului au loc în dolari SUA, continuând să stimuleze cererea internațională pentru moneda americană. Să observăm că sistemul petrodolar oferă continuu piețelor financiare ale Statelor Unite surse de lichiditate și intrări de capital străin. Aceasta face să se creeze permanent surplusuri de rezerve în dolari americani pentru țările producătoare de petrol, ceea ce susține apoi un circuit de „reciclare” a acestor surplusuri prin diverse alte investiții masive făcute tot cu dolari americani. Statele Unite și-au putut susține astfel obiectivul de a deveni puterea hegemonică și în economia globală, nu doar pe plan militar.

Aceste observații ne fac să înțelegem mai bine rolul dolarului american în sistemul economic internațional, precum și miza pentru care administrațiile de la Washington au vizat foarte strict și chiar agresiv controlul economic și politic al țărilor deținătoare de petrol din Orientul Mijlociu. Așa cum am arătat pe parcursul lucrării, șirul intervențiilor în forță ale Americii în aceste state a început cu Irakul, în anul 2003. Bineînțeles, intervențiile militare americane au avut cu totul alte motivații oficiale, care aparent nu aveau absolut nicio legătură cu petrodolarul și planurile de hegemonie.

Mecanismul îndatorării statelor

Dolarul este o bancnotă emisă de Federal Reserve Bank (FED), un cartel privat ce are prin lege autoritatea de a emite monedă. Un aspect esențial este că din anul 1971 moneda americană nu mai are acoperire în aur. În data de 15 august 1971 președintele american Richard M. Nixon a șocat piața globală atunci când în mod oficial a pus capăt convertibilității internaționale a dolarilor americani în aur, aducând astfel sfârșitul acordului Bretton Woods.

Din acel moment moneda americană a devenit „monedă fiat”, adică o entitate abstractă, ce nu mai este susținută de vreo valoare fizică.

Prin anularea acoperirii în aur a dolarilor, Washingtonul a afectat nu numai politica economică americană, ci și politica economică globală. În sistemul Bretton Woods toate monedele își echivalau valoarea în raport cu dolarul. Iar dolarul își deriva valoarea din prețul fix stabilit al rezervelor de aur. Dar când valoarea dolarului a fost detașată de aur, el a devenit ceea ce economiștii numesc o „monedă plutitoare” (floating currency). Prin termenul „plutitor” se înțelege că moneda nu este atașată, nu este echivalată în raport cu o valoare fizică, externă. Termenul cel mai utilizat este acela de „fiat money”. Bineînțeles, de când dolarul a devenit o monedă „plutitoare”, și restul monedelor care anterior fuseseră echivalate în dolari, au devenit la rândul lor „valute plutitoare” (monede fiat).

Prin emiterea la scară mondială a unei valute care nu este fixată de vreo valoare fizică și pentru care percepea și anumite taxe, Federal Reserve Bank și-a dezvoltat un interes puternic în menținerea unei cereri globale, stabile și în creștere pentru dolarii SUA. Și, într-adevăr, puterea de dominație a dolarului american a crescut continuu, iar celelalte state ale lumii au ajuns să contribuie în mod implicit la acest proces care de fapt le creează o dependență păguboasă. Iar dacă vreun stat ajunge în dificultate economică, cartelul instituțiilor financiare globale propune o soluție seducătoare: să îi acorde împrumuturi. Dar afluxul de dolari va aduce o ameliorare doar pe termen scurt. Pe termen lung dependența de dolar se accentuează întrucât împrumuturile devin aproape imposibil de returnat. Prin această veritabilă cursă statele intră într-o spirală a datoriilor care cresc amețitor de la an la an, fapt care la nivel politic le face mult mai ușor de influențat. Iată pe scurt cum statele lumii ajung progresiv prin acest sistem în postura de state vasale sistemului financiar internațional.

Bineînțeles, situația a generat în timp din partea statelor înșelate o serie de inițiative de a trece la alte monede de referință. Dar aceste încercări au fost prompt și aspru pedepsite. Sub diferite pretexte respectivele țări au fost atacate economic și chiar militar de NATO (condusă de SUA) și nu de puține ori conducătorii acelor state au fost asasinați și înlocuiți cu alții mai… cooperanți.

În acest punct devine necesar să evidențiez un lucru: sistemul financiar ce controlează lumea nu avantajează Statele Unite ca națiune, ci doar „Elita” financiară internațională, care și-a stabilit centre de control global în America și care se folosește de administrația de la Washington. Să observăm în acest sens că deși aceste elite financiare au acumulat bogății uriașe, poporul american însuși este îngenuncheat și dominat prin inginerii financiare. Fără a intra prea mult în detalii, menționez că dolarii americani sunt emiși de instituția privată Federal Reserve Bank sub formă de împrumut acordat guvernului Statelor Unite, sub titulatura de „Note ale Rezervei Federale”. Pentru acest împrumut Federal Reserve percepe și o dobândă, a cărei rată tot FED o stabilește. Evident, cu cât sumele „împrumutate” sunt mai mari, cu atât dobânzile sunt mai uriașe. Acesta este unul dintre motivele (foarte puțin aduse în atenția opiniei publice) care explică de ce Statele Unite au început de zeci de ani să acumuleze datorii colosale.

Înțelegând foarte bine că acest sistem financiar înrobește și distruge economia americană, în data de 4 iunie 1963, preşedintele J.F. Kennedy a emis un ordin executiv (ordinul cu nr. 11110) prin care a retras FED autorizarea de a tipări bancnote și a transferat această funcție Trezoreriei SUA, pe care a împuternicit-o să tipărească dolari cu titulatura de „United States Note”. El urmărea în feul acesta să stopeze frauda prin care Federal Reserve extorca poporul american prin bani falși pentru care lua și dobândă. În raportul său economic prezentat în fața Congresului, Kennedy spunea: „ Solicit cu celeritate Congresului să ia măsuri prompte și să abroge (…) autorizarea Sistemului Federal de Rezervă de a emite note bancare”. După cum știm, la câteva luni după ce a semnat acest ordin, în noiembrie 1963, J.F. Kennedy a fost asasinat.

Să remarcăm și că în 2008, atunci când criza economică a lovit întregul sistem financiar american (cu repercursiuni în plan global) statul american a introdus politici fiscale atipice (cum ar fi „bail out”, „quantitative easing” sau „negative interest”) care au avut scopul de a injecta bani în mod preferential către sectoarele considerate a fi „too big to fail” (prea mari pentru a eșua – erau avute în vedere în special băncile). Tot greul crizei a fost suportat de clasa de mijloc și de cei cu venituri mici, ceea ce le-a ruinat situația financiară și în cele din urmă a adâncit și mai mult prăpastia dintre bogați și săraci.

În prezent, pe fondul uriașelor cheltuieli militare și a devalorizării progresive a dolarului, are loc o agravare a situației fiscale americane. Guvernul federal a ajuns în 2019 la un deficit bugetar de 1,1 trilioane de dolari pe an, ceea ce este imens. Mai exact, SUA are 3,7 trilioane de dolari încasări și 4,8 trilioane cheltuieli. O mare parte din cheltuieli o reprezintă bugetul militar, care este de 700 de miliarde de dolari pe an. Având în vedere deficitul bugetar, înseamnă că economia SUA merge pe ansamblu în pierdere. Datoria SUA a ajuns la o valoare astronomică, este cea mai mare din lume! Dar v-ați întrebat cui datorează America acești bani? Ei bine, răspunsul este edificator: în primul rând instituțiilor financiare care au „împrumutat”-o, desigur! În concluzie, deja a devenit un fel de secret „la vedere” că administrațiile de la Washington, împreună cu Congresul SUA, sunt dependente de Federal Reserve, pe care însă nu o pot reglementa cu adevărat.

Calistrat Atudorei

Notă: Fragmentul de față face parte din lucrarea autorului Calistrat M. Atudorei, intitulată „Planurile Americii pentru hegemoonia mondială”, apărută la editura Epublishers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *