◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Constituțiile europene, o varietate de abordări

Există o mare varietate de abordări ale Legii fundamentale în Europa. Un prim segment îl reprezintă Constituţiile statelor federale. Astfel, în Constituţia Austriei există, pe lângă corpul central de legi, multe alte acte şi prevederi individuale desemnate ca fiind, la rândul lor, constituţionale. Un exemplu: documentul fundamental central nu include o parte dedicată drepturilor cetăţeneşti, dar libertăţile civile sunt stipulate în mai multe documente constituţionale separate, adaptate modelului federal. Dat fiind acest tipar, este lesne de înţeles că au intervenit sute de modificări majore sau minore aduse Legii fundamentale a ţării, care a fost adoptată în multe forme încă din 1848. Constituţia Belgiei este, la rândul său, un caz special de adaptare la evoluţia statului. Pornită iniţial în 1831 ca reliefând principiile unei monarhii parlamentare care conducea un stat centralizat şi unitar, Legea fundamentală a ţării a „ţinut pasul”, încă din 1970, cu transformarea Belgiei în ceea ce este astăzi – un model de stat federal.

De partea cealaltă, statele naţionale unitare au Legi fundamentale din care reiese clar această trăsătură, indiferent dacă sunt republici prezidenţiale, semi-prezidenţiale sau parlamentare. Astfel, când ne referim la modelul de republică prezidenţială, primul exemplu care le vine în minte europenilor este Franţa. Legea fundamentală (foto) poate fi considerată ca fiind una stabilă; are în preambul principiile Revoluţiei de la 1789 referitoare la „drepturile omului şi ale cetăţeanului”, între 1958 şi 2008 a suferit doar 18 modificări. Alte state din categoria „naţional unitar” au rezultat în urma destrămării unor vechi imperii şi au racordat Constituţiile la profunda identitate naţională. Constituţia Estoniei este un bun exemplu. Apărută în 1920, a suferit amendamente succesive (1934, 1940, 1992). Deşi Estonia a fost parte componentă a URSS decenii la rând, remarcabil este faptul că prevederile vechii Constituţii au rămas valabile şi în toată această perioadă. Legea fundamentală actuală din Muntenegru o înlocuieşte pe cea din 1992 și prevede ca limbă oficială a statului muntenegreana -şi nu sârba, cum fusese până atunci. Un plus de accent naţional este prevederea care instituie ca stiluri de scriere oficiale, egale în drepturi, şi alfabetul chirilic, şi pe cel latin. Croaţia a avut propria Lege fundamentală şi pe vremea când era parte a fostei Iugoslavii. În decembrie 1990 a fost adoptată „Constituţia de Crăciun” a acestei ţări. Iniţial, aceasta prevedea existenţa Croaţiei ca republică semi-prezidenţială, cu largi prerogative pentru preşedinte. Ulterior, în 2000, apoi în 2001, s-a revenit la modelul de Parlament unicameral şi la reducerea puterii preşedintelui. Dar în Cehia este mult mai multă volatilitate. În această ţară se consideră că mai este mult de lucru la Legea fundamentală, dovadă fiind amendarea acesteia de mai multe ori doar din 2011 încoace. Un caz aparte îl constituie, în context, Constituţia din Ungaria. Multă vreme, acest stat a fost singurul din fostul bloc estic care nu şi-a înlocuit Legea fundamentală după schimbarea regimului, rămânând până în 2011 cu Constituţia din octombrie 1989. Ungaria a suscitat şi numeroase controverse în momentul în care s-a constatat că noua Constituţie a fost adoptată prea repede, fără o largă consultare, reflectă în exces ideologia partidului aflat la putere şi politizează instituţii care trebuie să rămână independente.

Acelaşi peisaj european oferă şi un alt model – Constituţiile derivate din înţelegeri internaţionale survenite în urma unor conflicte. Constituţia din Germania este un astfel de caz, Legea fundamentală fiind efectul încheierii unui război. După căderea Zidului Berlinului, fosta Germanie răsăriteană „accedea” la sora ei vestică în virtutea articolului 23 al Constituţiei acesteia. Un alt exemplu de Constituţie derivată dintr-o înţelegere internaţională este Bosnia şi Herţegovina. De fapt, actul fundamental al ţării este chiar Anexa 4 a Acordului de la Dayton (semnat în decembrie 1995), care a pus capăt celor peste trei ani de război din Bosnia. Deşi acest aşa-numit „aranjament de amendamente” este criticat permanent şi s-a încercat „aducerea la zi”, nu s-a reușit adunarea celor două treimi de voturi necesare adoptării unei Constituţii unitare, supervizată de comunitatea internaţională.

Există în mozaicul Legilor fundamentale europene cazuri de Constituţii seculare, care au ca fundament vechi legi ale pământului, respectate prin veacuri. Este cazul Legii fundamentale din Albania, care are rădăcini adânci, în Evul Mediu, când exista aşa-numitul „Canon”, un set de legi foarte asemănătoare cu ceea ce se observă azi în Constituţia țării și care a furnizat, în timp, modele de guvernare internă într-o ţară care a suferit numeroase stăpâniri străine succesive. Un alt exemplu de constituţionalism „cu ştate vechi este cel din Polonia. Pe de altă parte,

Legea fundamentală a Islandei trece constituţionalismul direct în mileniul trei: a intrat în era internetului, fiind primul document din lume adoptat prin consultarea online a cetăţenilor. Aceştia au avut acces, cu ajutorul spaţiului virtual, la toate lucrările Comisiei de redactare a Legii fundamentale, care şi-a derulat şedinţele în direct. În acest fel, noua Constituţie reflectă pe deplin şi fără îndoieli voinţa populară, politicienii nemaiavând altceva de făcut decât să se întrunească pentru a o promulga. Constituţia Finlandei, conservatoare şi în acelaşi timp flexibilă, este o Lege fundamentală completă şi complexă, care acoperă toate sectoarele guvernării și a avut nevoie de puţine amendamente în deceniile scurse între documentul adoptat în 1919 şi actuala Constituţie, intrată în vigoare în anul 2000. Adaptabilitatea Legii fundamentale din Finlanda rezidă din aşa-numitele „legi excepţie” (trăsătură distinctivă a legislaţiei din această ţară), folosite ca acte normative ce pot rezolva pe loc o situaţie dată şi care nu figurează în Constituţie. La antipod avem exemplul unei Constituţii în continuă schimbare – cea din Italia. De pildă, prevederile de bază ale Legii fundamentale italiene conţin principii generale, care, în marea lor majoritate, nu pot fi aplicate direct. Această „sarcină” revine unui set de legi complementare, menite să pună în aplicare prevederile constituţionale. Acest proces este într-o continuă derulare, dat fiind faptul că, din nenumărate motive politice, acest tip de legiferare nu a devenit complet nici până astăzi.

Există și două cazuri ieşite din tiparele expuse. Primul este cel al Marii Britanii, ţară care funcţionează fără un document unitar care să poată fi considerat oficial Constituţie. Există, în schimb, un set de reguli după care este guvernat statul, „legile nescrise”, cum mai sunt denumite. Este adevărat că există în paralel multe tratate şi decizii judecătoreşti de care se ţine seama în sistemul britanic al guvernării, dar Parlamentul este decident suprem. Unul dintre principiile de bază în Marea Britanie spune că „nici un act al Parlamentului nu poate fi neconstituţional, pentru că legea pământului nu are nevoie de cuvinte sau noţiuni”. Aşa încât, Parlamentul poate schimba legile în vigoare prin simpla trecere a altor legi prin… acelaşi Parlament. Al doilea caz este cel al Vaticanului, care are, în calitatea sa de monarhie, o Lege fundamentală. Promulgată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000, a înlocuit vechea Lege a Vaticanului din 1929 şi conţine 20 de articole. Interesant este faptul că toate normele anterioare care nu erau în acord cu noul document au fost abrogate.

În tot acest acest peisaj contrastant, documentul unic numit Constituţia Europeană nu a fost ratificat nici până azi…

Cât despre România, oricâte voci ar afirma că este nevoie de revizuirea Constituției la aproape două decenii de când s-a întâmplat asta, ce se întâmplă pe scena politică nu este de natură să dea speranța că se vor reuni curând două treimi din voturile parlamentarilor pentru o eventuală adoptare. 

 

Roxana Istudor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *